Linkuri accesibilitate

„M-am putut convinge încă odată că oamenii pot fi buni”


Dumitru SLiusarenco
Dumitru SLiusarenco

Jurnalul săptămânal cu Dumitru Sliusarenco.

Născut în 9 Ianuarie 1986 la Chisinau, dar toată copilăria a petrecut-o in Călărași. A absolvit facultatea de drept a Universității de stat din Moldova. În anul 2011 a obținut licența de avocat și s-a specializat pe litigare în domeniul drepturilor omului. Din anul 2014 este avocat în cadrul Asociației Promo-LEX.

Luni

Pentru mine fiecare zi de 31 decembrie este grea. În afară de agitația de sărbători, cumpărături și treburi casnice, azi mai am o sarcină complicată – să văd ce nu am reușit să termin în anul care a trecut și câte restanțe iau cu mine în anul nou.

Mă gândesc puțin și înțeleg că sunt prea multe, să le termin astăzi pe toate nu pot. Dar pot să-mi termin de citit cartea – „Mintea Moralistă” de Jonathan Haidt. Este o lucrare fenomenală de psihologie morală în care autorul își pune o întrebare care mă frământă și pe mine de mult timp: de ce ne dezbină politica și religia? Dacă tot vorbim de cărți și vreți o recomandare, citiți „Evanghelia după Isus Cristos”, de Jose Saramago. Este o operă care în mod cert vă va impresiona dacă sunteți în căutarea unei viziuni alternative asupra creștinismului. Aceste două cărți sunt în mod cert cele mai bune lecturi pe care le-am avut în 2018.

Este amiază. Ultima zi din an ar trebui, probabil, să fie despre totaluri și concluzii, dar nu prea este. Am aflat că mama a nimerit într-un accident urât, s-a ales cu o fractură complicată și este internată în spital într-un stat străin, departe de familie. Am înțeles încă odată de ce ne urăm la aproape fiecare sărbătoare sănătate. Atunci când ea (sănătatea) este, viața noastră e complicată, cu multe probleme și greutăți, care par urgente. Când sănătatea însă este în pericol, viața pare o ecuație cu o singură variabilă: să fie sănătate, cu restul ne-om clarifica.

Azi m-am putut convinge încă odată că oamenii pot fi buni. Că greutățile ne unesc. Multă lume, cunoscută și necunoscută, s-a oferit să ne ajute în legătură cu accidentul mamei. Astfel de cazuri îmi întăresc convingerea că omul nu este întru totul o ființă egoistă. Plus la toate, datorită acestei situații am reușit să vorbesc cu oameni dragi cu care de mult timp nu mai vorbisem. Poate și mama va veni acasă și va sta mai aproape de noi.

Tot răul spre bine…

Marți

M-am obișnuit cumva că 1 Ianuarie simbolizează un (mic) nou început și simt cu ocazia asta un fel de responsabilitate tot timpul. De parcă ar trebui să mă reorganizez, regrupez și să devin cumva mai bun în tot ceea ce fac. Desigur asta este o ficțiune, anul nu este decât o măsură a timpului, iar trecerea anului deloc nu pune pe pauză, nu oprește și nici nu reia cumva numărătoarea, însă parcă e mai ușor dacă ne imaginăm că fiecare an e încă o încercare de a deveni mai buni.

Ieri am rămas dator cu niște totaluri și concluzii, pe care nu am putut să le fac, de asta o să recuperez azi. Așadar, 2018, ce ai fost tu?

Am vrut mult ca în 2018 să pot dedica mai mult timp familiei, pentru că nu am nimic mai important în viață decât ea. Am avut câteva mici escapade turistice cu familia, dar cât de tare n-aș fi vrut să stau mai mult cu cei apropiați, nu cred că mi-a reușit. Pe mama aproape că nu am văzut-o, e departe. La bunei am fost de vreo patru ori maxim, deși sunt la doar 170 km, lângă Soroca. Lucrul mi-a furat tot timpul.

Pe plan profesional am avut o mare provocare, pentru prima dată în ultimii 8 ani am renunțat aproape în totalitate la avocatură și am început să fac cercetare. Discursul de ură este un domeniu foarte puțin studiat la noi, iar unii politicieni încearcă să profite de asta pentru propriile beneficii. Mi se pare incorect și am încercat să contribui cumva la îmbunătățirea situației. Rezultatul a fost primul raport multidimensional privind discursul de ură în Moldova, lansat de Promo-LEX.

Am vrut, desigur, ca 2018 să-mi lase și puțin timp pentru mine, dar el nu a fost foarte generos. A trebuit să renunț la o bursă la una din cele mai prestigioase universități din Statele Unite și să-mi dedic aproape tot timpul liber sarcinilor pe care mi le-am asumat la lucru.

Am aproape 33 de ani și mă gândesc că este timpul să învăț a-mi stabili prioritățile în viață.

Miercuri

Dimineața începe cu alinturile Annei, la trei ani copiii sunt foarte dulci. Dacă nu ar trebui să mă grăbesc la lucru, aș sta la infinit să o privesc cum doarme îmbrățișând nu știu ce animal roz de pluș, cum se alintă și foarte încet se trezește. Declară că nu merge la grădiniță dacă nu o îmbrăcăm în rochie roz, cu buline. OK boss. Imediat cum îmbracă rochia, începe un dănsuleț stângaci și învârtituri haotice prin casă. E atât de dulce și amuzant când copiii se bucură, numai pentru asta merită să trăiești.

Astăzi lucrez la ceea ce nu am reușit să finalizez în 2018 – o analiză a discursului de ură în cadrul Congresului Mondial al Familiilor, care a avut loc la Chișinău în luna septembrie 2018. Toată ziua analizez declarații răutăcioase, citesc despre fundamentalism religios și desigur, populism politic. Jonathan Haidt avea dreptate, moralitatea unește și orbește în același timp, noi suntem victimele propriilor reguli morale. Anume de asta politicienii nu au nevoie de multă minte pentru a ne manipula - doar să tragă de sforile care trebuie.

Dimineața am început-o pozitiv, cu gingășia copilului, iar ziua a trecut în compania negativului, analizând răutatea oamenilor. Dragoste și ură. Am propriul meu Yin și Yang în fiecare zi.

Joi

Dimineața începe cu miros de mandarine și un ceai fierbinte lângă bradul pe care ard cu tupeu luminițele de crăciun. Ele sunt decise să păstreze sărbătoarea, deși sărbătoarea nu prea se mai simte. Tot ce a rămas din ea sunt vreo două bătute, olive-ul din frigider și cutiile de la cadouri pe care le-a adus Moș Crăciun.

Ziua mea de azi nu diferă cu mult de cea de ieri, iar asta înseamnă că anul nou a venit și rutina își ia ce-i al ei. Toată ziua încerc să descurc mesajele de ură de la Congresul Mondial al Familiilor. Citesc o declarație a unui expert de la acest Congres, care zice că copiii în ziua de azi trebuie educați mai sever, că violența față de copii e benefică pentru educație și trebuie permisă. Eu stau și mă gândesc, dacă pentru a ne educa copiii trebuie să-i batem, cu maturii needucați cam ce ar trebui să facem?

După masă vorbesc cu mama, iar. După accidentul de acum câteva zile a suferit o operație complicată, dar acum e bine.

Mama e bine, o să termin ziua cu gândul acesta.

Vineri

Dimineața începe cu o luptă crâncenă cu Anna, ea nu știe că-i vineri și nu-i pasă că vine weekendul, ea pur și simplu nu vrea la grădiniță și se ghemuiește drăguț în pat. Aș vrea și eu să pot ca ea – să fac ce vreau, acum.

Ziua trece repede. La Promo-LEX pregătim un program foarte ambițios pentru tinerii interesați de drepturile omului, se numește PromoTE și va oferi multe oportunități celor, care sperăm noi, vor fi următoarea generație de apărători ai drepturilor omului. Totuși aplicații avem puține. Posibil tinerii nu sunt foarte interesați de astfel de programe, posibil avem puțini tineri activi, oricum, nici una din aceste perspective nu mă bucură.

După masă am audieri pe un dosar de viol. Birourile procurorilor sunt parcă rupte din romanele lui Orwell. Reci, sure, pustii – doar suferința oamenilor le umple. Stăm acolo 5 oameni în jurul unei mese. Procurorul pune întrebările, agresorul rânjește la fiecare răspuns al clientei mele, arătându-și cinismul față de tot ce spune ea. Eu îi fac observație, procurorul mă susține. În această cameră a nepăsării stau patru bărbați, care încearcă să hotărască dacă a fost violată o femeie sau nu. Ieșim. Afară este noapte deja, fata își înghite lacrimile care mi se par negre și nu pot înțelege dacă sunt negre pentru că e noapte, sau pentru că e al 4-lea an de când ea luptă și încearcă să-și facă dreptate.

Vreau să mă duc mai repede acasă, să-mi cuprind fetele și să las săptămâna asta în trecut. De luni o iau de la capăt.

XS
SM
MD
LG