Două cercetătoare, Gaëlle Fisher şi Maren Röger, au vizitat Moldova, în cursul acestei veri. Scopul călătoriei a fost identificarea urmelor Holocaustului românesc din Republica Moldova. În acelaşi timp, cele două cercetătoare au mers să vadă mai multe cimitire evreieşti. Impresiile culese le-au publicat într-un reportaj, postat pe internet pe site-ul: Zeitgeschichte.online (în traducere: istorie contemporană-online), cu redacţia la Potsdam.
Gaëlle Fisher lucrează la Centrul pentru studiul Holocaustului din cadrul Institutului pentru Istorie contemporană din München (Zentrum für Holocaust-Studien am Institut für Zeitgeschichte), iar Maren Röger activează în cadrul Institutului German de Istorie din Varşovia (Deutsches Historisches Institut - DHI).
De la bun început, cele două autoare constată că din cauza situaţiei socio-economice precare, îngrijirea cimitirelor este o problemă greu de rezolvat. Asta priveşte nu numai moştenirea evreiescă, în mod special, ci moştenirea culturală, în general. În consecinţă, nici autorităţile şi nici cetăţenii nu acordă „îngrijirii” trecutului cultural o atenţie deosebită.
În ceea ce priveşte îngrijirea cimitirelor evreieşti, Fisher şi Röger, menţionează lipsa unor reglementări care stabilesc anumite competenţe. Pe de o parte, spun ele, responsabilitatea îngrijirii aparţine autorităţilor locale, în alte cazuri, responsabilitatea aparţine comunităţii evreieşti (dacă ea mai există). Această stare de fapt a fost documentată în reportajul de faţă prin trei exemple, culese la Chişinău, Edineţ şi Vălcineţ.
Cimitirul din Chişinău se află într-o stare deplorabilă, peste tot sticle goale şi urme „de foc de tabară”. Totodată, cele două cercetătoare au văzut (şi fotografiat) morminte vandalizate şi inscripţionate cu lozinci antisemite. Este evident, că administraţia locală nu are nici un interes de a se ocupa de îngrijirea cimitirului. Mai mult, iniţiative private chiar au fost blocate de către autorităţile administrative. „Pe lîngă problema generală a proastei gospodăriri economice, cît şi cea a corupţiei”, notează critic autoarele, „această stare de fapt reflectă şi o dimensiune politico-istorică”. Cu alte cuvinte, nu numai delăsare, ci şi ignoranţă, combinată, poate cu reavoinţă şi refuzul asumării critice a istoriei.
Situaţia din Edineţ şi Vălcineţ este mai puţin dramatică. Aici s-au găsit modalităţi de rezolvare a problemei menţinerii, cît de cît, adecvate a cimitirelor vizitate. În localităţi mai mici, au constatat cele două cercetătoare, cimitirele fac o impresie mai bună. Acolo problema îngrijirii lor a fost rezolvată prin „soluţii creatoare şi individuale”.
Pentru conservarea patrimoniului evreiesc, concluzionează Gaëlle Fisher şi Maren Röger, este nevoie de găsirea unor soluţii durabile. Acestea sînt scumpe şi nu pot fi asigurate de către un stat care nu e nici măcar în stare să ofere cetăţenilor săi „un sistem uman de asigurare a sănătăţii”. Autoarele constată şi un dezinteres al evreilor emigraţi din Moldova, cît şi „lipsa voinţei politice” a unor organizaţii evreieşti de a se implica. „Interesul pentru îngrijirea patrimoniului evreiesc și reconsiderarea critică a Holocaustului sînt preluate acum, în mare măsură, de inițiative ale societății civile din Republica Moldova, aşa că procesul de conservare a urmelor evreieşti are un viitor mai mult decît incert.”
