Mariana Jitari s-a născut la 20 mai 1974 în satul Pervomaisc, Căinari; profesor de română și director adjunct, IPLT „Spiru Haret” din Chișinău.
LUNI
Dacă aș fi la Sibiu, aș ieși în piață... Dacă aș fi la Sângeorz-Băi, aș participa la întâlnirea cu Ioana Nicolae... Dacă aș fi...
Dar sunt la Chișinău și începe o săptămână fără prea multe evenimente palpitante în așteptare. Cred că așa sună textul oricărui morocănos care își justifică propria inacțiune prin circumstanțele obiective pe care i le dă viața.
Epictet spune că nu trebuie să încerci ca lucrurile care ți se întâmplă să se întâmple cum vrei tu; ci să vrei ce se întâmplă așa cum se întâmplă. Nu sunt un exemplu de stoicism, dar asta am învățat de jumătate de an: să mă împac cu ce mi se întâmplă, să mă bucur chiar de experiențele dure pe care le-am trăit, să-mi dau seama că cele mai „mari evenimente” din viața noastră sunt cele cărora le facem față.
Din ziua în care ți se fixează diagnoza, viața își reface ritmurile și brusc se schimbă lentilele prin care privești lucrurile. Începe să-ți fie dor de foarte mulți oameni, observi imediat cât de buni și de frumoși sunt toți, îți pare că dormi prea mult, iar cărțile bune se înghesuie pe noptiera ta, se anunță o groază de evenimente de la care n-ai vrea să lipsești, m-ai ai atâtea de făcut și de iubit...
Deci, asta voi face în săptămâna ce urmează. În fiecare zi câte un pic. Și cum ar zice nenea Iancu, orișicâtuși de puțin, contează enorm de mult!
MARȚI
Ascult „Clavecinul bine temperat” al lui Bach, în interpretarea monumentală a lui Fischer și mă gândesc la eliberarea prin cultură, unica temeinică și definiivă. Mă pregătesc pentru studiul Odiseei cu elevii de liceu și citesc despre „simbolismul Symplegades”, descris de Mircea Eliade în „Nașteri mistice”. E vorba despre Scylla și Caribda, cele două stânci, care în varianta basmelor românești sunt ”munții ce se bat cap în cap” și care simbolizează trecerea prin spații închise, evadarea din lumi mici și accesul la alte tărâmuri. Aceste treceri sunt cu rol de selecție, de identificare a celor capabili să se desprindă din realitatea imediată și să descopere libertatea spiritului, capabili să abroge obstacolele fizice printr-un detur spiritual.
Mă gândesc la fericiții care au reușit, prin lectură și cultură, să evadeze din lagărele comuniste: Nicu Steinhardt, Constantin Noica, Radu Gyr; la cei care au luptat cu suferințele și boala: Max Blecher, Matei Călinescu, Alexandru Mușina, Ion Negoițescu; la cei care au umplut cu sens exilul: Emil Cioran, Monica Lovinescu, Regele Mihai, care mâine se va întoarce definitiv acasă... Aceste exemple de rezistență îmi amintesc de cuvintele lui Noica, citate de Gabriel Liiceanu la un eveniment literar: „Orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii devine cu putință.”
Steinhardt descoperă, prin litera Evangheliei, că viața se adeverește prin altceva decât prin răsfățurile ei și că fericirea trebuie plătită prin câte un prilej greu de suferit și pe care eul fiecăruia dintre noi trebuie să și-l asume. Cărțile, muzica, teatrul, evenimentele culturale la care am fost prezentă au fost, alături de chimioterapie, rețeta mea de succes și, departe de a fi erou sau martir, m-au ajutat să alung lamentările și văicăreala. Iar asta uneori contează!
MIERCURI
Lecțiile de astăzi au fost mai bune decât cele de ieri, procedura de astăzi a fost mai ușoară decât cea de ieri, a fost o zi cu mult soare și cu o înghesuială de gânduri bune în capul meu.
Ieri, la București, s-au dat premiile „Matei Brâncoveanu” pentru cei mai reprezentativi tineri ai culturii române. Ciudată combinație a celor opt categorii: Istorie, Literatură, Muzică, Arhitectură, Film, Teatru, Arte Plastice și Medicină! Bucuria mea (cu siguranță și a elevilor mei din a X-a, dar și a editurii Cartier) este premiul la Literatură oferit lui Claudiu Komartin pentru volumul „Maeștrii unei arte muribunde” (Cartier, 2017). Poet frumos, cu versuri frumoase!!!
E un timp potrivit pentru distincții și premii acest final de an. A venit perioada retrospectivelor și bilanțurilor: unii calculează veniturile, alții voturile, facebook ne numără prietenii și like-urile, cineva pregătește daruri (știu eu despre cărți ce-și așteaptă noii stăpâni!), altcineva i le cere moșului – câți oameni, atâtea formule de bilanț. E „altă matematică”, cum spunea poetul Necuvintelor, Nichita Stănescu, ziua morții căruia o marcăm astăzi și la care mă gândesc de fiecare dată când nu găsesc cuvântul potrivit, necesar, dorindu-mi să descopăr ne-cuvinte atotcuprinzătoare, absolute.
E un timp potrivit pentru întoarceri la locuri și oameni dragi acest final de an. Regele Mihai I al României a revenit la Peleș, iar sâmbătă se va regăsi lângă regina Ana, la Curtea de Argeș. „Locul unde te naști are o stea a lui, așa se spune. Sub orice altă stea ai alege să trăiești și oricât de bine ți-ar merge lucrurile, este imposibil să nu observi că tot ceea ce faci, tot ceea ce gândești se leagă de dorința secretă de a te întoarce din nou în locul unde te-ai născut pe acest pământ”, spune Majestatea Sa într-un interviu cu Mircea Ciobanu în 1991. Urmăream la știri ceremonia de rămas bun și îmi părea izbitor golul din jurul sicriului tricolor. Atâta protocol și atâta singurătate!
JOI
Continuă săptămâna tezelor la Spiru Haret. Din rolul meu de asistent, le urmăresc fețele încordate și mă gândesc la relația dintre vârstă și experiență. Cum știe tinerețea să mărească, chiar să exagereze lucrurile, dându-le dimensiuni fabuloase, fatale; pe când maturitatea, dimpotrivă, diminuează și reduce la nimic aproape totul. Pe plictisiții de maturi nu-i mai emoționează nimic, toate sunt fleacuri, viața fiind o lungă perindare de clișee. Ne este frică, nouă, maturilor, să ne rupem din acest lanț și doar visăm la libertate fără a schimba ceva. Pentru că libertatea, de câte ori intră în lume, dislocă un obicei și pune în pericol rutina, iar noi ne-am obișnuit într-atât cu ea că nu prea știm cu ce am umple segmentul eliberat.
De asta îmi place să fiu profesor, îmi plac tinerii care trăiesc „pe bune” toate experiențele, oricât de mărunte, care, cel puțin pe alocuri, sfidează coerența cotidianului, care fac uneori lucruri trăsnite, nejustificate, dintr-o pornire de moment.
Ei reușesc, în loc să mă compătimescă, să facă glume, să se amuze alături de mine, făcând abstracție de broboada pe care o port de patru luni. Nu mă întreabă niciodată cum mă simt, dar observ cum zilnic fac eforturi ca să mă simt bine. Nu mă încurajează niciodată cu „totul va fi bine”, dar își fac împreună cu mine planuri de viitor, transmițându-mi convingerea că totul va fi bine. Mă privesc cu ochii plini de încredere și voioșie încât îmi pare că de azi încolo va fi numai primăvară. Au copiii ăștia un fel de a fi care te ajută să trăiești senin.
E atât de important să-ți alegi profesia potrivită!
VINERI
Bilanț de săptămână.
Toate lecțiile le-am făcut cu drag.
M-am distrat luni cu șmecherii dintr-a V-a la ora publică, de română și de bomboane.
Am rezistat, binevoitor, ca asistent la tezele liceale.
Zilnic, am vorbit cu părinții mei despre tot felul de lucruri, convingându-mă cât de scumpi îmi sunt.
N-am omis nicio procedură de radiologie din cele cinci programate.
M-am delectat cu „Un altfel de jurnal. Ieșirea din timp” al lui Matei Călinescu și cu „Continentele insomniei” de Gabriel Liiceanu.
Am privit, cu elevii, filmul documentar „Parisul lui Matei” – o extraordinară călătorie spirituală alături de Matei Vișniec.
Am privit știrile.
L-am plâns pe Regele Mihai.
Am răspuns la mesaje.
Am stat la cafea cu persoane apropiate sufletului.
M-am rugat.
Am ascultat multă muzică.
Am cântat.
Am decorat pomul de Crăciun.
Am descoperit câteva rețete culinare noi.
Am sărbătorit luni ziua pastelor italiene.
Și, cel mai important, am scris acest jurnal cu gândul la oameni foarte dragi inimii mele.