O „punte” între literatura română şi maghiară

La data de 20 iunie a murit Sándor Kányádi, unul dintre cei mai importanți scriitori maghiari din România. Ştirea morţii a trecut aproape neobsevată de presa din România. Evocări au apărut doar în publicaţii din Ungaria şi în presa de limbă maghiară din România.

În perioada comunismului, Kányádi era prezentat în ziarele şi reviste româneşti ca un poet important. În „Dicţionarul de literatură română contemporană” (din 1977), autorul este descris drept un poet „tributar” poeziei lui Sándor Petőfi (1823-1849).

Petőfi a fost un poet maghiar romantic, paşoptist, considerat de unii drept poet naţional, comparabil cu Eminescu.

În jurul lui Sándor Kányádi, recenzat pînă şi în oficiosul PCR, „Scînteia”, s-a aşternut o tăcere de plumb, după ce, în 1987, a protestat public împotriva politicii culturale rigide şi anti-minoritare a regimului ceauşist. Atunci, Kányádi a demisionat din Uniunea Scriitorilor din România. Despre acţiunea de protest a poetului (aici pagina 1 şi aici pagina a-2-a a scrisorii către Uniunea Scriitorilor, din 14 iulie 1987), născut la Porumbeni (Nagygalambfalva), în Harghita, la 5 mai 1929, a relatat şi postul de radio Europa liberă. Emisiunea dedicată lui Kányádi a fost monitorizată de către Securitate. Documentul datat 8 noiembrie 1987, se află în arhiva CNSAS, pe lîngă multe alte materiale din care rezultă, că poetul s-a aflat deja în anii 1950 în vizorul poliţiei politice. Supravegherea s-a intensificat odată cu arestarea nevestei lui Kányádi, acuzată de simpatii pentru revoluţia din Ungaria, din 1956. Ulterior, Securitatea l-a avut în vizor, suspectîndu-l de iredentism şi naţionalism.

Din cauza aceasta, Kányádi a fost supravegheat şi spionat de numeroşi colaboratori ai Securităţii (între care s-a aflat şi „Aurel Bantaş”, alias Ivan Deneş). În anii 1980, Securitatea a încercat să-l instrumentalizeze ca să acţioneze contra editorilor revistei de samisdat, „Ellenpontok”. Speculînd rivalităţile şi tensiunile existente între el şi poetul Szőcs Géza, Securitatea totuşi nu a reuşit să-l transforme pe Kányádi într-un pion care urma să participe la discreditarea persoanelor care, între anii 1982 şi 1983, au editat prima revistă de samisdat din România, „Ellenpontok” (Contrapuncte) - (a se vedea, de exmplu, aici documentul din 30 ianuarie 1985). Sándor Kányádi însuşi devenise pe parcurs „obiectivul” „Karol(yi)” care trebuia discreditat în cercul său de prieteni şi cunoscuţi, cît şi în rîndurile cititorilor săi. În acest scop, poliţia secretă răspîndea zvonul că ar fi un colaborator al Securităţii. Astfel, Kányádi fusese contactat intenţionat în spaţiul public de către Securitate cu scopul de a fi văzut în compania ofiţerului Florian Oprea care răspundea la Cluj de minoritatea maghiară.

Din materialele strînse de Securitate rezultă că Sándor Kányádi în nici un caz nu împărtăşea idei iredentiste. În discuţii cu maghiari radicali, el a respins „soluţiile forte” vehiculate de către aceştia.

El se considera o punte de lagătură între români şi maghiari. Asta a exprimat şi într-un interviu din 1972, care urma să apară în revista „Tribuna”, dar care a fost suprimat de către un redactor în cîrdăşie cu Securitatea.

Acest rol de „punte”, Kányádi l-a luat în serios, traducînd în maghiară din opera lui Tudor Arghezi, Nicolae Labiş, Ion Barbu, Mihai Beniuc sau A. E. Baconsky.