Linkuri accesibilitate

„Să ne rugăm Domnului pentru sănătate, să spele pământul de rele”


Zinaida Revencu

Zinaida Revencu: Născuta pe 16 august 1956 in Satul Nou, Cimișlia. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice din Tiraspol. În 1978 își începe activitatea ca profesor de limba și literatura rusa in localitatea natală. Mai târziu, din 2002, a activat 11 ani concomitent și în gimnaziul din localitatea vecina - Suric.

Luni

Zori de ziuă se revarsă peste satul meu cel drag, aducând o ploiță prea mult așteptată. Ad-o, Doamne, că tare trebuie! Totul în jur s-a bucurat, dar cel mai mult copăceii de la drum, în sfârșit s-au spălat sărmăneii de colbul ce îi înăbușa.

Trebăluiesc pe acasă și apoi alerg la repetiție. De 5 ani, fac parte din colectivul folcloric “Opincuțele”. Această activitatea mă motivează mult. Aducem oamenilor bucurie și satisfacție, și noi, la rândul nostru, ne facem plinul cu energie pozitivă. La moment, ne pregătim de festivalul „Mărțișor” la noi în localitate. Am întocmit programul, apoi am cântat aproape 2 ore. Anul trecut am participat la deschiderea festivalul „Mărțișor” la Comrat. Am fost primiți foarte călduros de către publicul spectator. Am simțit necesitatea lor de a audia piese populare românești

După repetiție, la scoală - la ședința Consiliului Profesoral. Eu sunt profesoară de limba și literatura rusă. La ședința am discutat despre „Aplicarea Instrucțiunii Managementul temelor pentru acasă” și „Regulamentul de Evaluare, promovare și absolvire”.

După scoală, neapărat trec pe la fratele meu, Anatolie. El locuiește singur și are probleme grave de sănătate. Îi sunt unicul ajutor și sprijin.

Zinaida Revencu
Zinaida Revencu

Gata! Mă grăbesc spre casă. Marți am 5 ore și trebuie neapărat să mă pregătesc. Activez în calitate de profesoară de aproape 42 de ani, dar nu-mi închipui să merg la lecții nepregătită. Seara citesc câteva pagini din cartea Florence Scovel Shinn „Jocul vieții și cum să-l jucăm”. Bună carte. Apropos, am primit-o la o nuntă, cadou din partea mirilor, să le dea Dumnezeu sănătate.

Înainte de somn, măcar câteva slavoslovii din “Cina cea de taina” și... noapte buna, lume!

Marți

6:30 - e timpul potrivit să vorbesc cu cei de peste ocean. Fiica cea mai mare, Diana, e stabilită în California. La ei e seara, ora 20:30. Toți sunt acasă și reușim sa stăm la taclale. Din păcate, conversațiile cu nepoții nu sunt foarte lungi. Nepoții mei, poartă nume românești - Mihai și Ilinca, dar vorbesc foarte puțină română. Mă doare acest lucru, dar înțeleg că nu le este ușor să-și mențină cunoștințele de limbă română. Acolo unde sunt stabiliți nu au o comunitate de români, copii nu au cu cine să se joace și să comunice în română și când nu se practică, se uită. Acum 5 ani, fiica ne-a adus nepoții pe vară. Aveau 4 anisori, ei sunt gemeni. Au stat la mine, au stat și la cuscri. Mă ajutau, se jucau cu pisica, câinele, puișori, găinile - mai mare bucurie pe capul lor nici că se putea! Cel mai mult le plăcea să strângă ouăle de la găini, alergau și se întreceau cine mai multe strânge - mare stres și responsabilitate pe seama săracilor găini. :) Atunci ne înțelegeam foarte bine, acum ca să lungească vorba, Ilinca prefera să-mi cânte la pian. Eu ascult cu mare plăcere, unele piese le recunosc. E tare scumpă și talentată nepoțica mea. Nepoțelul tot e bravo.

Fiica îmi comunica că cuscru a fost operat la ochi. Ea a fost foarte surprinsă și mândră să afle ca medicul foarte bun, la care se referea cuscru, era, de fapt, un fost coleg de-al ei de liceu, din Cimișlia! Mă bucur mult că mai rămân tineri în țară. Tineri medici, profesori, ingineri, brutari, agricultori … ce ne-am face noi fără ei? Nasc și-n Moldova oameni, numai că atât de puțini rămân aici. Ai mei au ales să plece. Mă mulțumesc cu gândul că am crescut copii de treabă, că lor le este bine și ei fac lucruri bune acolo unde sunt. Așa a fost să fie. Mi-e tare dor de ei! Eu le urez noapte bună, ei mie o zi bună și ne continuam viața, aproape de suflet, dar la zeci de mii de kilometri distanță unii de alții. E trist.

Eu mă grăbesc la scoală. Îmi place să ajung cu mult înainte de sunetul clopoțelului, ca să reușesc să pun la punct ultimele pregătiri de lecții. Elevii s-au deprins cu punctualitatea și la fel, nu întârzie. Prima oră, în clasa V, am simulat un joc, am fost la cumpărături. Copiii au fost foarte receptivi. Mă întristează însă că în clasă sunt doar 8 suflețele! Cândva erau câte 2 clase a câte 25 - 30 elevi. Iarăși, calc pe aceeași bătătură dureroasă - tinerii noștri pleacă. Ce să vorbim, și eu, am 5 nepoți, aproape cit o clasă, dar toți sunt atât de departe! Nu sunt copii în sate, iată de ce se închid școlile, nu dintr-un moft al Maiei Sandu.

În clasa VII, am citit „Balada stejarului” de Petru Cărare, am discutat despre statornicie, despre puterea stejarului, care a rezistat greutăților datorită sprijinului pământului, despre valoarea timpului. Din nou m-a ajutat ziarul meu preferat „Literatura și Arta”. La orele de limba rusă vorbim și despre Moldova, despre cât de important e să ne iubim acest petec de pământ. Cred că așa se formează patrioți, oameni cu spirit civic. Despre dragoste de Patrie am vorbit și în clasa lX, la ultima oră a capitolului. E bine că curricula permite selectarea operelor propuse pentru studiere. Din păcate, nu a mers stickul cu filmulețul pregătit pentru clasa VIII, după opera scriitorului rus V. Rasputin „Lecții de franceza”. Eu și tehnologiile, nu suntem prieteni. La ultima lecție, în clasa VI, copiii au jucat pe roluri, s-au implicat, au fost activi și au rămas mulțumiți. Apoi am făcut o asociere dintre sărbătoarea rușilor „maslenița” și săptămâna „albă” la noi.

După lecții mă grăbesc să trec pe la frate, mă așteaptă

Acasă sunt atâtea de făcut. Am lucrat puțin în vie. Totuși, e mare seceta. Pământul e așa cum ar trebui sa fie în aprilie - mai, nu în martie. Am o fântâna în ogradă, din care cândva puteai scoate apa de la un metru jumate, azi - 3-4 metri. E jale!

Azi am vorbit mult cu feciorul Semion prin messenger. E la munca în Belgia. Fusese într-o deplasare în Franța și avea timp, și pofta de discuție. Din păcate, a rămas unicul bărbat la gospodăria noastră, cu el pun țara la cale. Soțul a decedat în 2002. La discuție s-a alăturat și fiica mijlocie Galina. Ea e stabilită cu familia în Canada. Mă bucură succesele nepoțeilor: vorbesc fluent romană, cunosc rusa, la școala studiază franceza și engleză. Cel mai mare nepoțel, Lucian merge la colegiu, Elliot-Cristian e la școala primara și mezinul Denis frecventează grădinița. Nepoții și copiii îmi sunt bogăția. I-aș cuprinde, tare îmi lipsesc.. La vara toți vin acasă, la nunta lui badea Senea.

Seara am terminat de citit cartea „Jocul vieții ...”. Noapte buna, lume!

Miercuri

Merg la Cimișlia, la Centrul de evaluare a dizabilității, pentru ca să i se reevalueze gradul de invaliditate a fratelui. Suntem în proces de reevaluare din noiembrie. Verific, a câta oară, dacă am toate actele necesare. Oare ce foița îmi va lipsi de data asta? Copii îmi zic “mamă, da chiar nu este undeva publicată lista exactă, un telefon de contact pentru informație, o procedura bine stabilită, chiar trebuie pentru fiecare întrebare sau foița sa mergi la Cimișlia?” Bună întrebare.

Cred ca toți cei ce bat pragurile spitalelor, au să-mi înțeleagă neliniștea și frustrarea. Anul trecut, de la începutul verii, am tot mers de la un spital la altul în speranța să găsesc leac pentru fratele meu, Anatolie. El este cu 2 ani mai mic decât mine, este inginer electrician de profesie, dar din cauza unor circumstanțe nefaste, demult nu mai lucrează. In 2004, un accident i-a luat mana dreapta, iar la mana stângă a rămas doar cu 3 degete. Mai în an fusese diagnosticat cu Parkinson. El parcă își acceptase boala, așa cum și-a acceptat toate cumpenele în viață. Între timp însă, starea lui se agravase parcă prea rapid, iar mie mi-era greu să accept că nimic nu se poate de făcut ca să i se îmbunătățească cât de cât calitatea vieții. Vara trecută, făceam naveta și de 3 ori pe săptămâna: Satul Nou - medicul de familie, Cimișlia - specialistul, ori investigații, din nou la medicul de familie cu rezultatele ca să iau îndreptare la medicul de la Chișinău, apoi această hârtie trebuia aprobată la Policlinica din Cimișlia. Sistemul nostru medical e o batjocură față de bolnavi! În sfârșit am ajuns la Chișinău, la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie cu programare. Nu e strașnic, am așteptat luni de zile. Dar în sfârșit ajungem la specialist. Am ajuns!

După consultație, specialistul ne cere să mergem iar la medicul de familie pentru altă îndreptare la Tomografie Computerizată. Am preferat să achit, decât s-o iau iar de la început cu un bolnav care efectiv abia merge. Tomografia a confirmat diagnosticul de Hidrocefalie de grad avansat, ceea ce înseamnă acumularea excesivă de lichid în cavitățile creierului. În timp, acest exces apăsa asupra creierului și provoacă incapacitatea de a merge drept, tulburări de memorie, tulburări de comportament, letargie, apatie. Acest diagnostic ne-a dat un pic de speranță. Dacă pentru Parkinson nu exista tratament, Hidrocefalia poate fi tratată uneori. Am fost programați pentru spitalizare. Din nou același cerc vicios pentru a obține îndreptare. Medicul de familie cu îndreptare la Cimișlia; de la Cimișlia înapoi la medicul de familie cu avizul de la Cimișlia ș.a.m.d. Trebuie sa recunosc, avem noroc de medic de familie foarte bun și înțelegător, dar ca să ajungi mai departe, te lovești de toată birocrația, care nicidecum nu vine să ajute bolnavul. La recomandarea profesorului M. Gavriliuc și după consultația neurochirurgului A. Gumeniuc, am hotărât să încercăm o procedură de drenaj lombar, dacă aceasta era reușită, atunci urma să i se facă șuntare. Chirurgul mi-a spus că trebuie să aduc îndreptare de la raion. Doamne, mai dă-mi puteri!

Pe drum sunt cu ochii la geam. Îmi place să văd schimbările din localitățile vecine: mă bucur, când printre casele părăsite, mai văd o casa frumoasă, bine amenajată. Plecarea concetățenilor noștri peste hotare este un băț cu 2 capete: rămân copiii orfani cu părinții în viața și bătrânii mor singuratici. Dar numai așa moldovenii își pot ridica o casă cu comodități. Acum am aflat și noi cum e cu canalizare, mașina de spălat și baie în casă, nu în lighean. Cu așa gânduri am ajuns la Cimișlia. Am ajuns la centru la timp, înaintea mea sunt 3 persoane. În sfârșit sunt la Doamna Galina, care a fost destul de amabilă, dar timpul curge rapid și am pierdut ultimul transport din Cimișlia. Bine că nu am nimic greu, o să încerc ceva transport de ocazie. În loc de 30 min, am ajuns acasă într-o ora și 20, total epuizată. Cel puțin se pare că de data asta am avut toate foițele necesare și în sfârșit se va rezolva. În sfârşit nu mai trebuie sa demonstrez sistemului că un om cu hipertensiune arterială, fără mâna dreapta și cu trei degete la stânga, căruia îi trebuie 5 minute să ajungă de la pat la ușă, care nu ține minte dacă a luat pastilele sau nu, care nu-și poate spăla o farfurie - e invalid de gradul 1. Azi nici n-am reușit sa ajung la el. Noroc de cuscru, care merge și-l mai ajuta!

În drum spre casă, îmi întâlnesc vecina și buna mea prietenă - Marusea. Chiar ne-am îmbrățișat. Nu ne săturăm de taifas, trăim gard în gard, dar nu ne vedem cu săptămânile.

Acasă fac treburile gospodărești și vorbesc cu copiii. De când au aflat, că scriu jurnalul, se interesează cum merge. Pe timpuri, când le povesteam istorii cu sătenii mei, auzite de la taică-meu, fiica mai mare mă tot îndemna sa le înșir pe hârtie. Nu știu, dacă ce am scris azi vor accepta “criticii mei”. Gata, că mâine la școala

Joi

Hai la școală, hai la școală, hai copii sa ne grăbim. Mai tine cineva minte cântecelul? Chiar dacă copii în școala noastră sunt tot mai puțini, ei merită sa fie instruiți bine. Copii sunt o sursa de energie, comunicând cu ei îmi încarc bateriile. Deși am ajuns la vârsta de pensionare, continui să lucrez. Lucrul în scoală mă face sa mă simt utilă, sa mă simt mai tânără, să nu fiu izolată și uitată. Merg cu plăcere, deși școala e în celălalt capăt al satului și câteodată abia de-mi mai târâi picioarele.

Îl comemoram pe patronului nostru spiritual - Tudor Strișcă - bunul meu îndrumător și prieten. Simt datoria de a le vorbi elevilor măcar puțin despre Tudor Strișcă savantul și patriotul, de a le citi ceva din cartea editată de prietenii lui. În clasa lX la tema: „Două sentimente veșnice: prietenie și dragoste”, am vorbit despre frumoasa familia a lui Tudor.

Mai târziu, am avut parte și de un atelier de lucru cu cadrele didactice din gimnaziu „Disciplinarea pozitivă în cadrul procesului instructiv-educativ”. Am rămas foarte mulțumiți de relatarea Dnei Zinaida Soroceanu, expert în „Didactică Aplicativă”.

Și pe Tolea l-am găsit azi mai pozitiv, mai optimist. S-a bucurat de produsele pe care i le-am adus. Când îl vad pe el mai senin, tare mă bucur.

Vineri

Tare aștept sfârșitul de săptămână. Cum puteam pe timpuri să lucrăm și sâmbetele? Abia acum îmi dau seama că era în detrimentul familiei, nu reușeam sa le acord suficient timp și atenție copiilor și soțului. Azi aș petrece mai mult timp cu ei, aș comunica mai mult, dar, din păcate, comunicăm numai prin rețele de socializare. E bine și așa. Totuși, aștept zilele libere ca un copil. Cu atât mai mult ca sâmbăta mă vizitează viitoarea noră, studentă la Chișinău. O aștept să mai schimbăm o vorbă. Vreau să pregătesc ceva gustos! Trebăluind, ascultând radioul, nici nu am observat când s-a făcut amiază.

Trebuie să-i duc fratelui cina.

În grădina se întâmplă minuni, au început, nu prea îndrăzneț să-și arate căpușorul toporașii. Ce bucurie! Fac în fugă câteva poze și le trimit prietenilor, sa se bucure și ei!

Seara mergem cu colectivul de profesori la Chișinău, la teatru.

În drum spre Chișinău, admir satele Moldovei mele, discutând cu colegii de ale noastre. Iată-ne la teatru „Luceafărul”. Printre altele, anul acesta am mai fost de doua ori la „Satiricus”.

Ultima oară, pe 18 Ianuarie am avut fericita ocazie să o avem în rândul din față, ca spectatoare, pe renumita actriță Paulina Zaftoni. După spectacol am salutat-o și ne-am fotografiat! Dar azi în spectacolul lui Gheorghe Urschi „Testamentul” am admirat-o pe marea actriță pe scena . Nu am avut flori și nu am îndrăznit să ne apropiem. Sa trăiți, Doamna Paulina! Sa ne mai bucurați cu talentul Dumneavoastră.

Spectacolul ne-a răscolit! Da, este o comedie, ne-am relaxat pe bune, dar totuși cu un subtext dramatic profund și foarte actual. Toată lumea este mulțumită, cu toate că ajungem acasă destul de târziu.

Acasă văd că ai mei își fac griji: m-au sunat, și au scris în grupul nostru pe messenger...

- Totul e bine! Da, cam e trist ce se aude despre coronavirus, care s-a abătut peste lume. Aveți grija de voi și să ne rugăm Domnului pentru sănătate, să spele pământul de rele. Afara din nou se chinuie să plouă. Dă, Doamne!

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG