Linkuri accesibilitate

„Minunile se întâmplă atunci când ți le dorești…”


Jurnalul săptămânal cu Liliana Starciuc

Născută la 1 august 1967, Zazulenii-Vechi, Ungheni. Licențiată în drept a Universității de studii europene din Moldova – USEM. Membră a Uniunii meșterilor populari din Moldova. Fondatoare a trei afaceri, active și azi: SRL Altanic, SRL LicoArt-Prim, SRL Liliart, Atelier de Croitorie, Broderie manuală pentru clienți iubitori de produse autentice, Broderie computerizată, Centru de Meșteșuguri Tradiționale. A studiat la Sankt Peterburg și apoi la Moscova arta picturii cu aerograful. În anul 2017 a fost atestată ca meșter în arta mozaicului la Fabrica Orsoni de la Veneția; în anul 2018 cu pictorii din Mureș, a învățat arta picturii pe sticlă a icoanelor. Brodează, coase costume populare moldovenețti! Iubește tot ce are valoare cu adevărat, iubește arta, frumosul, tot ce este legat de tradiția națională moldovenească. Dorește ca Atelierul Complex LILIART să fie o casă cu podoabe inedite și să lase urmașilor mesajul că și în epoca noastră au fost oameni care au dorit să lase ceva de valoare în urma lor. Începând din 2010 a început pe lângă serviciul de bază, administartor al SRL LicoArt-Prim, să picteze, să coasă ii populare, cămăși, costume de valoare națională și să brodeze icoane. Are în atelier are o colecție de peste 50 de icoane unice, care nu sînt de vînzare vând. Confecționează la comandă. A dăruit la cei apropiați, la mănăstiri, biserici.

Luni

Dimineața ca de obicei îmi iau Propolisul care îmi dă putere, sănătate și mă apără. Apoi merg la atelier unde încep o zi super minunată! Mulți spun că pentru ei ziua de luni li se dă foarte greu, dar pentru mine este una din cele mai minunate zile, un bun început de săptămână, cu multe idei noi, cu realizări frumoase, cu oameni deosebiți, care îmi trec pragul atelierului!

Ce fac în atelier? Spune lumea că minuni! Croitorie cu broderie la comandă; confecţii brodate în stil popular pentru bărbaţi, femei şi copii, costume populare, haine, completuri, jachete, pantaloni, fuste; bijuterii, brîuri și podoabe cu motive tradiționale. Lucrări manuale: broderia cu fire, diferite obiecte de artizanat; icoane și diferite imagini cusute, brodate manual; lucrări în mosaic.

Facem Master class, diferite ca tematică și tehnică, cu scopul de a stârni interesul locuitorilor din regiune față de importanța promovării și valorificării tradițiilor noastre moldovenești.

Vom iniția cursuri online pentru decoratiuni traditionale pentru sărbători! Sînt în căutare de specialiști în domeniu, este foarte greu de una singură să fac totul, chiar nu reușesc… Mai spune lumea că în Moldova nu este de lucru! Ba este! Nu vreau să comentez…cine nu are de lucru…

După amiază am avut norocul să stau de vorbă cu o doamnă care a venit să se angajeze croitoreasă. Vom face practică, dar am o presimțire că va face treabă bună.

Seara am realizat că a fost o zi supraîncărcată, mult de lucru, merg acasă obosită un pic, dar mulțumită!

Marți

O zi cu geruleț! Iarna a sosit pe meleagurile noastre cu mantia ei argintie, a acoperit pământul cu zăpadă albă şi pufoasă! Fluturaşii de argint zboară pe aripile nevăzute ale vântul, dar noi ne bucurăm de această atmosferă miraculoasă! Ne bucurăm ca niște copii ! Știți, prețuiesc fiecare zi, fiecare clipă!

Noi meșterii lucrăm cu mâinile, mintea și inima.

Sînt plină de entuziasm: fiecare lucrare este o reflectare a sufletului nostru, unde se lucrează cu multă dăruire, multă dragoste, pasiune, migală, creativitate. În fiecare articol, noi meșterii povestim puțin despre istoria și rădăcinile noastre. Îmi propun prin artă să aduc lumea mai aproape de frumos, de tradițiile noastre populare!

După sărbători intenționez să dezvolt un sistem în care meșterițele să-și câștige existența lucrând acasă, în timp ce au grijă de familiile lor, fără a pleca departe, peste hotare. Astăzi lucrez la acest proiect: ce poate fi mai frumos decât atunci când familia este împreună: părinții, copiii, nepoții, buneii, tot neamul. Familia este esența cea mai fragilă de unde ies valorile… Totul are valoare doar atunci când omul își cunoaște neamul și strămoșii. Cum se spune la noi: omul sfințește locul. Atelierul va fi bun, dar noi acei care vom lucra aici vom fi nu doar buni, dar foarte buni. Sîntem pe calea cea dreaptă. Ceea ce facem va fi nu doar pentru noi, ci și pentru urmașii noștri. Minunile se întâmplă atunci când ți le dorești… depui efort pentru a obține ceva ce îți dorești. E bine atunci când lași ceva frumos peste tot pe unde calci…….

Miercuri

Zi de post…

Ziua de azi tot e plină de idei, modele noi.

Costumele populare capătă o popularitate tot mai sporită și ele îmbracă nu doar trupul, dar și sufletul! Mă strădui să-i suprind pe clienți când vin la mine în atelier. Și mai tot timpul e așa. Când pleacă din atelier sânt pur și simplu fericiți că au făcut o alegere corectă venind la noi!

Au venit nepoțeii, Cătălin și Adela: «Bunica, cu ce să te ajuuuutăăăm? » M-au ajutat cu multe lucruri, fie eșe și mărunte, dar sînt mulțumită. Oameni buni, ce bucurie nemărginită că îmi sînt alături copiii, Eugen cu Taniușa, Artiom cu Irina, nepoțeii… și am să vă dau o veste, o așteptăm cu toată familia, în martie vom mai avea un nepoțel.

Iată așa, sincer sînt una din cele mai fericite mamă și bunici!

Doar că anul acesta am devenit orfană, dacă în 2019 am pierdut-o pe mămica, a plecat și tăticul. Dumnezeu să-i ierte, iar noi să continuăm să-i pomenim și să le arătăm și urmașilor că cei plecați trebuie pomeniți și trebuie transmise toate tradițiile care țin de aceste despărțiri dureroase. Mergem înainte cu noi speranțe, cu îndrăzneală, să ne trăim viața Frumos, cu Demnitate!

Joi

E puțin mai cald ca ieri, ori poate îmi pare…

Astăzi am avut nevoie și de o cafeluță fierbinte, să-mi dea puteri. Cu adevărat este mult de lucru, în atelier, dar și acasă ! Păi mâine e ajunul Revelionului !

Repede pun la brodat pânza, aleg ornamentul, Lena, stagiara mea se pune și ea pe lucru. Sînt mulțumită de ceea ce face, știți chiar face foarte profesionist și bine!

Fac lucrări pentru toată lumea: mirese, miri, nași; cadre didactice; persoane cu interese, obiceiuri și caracteristici similare, care doresc să învețe; prietenii clienților noștri; persoane implicate în anumite proiecte socio-culturale; persoane angajate în construcții; autoritățile publice; turiști din țară, străini; meșteri populari; cântăreți, artiști; diaspora; cabinete medicale sau stomatologice; farmacii; pizzerii si restaurante; pensiuni și hoteluri; școli sau grădinițe; saloane de cosmetică și frizerii; biserici și mănăstiri; companii și firme din orice domeniu, copii, adolescenți, agenții turistice. O categorie specifică - mămici care sunt în concediu de maternitate; instituții.

Vă invităm la noi în atelier, la o expoziție unicat. Calitate-servicii profesionale; produse naturale cu design inovativ, personalizate, autentice, unice; prețuri accesibile cu un bun raport calitate-preț; Învățarea unei îndeletniciri. Pentru tinerii însurăței, un obiect care să le trezească o emoție frumoasă, să aibă o amintire legată de ziua nunții. Pentru copii - un mic cadou. Pentru mămici - instruiri pentru ca să poată confecționa ceva unic acasă, aflânduse în sânul familiei.

Gata, ziua a trecut atât de repede, nu știu poate că a fost mult de lucru, e o oră foarte târzie, mâine îmi iau zi liberă să am grijă și de cei de acasă, de cele mai scumpe ființe!

Vineri

Azi este o zi specială, ajunul, Revelionul în sânul familiei! Apoi vom merge cu uratul! Până atunci avem de lucru, dar ce mai vorbă, am alături nepoțeii care azi mă vor ajuta să facem curățenie, Bucate alese!

Ne punem pe treabă!

Așteptăm seara, mai întâi noi vom primi urătorii! Este o tradiție, lumea se bucură de acest obicei păstrat din strămoși, tradiția populară, urături, cântece, care vestesc că vine un An Nou, care aduce în sufletele noastre speranțe!

Vreau să mulțumesc din suflet cu multă recunoștință tuturor celor care mi-au fost alături, care au pus umărul la dezvoltarea afacerii mele, celor care m-au instruit, mi-au dat sfaturi, mulțumesc clienților, partenerilor !

Anul 2021 pentru noi, familia mea a fost un an cu de toate, dar ne bucură că suntem grămăjoară.

Mult respect și admirație pentru oameni cu literă mare, oameni deosebiți din viața mea, a copiilor mei, a nepoților.

Bunătatea naște bunătate, frumusețe!

Va doresc tuturor sa aveti parte de sănătate infinită și binecuvântări, bucurie, fericire!

Și cei care cu bucurie seamană, cu dragoste își strâng roada!

Va așteptăm cu drag în vizită la noi, la Centrul de meșteșuguri tradiționale, atelier de croitorie și broderie computerizată Liliart!

Pe final o urătură:

„La răspântie de ani eu vă urez, la mulți ani!

În viaţă multă sănătate, fericire, bunătate cât se poate.

Să aveţi belşug în casă, viaţa vă fie frumoasă.

Între voi multă Iubire, dragoste şi preţuire.

În tot Anul Nou ce vine să aveţi zile senine.

Ce doriţi să se-mplinească, Dumnezeu să vă iubească, ăîngerul să vă păzească.”

Vise împlinite!

Vă iubesc, lume dragă!

La mulţi ani, tuturor!

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG