Linkuri accesibilitate

„De la ură la dragoste e un singur pas, pasul fiind comunicarea”


Ioana Isac

Jurnalul săptămânal cu Ioana Isac.

Născută în 13 iulie 1993 la Ungheni. Absolventa / Licențiată în Jurnalism și Științe ale Comunicării, specialitatatea Comunicare la USM. A lucrat la Radio Moldova Tineret, coordonator pe comunicare la Consiliul Național al Tineretului din Moldova și mai mult timp voluntară / membru la Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova. Textiera și PR Manager la Vali Boghean Band.

Luni

Una dintre cele mai complicate zile a săptămânii, când e foarte greu să te aduni din miile de bucăți din weekend, mai ales că niciodată nu ajunge timp pentru odihnă.

Astăzi e Ziua Internațională a Bărbaților și mă gândeam de ce nu era atâta agitație în oraș ca de 8 martie, noroc că tata m-a învățat de mică faptul că trebuie studiată istoria și aflasem de la el că de facto 8 În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume și cam de pe atunci s-a pornit și fuga, manipularea cu această măreață sărbătoare ori noua ni se pare că e mai bine o dată pe an decât niciodată, căci la fiecare zi nu putem pretinde în a ne simți femei, mame, oameni...

Pe la ora 15.00 îmi caută vreun loc în studio și cel mai potrivit era la fereastră admirând ninsoarea liniștită de afară și cum pământul negru era acoperit cu straturi albe, un fel de amăgire vizuală...

Am capul aglomerat de la mult prea multe gândite și emoții, căci la ora 18:00 începe concertul de caritate în colaborare cu Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii și cu Vali Boghean Band, am fost chemată împreună cu colegul de suflet Ronin Terente să lecturăm niște poezii și a fost pentru prima dată când am putut participa cu ceea ce scriu pentru o cauză nobilă, e cel mai puțin și cel mai mult ce poate face: POEZIA.

Din culise mereu ești mult mai protejat de atacurile energetice din sală și chiar aveam un trac înainte de a ieși, însă curajul e necesar pentru a face ceva calitativ.

După eveniment golul de iarnă din toamnă m-a acoperit ca după o bombardare, am căutat a mă încărca, dar tot de ce-am dat au fost discuțiile post-eveniment și recunoștința pentru implicarea voluntară.

Din taxi se auzea o piesă atât de banală și plictisitoare, așa că am preferat căștile și luminile nocturne ale orașului...

Mereu când mă aflu în fața ușii casei mă gândesc cât de acasă trebuie să fii cu tine ca să ajungi acasă... încurcată ... obosită... silită să mă autodepășesc, să nu mă opresc, altfel ce rost au toate?

Am un dor de mine.

//te-am îmbrăcat pe mine//

Marți

cel mai sincer jurnal al meu e POEZIA.

n-am chef să scriu, să mă expun, să mă exprim, în schimb am scris o poezie:

Sunt violatori colectivi de aer aer înghițit, ce atârnă în vacuum

Din toată umanitatea a rămas un compas grotesc sub formă de necrolog.

Înmulțirea scenică a inerției pendulării vârfurilor degetelor - amprente șubrede,

absurde, lăsate pe ceilalți, dezarmat fiind trecutul...

Peștere din lut, vase puerile stricate ca apa,

ce neagă pământul

creează stâncile rag îndrăzneț contra conformismului...

Am să mă apăr de valențele dezumanizate,

de cuvintele ce nu-și merită alfabetul,

de alarme inventate despre trupul civilizației,

despre spiritul universului

și

înlăturarea convenabilă a intelectului conJugat la genul feminin...

Miercuri

Astăzi e despre oameni, primul lucru când mă trezesc e privirea în partea dreapta a mea, pentru că acolo se află ceea ce aleg și mă alege în fiecare zi cu dragoste și asumare de sine ca mai apoi

să îndrept privirea spre geam unde ninge lent și mășcat , da da , pe 21 noiembrie ninge mășcat.

Iubesc diminițele când muzica se aranjează perfectă pe urechie ca și o haină din garderobă care n-ai mai purtat-o de un an, dar uite că i-a venit timpul... și micul dejun ca o amintire care o citești în ochi nu pe buze...

Spuneam că e despre oameni astăzi, paznicul de la Licuri e cel mai pozitiv și filosof la ale lui înainte de a ajunge la studio mereu avem o discuție de la 5 la 10 minute despre totul și nimic, iar complimentele lui uneori sunt mai ceva decât orice oglindă...

Avem un ritual cu prietenul meu de suflet, colegul artistic despre care nu știe nici el cred că nu e conștient și sper mult să nu dea de acest mesaj, deci ritualul nostru e în a discuta când ajungem la birou de la termeni globali ce se întâmplă în lume până la unele cămeri intime pe cât ne permite prietenia și respectul spațiului personal, dar mă conving datorită și lui de faptul că doar împreună, doar într-o echipă, colaboare putem crea sau schimba ceva în această țară... sau ce-a mai rămas din ea...

Trăiesc cu un gust de clementine premature și în așteptarea unor materiale de la Beatrice Moraru, căci nu știu cum, dar reușim să pătrăm periodicitatea colajelor cu fotografii și poezii, proiectul nostru de inimă „Karmacoma”, mare noroc mai am de oameni care au aceeași viziune și împart durerea de a fi artist în Moldova.

Joi

REÎNTOARCEREA

Astăzi e ziua când e fix o lună distanță de la evenimentul cu Vali Boghean Band de la Palatul Național cu titlul “ Reîntoarcerea” și astăzi am să am două întruniri cu studenții de la Universitatea Academeiei de Științe a Moldova și cu elevii de la Liceul Academeiei de Științe a Moldove, unde mi-am și făcut studille, adică tot un fel de reîntoarcere la cine era și cum era.

Liceul miroase la fel, am găsit în multe fețe necunoscute pe colegii mei și m-a cutremurat senzația clară/ certă, că nu mai poate exista timp înapoi, nostaligia și amintirile m-au aruncat într-un spațiu ascuns demult, dar cu un sentiment de recunoștință pentru fundamentul clădit de spiritul liceului și profesionalismul profesorilor de acolo, în mod special mentorul și ghidul meu pe viață, dna Tamara Cristei.

În aula cu studenți am primit cel mai frumos compliment: o tânără studentă citindu-mi poeziile n-a înțeles și chiar aveam un sentiment de ură față de ele, la fel cum și eu aveam durere și frustrare din cauza unora poeți care trebuiau analizat la orele de română, însă după discuție deschisă/ sinceră cu ei despre literatură și nu doar, s-a apropiat și mi-a spus banala fraza de la ură la dragoste e un singur pas, pasul fiind COMUNICAREA.

N-am reușit să mă adun, scriu și acum cu o expuizare totală, dar în același timp cu o dorință nebună de a nu pierde nicio secundă de a trăi interesant și energetic...

Te închid jurnalule, fiindcă nu sunt deprinsă cu tine, ești ca un organ străin în mine care se acomodează cu celelalte, pauzele mele sunt de la o întâlnire la alta, drumul dintr-o direcție în alta, de la un click la altul când îmi port bula ca baloanele de săpun sau ghilotină existențială cu frică de cotidian/ rutină și inutilitate...

Vineri

Vineri e ziua când pot să mă trezesc în liniște și pace, pentru că am un program mai leger, dar cel mai important că EL poate să fie mai mult timp alături și să ne cuprindem cu ochii din fărămituri de la micul dejun...

Sunt ultimile ore din acest an și ar trebui de apucat de scris teza de master, bine că măcar tema am ales.

Spre marea fericire plec la Cluj cu Ronin Terente la un recital „Poezia potabilă”, niște poezie în loc de apă vorba ceea :D

Ora 18:30

autobuz.întuneric.drum.gânduri. fără lucru. fereastră asudată.oameni neclari.fără așteptări, dar cu o bucurie imensă că totuși e primul eveniment în care suntem chemați și doriți de un alt public decât acasă...

Chiar dacă știu că e pe scurt timp, oricum mi-am fotografiat mașina de tapat s-o port cu mine și mi-a rămas așa un gust uscat după ce-am tras niște concluzii despre orașul nostru și țara noastră la general, că excepțiile mereu confirmă regula: sărăcie, incultură, analfabetism, pseudopatriotism și resemnare, plămânii mi-s grei... poate că de fiecare vreo deplasare undeva mă predispune automat la o plecare definitivă, rămâne ca un postcard priveliștea din geam, pentru că mâine va fi alta.

Se spune că prietenii se cunosc la drum, așa că va fi o provocare să mergem 12h cu, colegul de suflet Ronin Terente, dar despre aceasta cred că nu voi mai scrie sau voi scrie într-o poezie comună, potabilă...

XS
SM
MD
LG