Cînd ați auzit ultima oară un politician sau vreun alt personaj public vorbind cu umor? Nu pe orice temă și nu în bășcălie sau vulgar. Măcar uneori.
Ar fi o ușurare răcoroasă căci umorul e mort și a dispărut din declarații de un amar de ani. Miniștrii și aleși în Parlament, lideri de organizații civice și sindicaliști se întrec să repete, cu orice prilej, limbajul de ședință fără sfîrșit. Nimeni nu-și mai îngăduie o glumă.
Umorul e socotit dovadă de neseriozitate. Dar asta numai pentru că plictisul a ajuns o virtute care semnalează maturitatea. Inteligența e dintotdeauna vecină și prietenă cu mișcările iuți ale umorului.
Mai nou, după anii lungi ai monotoniei comuniste și după palavrele tehnice ale vremurilor post-comuniste, umorul a fost declarat verba non grata. Păcat. Lumea oficială a decis să se facă de rîs. Și prin lipsa de umor.
