Linkuri accesibilitate

„De nu poți pe cer să fii o stea, fii măcar o lampă în odaia ta”


Moldova, Ana Postica, Russian language and literature teacher

Jurnalul săptămânal cu Ana Postica.

„De nu poți pe cer să fii o stea, fii măcar o lampă în odaia ta”

Jurnalul săptămânal cu Ana Postica

Născută la 23 decembrie 1957 în satul Hîrbovăț, raionul Anenii Noi. În 1980 a absolvit facultatea de filologie a Institutului pedagogic de stat T.G.Șevcenco de la Tiraspol. Din anul absolvirii și până în prezent e profesoară de limbă și literatură rusă la Liceul teoretic Ion Creangă din localitate. Din anul 1998 e directoare adjunctă pentru educație.

Luni

Ușor, la ora binestabilită de atâțea ani, alunec de sub plapoma moale și caldă, pentru a-mi începe o nouă zi, o nouă săptămână de lucru. Sunt profesoară și nu mi-aș permite nici întârziere la serviciu, nici venire în grabă cu sufletul la gură. Trebuie să respect anumite reguli, să corespund așteptărilor copiilor.

Sînt absolut convinsă că o să am parte de niște surprize plăcute din partea elevilor. Avem atâtea de realizat ...

Dar până una-alta, îmi fac treburile în gospodărie: hrănesc păsările, pisicile, câinele. Nu uit nici de mama, cu care locuim într-o ogradă. Are 84 de ani, și nu mi-aș permite să trec pe alături. În fiecare dimineață caut s-o văd, să-i zic bună dimineața, să mă încredințez că totul e bine. Mulțumesc Domnului, că e încă în putere, că-și poartă singură de grijă.

Soțul, între timp, a pregătit ceaiul și împreună luăm micul dejun. Avem o regulă în familie: nu ieșim nicăieri până nu luăm un ceai. El ne asigură energia pentru o zi întreagă.

Pe lângă orele de limbă rusă și activitatea de director adjunct pentru educație, mai îndeplinesc și funcția de bibliotecar. Astăzi nu am avut ore, deci m-am dedicat întru totul bibliotecii și cititorilor.

După lecții am avut ședința Consiliului elevilor, la care am discutat despre desfășurarea activității ,,Fii Moș Crăciun chiar tu!”. Elevii-consilieri, împreună cu alți voluntari din rândurile elevilor liceului nostru, colectează jucării pentru copiii de la grădinița din sat. Bună idee și trebuie neapărat de realizat.

Până va da întunericul mai sunt câteva ore. De aceea, trebuie să reușesc și alte lucruri în gospodărie. Să-mi pregătesc lecțiile pentru ziua următoare. Nu mă pot lipsi nici de emisiunile televizate preferate, pentru a afla ce se mai întâmplă în republică și în lume. Mâine va fi o altă zi.

Marți

Ploaia din această perioadă a înlocuit fulgii de zăpadă, pe care îi așteptăm să cadă cu mare nerăbdare, să ne schimbe coloritul plaiului, să ne aducă prospețime în jur și în suflet. Sîntem mulțumiți și de picăturile de vlagă. Totul e binevenit dacă e trimis de Dumnezeu.

Cerul e greu, plumburiu, aerul rece și umed, dar asta nu mă împiedică să-mi doresc o zi bună în suflet. Ore, discuții, caiete, asistențe, împreună cu consilierii să împodobim bradul în holul liceului ș.a.m.d. Printre jucării și luminițe pe brad vom avea mesajele elevilor adresate lui Moș Crăciun și Anului Nou. Iată a apărut primul mesaj. Ce-i drept, e anonim, dar și foarte drăguț. O elevă sau un elev îl roagă pe Anul Nou să aducă cât mai multă bunăstare în familiile lor, să se termine pandemia, pentru a avea posibilitatea să se bucure de toate sărbătorile împreună cu cei dragi, cu prietenii, cu colegii de clasă și de lucru. Căci tare mai duc dorul de activități cu mulți copii și eroi din povești. Bine zis, dar trebuie să avem rezistență și răbdare.

Într-una din pauzele dintre lecții am avut parte și de o surpriză plăcută. Ne-au vizitat câțiva foști elevi, care acum sunt la muncă peste hotare. Au revenit acasă pentru puțin timp. Dar au putut să nu ne viziteze, ceea ce a adus multă bucurie și în sufletele noastre. Pentru ei am rămas aceiași pedagogi cu care-și împărtășeau cândva bucuriile și necazurile.

Partea a doua a zilei, dacă o pot numi așa, deoarece am ajuns acasă doar pe la ora 16,15 s-a scurs foarte repede. Puțină treabă în gospodărie, pregătirea cinei, puțin la taclale cu soțul. Și din nou caiete, proiecte, scenarii pentru activitățile extrașcolare. M-a scos din rutina zilei pentru câteva minute sunetul telefonului. Era prietena mea, Tatiana, care muncește acum în Italia. O deosebită plăcere. Emoții pozitive și o stare de bine. Prietenia noastră durează în timp, distanța fizică nu e un obstacol. Mulțumesc.

Miercuri

S-a făcut deodată mai întuneric în odaie. Aceasta înseamnă că s-a deconectat lumina electrică stradală, deci ... e ora 6.30. Hai la treabă! Revizuiesc în minte ce am azi de făcut. ,,Să nu lași să treacă o zi fără să faci ceva frumos”. Nu putem permite să lăsăm timpul să se scurgă pe lângă noi. Ce nu am făcut azi, mâine poate fi târziu. Pentru mine, ca profesor, și dacă ziua de lucru ar dura 24 de ore tot nu mi-ar fi deajuns.

La școală însă toate planurile s-au dat peste cap. Am avut un părinte, bunic, care a venit pentru a-și apăra nepotul de nu știu ce. Vedeți dumneavoastră, am încălcat tare regulile, că la ora de educație tehnologică băieții au fost rugați să împacheteze niște foi de carton. Această maculatură urma s-o preia un colecționer de maculatură, pentru care vom câștiga o sumă nu prea mare, din care vom cumpăra mici cadouri pentru elevii școlii la sărbătorile de Anul Nou. Dar ... marele paradox. Să primim ceva vrem, să contribuim cu ceva – e mare tragedie. Așa stau lucrurile, după mine, în societatea noastră. Așteptăm cineva să ne facă lucrul, cineva să ne dea, fără a depune efort de a avea. Și dacă mai avem și școli, atunci profesorul, din omul stimat, apreciat, demn de urmat, a devenit slugă. Slugă, care ușor poate fi pusă la stâlpul rușinii, ușor poate fi umilit și tras la răspundere.

Dar aceasta nu ne împiedică să ne îndeplinim cu cinste misiunea de pedagog. Să-i învățăm lucruri bune, să-i ajutăm să-și recunoască greșelile, să le luminăm mințile și calea în viață.

Viața-i o luptă, și nu te lăsa bătut în ea!

Joi

Toate s-au perindat după un scenariu binecunoscut: activități la serviciu, lucrul în gospodărie. Și pentru că o bună parte a zilei, dar și a vieții mele, este legată de școală și de copii, nu pot să-mi imaginez cum mă voi simți dacă viața mea ar lua o altă întorsătură. Traversăm niște vremuri grele, când locul bucuriilor, satisfacțiilor a fost luat de momentele de frică, de neîncredere în ziua de mâine, de imposibilitatea de a-ți realiza niște vise, dorințe. Nu mi-e frică de minei. Mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc. Chiar dacă respect toate regulile impuse de pandemia blestemată, sunt și vaccinată, tot nu mă simt în siguranță. Nu știi ce surpriză îți poate aduce soarta. Și nu e vorba de atenția medicilor. Fac și ei ce pot. Ba chiar mai mult. Altceva e că nu-ți poți permite multe. Să zicem să călătorești, să vezi lumea, să te întâlnești cu cei dragi și apropiați. Mereu am depins de finanțe. Și într-adevăr, de multe ori nici nu-ți ajung. Atunci, când mai devii și pensionar, simți că nu este o mândrie, ci o povară. Suntem mai puțin auziți, ascultați, și prea puțin ajutați.

Vineri

O zi ca toate celelalte, dar cu un alt program de lucru. E sfârșit de săptămână, dar am o zi foarte încărcată cu de toate. Sunt dirigintele clasei a VII-a. Cu ei trebuie să pornim pregătirile pentru sărbătorile de Anul Nou. Elevii au marea dorință de a petrece activitatea lângă brad cu Moș Crăciun și Crăciunița. Dar. nu toate le putem face pe toate așa cum dorim.

După ore, asist la ședința Consiliului de administrație al liceului. Avem multe de discutat. Mă bucur că în Consiliu avem părinți înțelegători, bine informați. Discuții aprinse la întrebarea: cum să desfășurăm activitățile de Anul Nou. Ce am putea face pentru copii, ca să le rămână o amintire plăcută în memorie? Aproape nimic. Bugetul instituției se micșorează an de an. Cheltuielile (gaze, lumină, apă) cresc, promisiunile guvernanților nu sînt âîndeplinite. Și atunci rămânem cu nevoile și cu gândul că va fi și bine, cândva.

Noroc că mai există internetul. Seara mi-am văzut nepoțelul Alexandru, care are doar doi ani și jumătate, dar trăiește prea departe de mine ca să ne putem vizita mai des. Feciorii îmi sînt și mai departe. Ambii lucrează în Israel, căci în Moldova noastră poți doar să supraviețuiești. Mă împac și cu acest gând, cel mai important e ca ei și familiile lor să se simtă bine.

Am vorbit cu ei, m-am liniștit, și cred și eu, după cum zice fiul mai mic, că totul va fi bine.

Săptămâna nu se sfârșește aici. Mâine e sâmbătă. O nouă zi, o nouă provocare. Dar mă conduc de gândul: dacă nu reușești să fii o stea pe cer, fii măcar o lampă în odaia ta.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG