Alexandru Lebedev s-a născut la Chișinău. Din 2013 este fondator și administrator la site-ului de știri pentru tineri #diez.md. A învățat la USM, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, specialitatea Științe ale Comunicării (PR), în anul 2 de facultate a făcut un schimb de studii în SUA, la Southeast Community College, Beatrice, Nebraska, unde si-a aprofundat cunoștințele în Mass Communication, înainte de #diez, a lucrat ca Social Media Manager la agenția digitală Granat, și a fost implicat în mai multe proiecte sociale ca de ex PaperGirl Moldova, sau Moldova Interenational Model United Nation. În 2013, blogul sau Acasă la Fluturaș a fost declarat cel mai bun blog al anului de către VIP Magazin, de asemenea în 2016, aceeași revistă l-a declarat cel mai bun manager de presă online.
Luni
Zilele de luni sunt mereu cele mai complicate. În activitatea noastră de la #diez tindem să fim foarte activi în week-end, deoarece tinerii caută cele mai multe informații în zilele când au cel mai mult timp liber. Totuși ceea ce m-a marcat în această zi de luni a fost un studiu pe conținut de pe Odnoklassniki din perioada
Credința în teoriile conspiraționiste încă este destul de înrădăcinată în mințile oamenilor din Moldova...
alegerilor prezidențiale din 2016 și anume faptul că cel mai popular video din perioada data, cu peste 2 milioane de vizualizări, este un video despre Maia Sandu și masoni, și m-a făcut să meditez asupra faptului că credința în teoriile conspiraționiste încă este destul de înrădăcinată în mințile oamenilor din Moldova. Iar la birou vorbeam despre faptul că ar trebui să creem vreo piramidă financiară în acest context, că ar merge, mai ales că la #diez noi urmărim toate trendurile care apar și care pot apărea.
La fel, ca orișice zi de luni, am încercat să-mi lista de lucruri pe care ar trebui să le fac, cu multe din lucruri care tot le mut de la o săptămâna la alta din cauza timpului puțin pe care îl avem și a faptului că lucrând în media mereu apar lucruri neprevăzute care trebuiesc rezolvate și uneori e foarte greu să prevezi ce poate apărea. Uneori la birou glumim că nouă, în principiu, 24 de ore pe zi ne ajunge, însă ne-ar mai trebui 5-6 ore de somn.
Marți
Ziua de marți a început cu discuția cu contabila și despre faptul că Inspectoratul Fiscal ezită să ne dea facturi și că mai trebuie să prezentăm câteva acte pentru ca ei să se mai gândească. Acest lucru nu era pe lista de lucruri care trebuiesc rezolvate, dar a apărut, așa din senin. În această dimineață mă gândeam, că dacă cineva mi-ar spune acum că Moldova s-a ridicat în topul Doing Business, atunci la sigur i-aș spune că e #fakenews și că acest lucru nu e deloc sesizabil.
Ziua a fost cu multe dute-vino, ba la FISC, ba iar la FISC, în astfel de zile uiți și să mănânci, lucru nu tocmai sănătos, dar din câte am înțeles în majoritatea redacțiilor e la fel, asta mi-a amintit de un interviu cu fondatoarea Huffington Post, unde spunea că atunci când ești în fluxul de informație continuă, faptul de a mânca încetează de a fi o chestie socială, ci mai mult o frică de a nu scăpa ceva important.
La birou am avut iarăși discuția despre faptul cum alegem noi să scriem: doamna primar, primăriță sau primară, astfel am decis, dacă tot avem pentru prima dată o femeie în această funcție alegem cuvântul primară, chiar dacă nu e în DEX, dar așa recomandă cei cu studii gender, cu toate riscurile care ar putea să apară în comentarii și cât de agramați suntem, însă dacă avem un principiu, atunci îl respectăm. Așa e echipa #diez, un pic neobișnuită, un pic jucăușă și cât se poate de rebelă atunci când vine vorba de reguli.
Miercuri
Când vin studenți la #diez, mereu îi întrebăm cum văd ei profesia de jurnalist, ce viziuni asupra vieții au, și în general cum văd ei împăcarea între lucru și spațiul personal. Uneori aceste întrebări vin din faptul că ele așa de mult fuzionează așa încât tinzi să lucrezi și să cauți informații, să fii curios și să dai multe întrebări în orice ai face, chiar dacă încerci să-ți cumperi o cafea.
În această zi am avut o discuție interesantă despre cum e să fii bărbat în Moldova, și cum acest concept a început să moară cu evoluția vieței moderne, și cum URSS a bătut ultima țintă în acest concept de bărbat de Moldova. Bărbații sunt la fel de emotivi și vor să povestească lucruri, însă faptul cum acesta este promovat și văzut, nu-l face decât o ființă fără emoții, fără detalii, și cu multe frustrări. Bărbaților le lipsesc lucrurile făcute în comun, iar acum acestea sunt din ce în ce mai puține, și aici nu doar a bea o bere. Dar când ultima dată am cumpărat haine împreună și de ce nu prea aveam simțul estetic. La acest subiect este destul de mult de vorbit și de discutat. Oricum la o concluzie am ajuns, la faptul că Parlamentul nostru e plin de băieței și nu bărbați, care mereu încearcă să fie în centrul atenției și sunt dependenți de asta, și fac orice ca să fie așa, de asemenea, au nevoie mereu de cineva care să le zică că sunt bravo și astfel greu se simt că sunt acolo unde trebuie să fie.
Miercuri deja eram obosit și mă gândeam că aș vrea să dispar pe vreo săptămână pe o insulă părăsită, fără conexiune la internet, și ca nimeni să nu mă sune, și să nu mă intereseze ce se întâmplă acum.
Joi
Joi a fost o zi cu 22 km merși prin centrul Chișinăului. Cum spunem noi la birou, ziua când te duci, duci facturi, zâmbești și te interesezi ce proiecte pot să mai apară. În același timp, ca echipă am convins-o pe o colegă să-și facă Instagram și să o învățăm care sunt regulile de folosire a lui. Instagramul pentru noi e un soi de jurnalism social, unde orice s-ar întâmpla vezi asta vizual, trebuie doar să te pui în pielea utilizatorului și să gândești în hahstaguri.
După masă am avut o întâlnire și o discuție despre cum putem face ca cititorii noștri din regiuni să găsească cât mai eficient și relevant conținutul care îi interesează, astfel cred că vom testa să facem un chatbot regional care să fie cel mai bun prieten informativ al cititorilor noștri.
Pe la 18:00 eram încă la birou și încercam să intrăm în deadline-urile pe care săptămâna asta ni le-a pus în față. Vorbind cu managera noastră, Cristina Aramă, am decis că nu reușim să ajungem la premiile Jurnaliștii Anului 2017, și fiind un pic sceptici, am ales să lucrăm pentru că oricum nu ne-am înregistrat pentru premii.
Marea noastră surpriză a fost după asta când oamenii au început să ne felicite, iar noi să nu înțelegem pentru ce. Apoi am văzut că Centrul de Jurnalism Independent ne-a observat la premiile jurnalistice ale anului și am obținut premiul special de Evoluția Anului, într-o perioadă când majoritatea discută despre regresul mediei din Moldova.
Pentru noi, ca echipă, acest premiu este foarte important, pentru că astfel cu tot ce facem, simțim că nu o facem ân zadar. Și știm că pe noi cititorii ne urmăresc și iubesc felul cum noi vedem și scriem, dar e important e ca și breasla jurnalistică să ne vadă pe noi ca jurnaliști, chiar dacă cum am mai spus, suntem cât se poate de rebeli atunci când vine vorba de reguli.
Vineri
Vineri e o zi când înțelegi că nu ai reușit să faci nimic din ceea ce ți-ai propus, deși săptămâna a fost plină cu de toate, de la bucurii, la iritări, și la nopți de nesomn. La birou e o zi în care generăm idei pentru week-end și ne gândim ce i-ar interesa pe cititorii noștri în acele zile. Noi la #diez mereu încercăm să prevedem întrebările și necesitățile care ar putea să apară, pentru că așa ești cu un pas în față, și cred că asta e evoluția noastră de cinci ani de când suntem pe piață.
Vineri am pus diploma noastră la un loc de onoare, cred că pereții noștri n-au nevoie de reparație, poate fi umplut cu diplome și scrisori de mulțumire. La fel m-a bucurat că „feminism” a devenit cuvântul anului în SUA.
Urmărind ce se întâmplă pe news.yam.md, ne bucurăm atunci când unele idei care noi le-am început să le facem în Moldova, și în 2013-2014 nu erau considerate jurnalism, acum fac parte din el. Eu nu știu dacă acesta e un lucru bun sau rău, tind să nu împart lucrurile în două, însă la sigur e o schimbare, iar ca orice schimbare depinde de abilitatea noastră de a ne adapta la noile realități.
La birou, într-o atmosferă de oboseală continuă, am vorbit despre videoul de pe TED: Ce ce suntem fericiți, și cum creierul noastru sintetizează informația și ne face să credem că suntem fericiți, indiferent de alegerile pe care le facem. Dintr-o parte, oamenii ne pot vedea cum vrei, depinde din ce unghi privesc, dar contează cum ne simțim noi ca echipă și cum suntem o familie care se ajută zilnic.
În biroul #diez, nu trece o zi în care măcar unul din noi să nu învețe ceva nou, oricât de banal nu ar fi.