Multă lume se bucură sau disperă în funcție de succesul în sport. Deși, nu peste tot. Există chiar o regulă care spune că o țară atîrnă de succesul unui sportiv, în special dacă nu reușește nimic altceva. Cu cît mai puține lucruri reușite acasă, cu atît mai mare setea de glorie adusă printr-o medalie sau un meci cîștigat de un sportiv. Cum s-ar zice, măreție și succes prin delegație.
Dacă mîine, de pildă, un tenismen român sau moldovean ar cîștiga un turneu de mare șlem, poporul ar trăi momente de extaz colectiv. Și ar uita un timp că nu are o autostradă terminată, un spital sigur și o școală de nivel mare.
Cine e interesat de sport știe sau ar trebui să știe cum stau lucrurile în alte țări. În Norvegia, Elveția, Noua Zeelandă și alte țări care cîștigă rar sau deloc.
Nimeni nu e doborît de lipsa de succes a sportivilor și nici extaziat atunci cînd succesul vine, în sfîrșit. Asta pentru că, pur și simplu, oamenii au destule alte reușite în țară și nu simt nevoia să găsească satisfacție altundeva sau în altcineva. Medaliile de aur sînt de mult cucerite și toată lumea are una în casă.
