Linkuri accesibilitate

O săptămână din viața unei traducătoare liber-profesioniste


Jurnalul săptămânal cu Eleonora Rusnac.

Născută la 2 octombrie 1950 în satul Echimăuți, raionul Rezina. Îi place să se prezinte ca traducător liber-profesionist. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova și ulterior la Academia de Administrare Publică. A activat ca traducător în mai multe instituții publice, printre care în primul Parlament al Republicii Moldova și la Academia de Științe a Moldovei. O perioadă îndelungată, mai exact în perioada anilor 1990, începutul anilor 2000, a îmbinat activitatea de traducător cu activitatea de profesor la Universitatea de Studii Umanistice. Începând cu anul 2004 a ales să activeze doar în calitate de traducător liber-profesionist. Nu a abandonat însă definitiv activitatea de profesor și continuă să activeze ca trainer în cadrul multor evenimente de instruire a traducătorilor. Ultimele prestații de acest gen au avut loc în cadrul unui eveniment de instruire on-line cu denumirea „Cunoaște un traducător”, realizat de Asociația traducătorilor profesioniști din Moldova și în cadrul unui curs de instruire pentru traducătorii din Parlament. E președinta Asociației traducătorilor profesioniști din Moldova din momentul înființării acesteia în 1998.

Luni

Prima zi după sărbătorile de Crăciun. Ar trebui să fie o zi de lucru, dar eu am „vacanță”. Traducătorii nu prea au de lucru în timpul sărbătorilor de iarnă, din cauză că majoritatea clienților străini se întorc și ei în țările lor, la familiile lor. Această „vacanță” pentru mine înseamnă să realizez o serie de lucruri amânate săptămâni la rând, cum ar fi procurarea de alimente, reparația hăinuțelor și a încălțămintei, trimiterea unor colete persoanelor dragi din familie etc. Urmează apoi vizitele la bancă, la poștă, la laboratorul de analize medicale. Lista poate continua.

S-ar cuveni să încep să realizez măcar câte ceva din această listă lungă de treburi. În minte, însă, îmi mai stăruie atmosfera de sărbătoare. Ascult iar și iar colindele interpretate de Paula Hriscu, pe care am „descoperit-o” pentru că de fapt a descoperit-o prietena mea Lidia.

Cât timp beau cafeaua de dimineață în minte mi se derulează filmul vizitei de ieri seara a colegii mele Olesea Roibu cu familia. În afară de colinda cu un conținut profund m-a impresionat și ținuta cuplului și a celor doi fii ai lor, toți fiind îmbrăcați în cămăși naționale autentice, de bună calitate. Cadourile lor de Crăciun au fost bine gândite și conțineau și un buchet de lumânări, legate cu o fundă-tricolor într-un mănunchi de spice de grâu. Acești părinți fac foarte mult pentru educarea copiilor lor în suflul dragostei de neam și a păstrării tradițiilor naționale. Este atât de lăudabil acest lucru.

Și nepoata mea, care se află de mulți ani la Paris, încearcă să cultive copiilor săi dragostea de neam și de țară. Ea mereu le procură cărți în limba română, pe care le citesc împreună. De sărbători ne-a trimis, mamei ei și mie, un filmuleț, în care copiii ne colindă în limba română. Și totuși, copiii lor, în discuțiile între ei, vorbesc în limba franceză. Fac o paralelă cu situația de la noi și mă întreb: „Cum de copiii rușilor de la noi nu sunt și ei absorbiți de mediul din jur așa cum se întâmplă cu copiii moldovenilor din Franța, Italia, Portugalia și din atâtea alte țări?”

Continuu să rămân în atmosfera de sărbătoare și răspund la numeroasele mesaje de felicitare. Internetul este el bun și folositor, dar cred că e făcut anume ca să ne răpească cât mai mult timp.

Singurul lucru util realizat în această zi este sortarea cărților din biblioteca mea. Decid să duc o parte din ele în scuarul de lângă Sala cu Orgă, unde sînt instalate două dulapuri pentru cărțile dăruite. Este o acțiune lăudabilă a Primăriei. Nu pot spune același lucru și despre scuarul renovat, care a devenit rece și neprimitor după ce au fost tăiați copacii de acolo.

Marți

Mă trezesc devreme. De vină este zăpada de afară, care face casa mult mai luminoasă. Merg la geam să admir minunea! Fulgii sunt mari, plutesc alene prin văzduh și totul în jur este învelit într-o pătură albă, moale și pufoasă. În stradă văd o mămică cu doi copii, probabil merg la grădiniță. Unul din ei rămâne mereu în urmă și își umple pumnișorii cu zăpada de pe jos. O strânge în mâini, o examinează și chiar o gustă. Zâmbesc, îmi place ceea ce văd. Mă bucur că a venit, în sfârșit, iarna adevărată.

Astăzi îmi propun să merg la Victoria Bank și poate la Poștă. La banca recent restructurată dau de o funcționară profesionistă și binevoitoare. Realizăm transferurile necesare, iar apoi facem și un mic curs de instruire în materie de achitare a serviciilor on-line. Ura! Simt o mare ușurare. Nu va mai trebui să stau la coadă la poștă ca să plătesc facturile.

Merg, totuși, și la Poștă ca să fac abonarea la ziare. Fac parte din categoria cititorilor care preferă ziarul tipărit. Duc dorul ziarelor mele preferate „Jurnal de Chișinău” și „Timpul”, pe care le-am citit ani la rând și care acum au încetat să mai apară în varianta tipărită. Mare păcat! Secole la rând oamenii și-au început diminețile cu cititul ziarelor în timp ce-și beau ceaiul. Și acum ce? Ne bem ceaiul în fața calculatorului?

La poștă mă abonez la „Natura” și la „Săptămâna”. De ce și la „Săptămâna”? Doar este un ziar „neprietenos”, aș zice, actualelor orientări politice, economice, administrative. De fapt este „neprietenos” față de tot și de toate. Și totuși, din când în când, conține și lucruri interesante, de exemplu seria de articole de Leo Butnaru cu referire la strada „31 August”.

Miercuri

Această zi o să-mi rămână în amintire ca o zi în care instituțiile publice mi-au furat timpul și buna dispoziție. Totul a început cu blocarea contului meu bancar de la FinComBank. De data aceasta n-am avut noroc să dau de o funcționară profesionistă. A durat mult timp până am aflat cine a blocat contul. Și a început mersul pe la instituțiile publice. De la Inspectoratul de Poliție de pe strada Gării la cel de pe strada Iacob Hâncu. De acolo la Biroul Executorului Judecătoresc. Degeaba vorbim de „Ghișeul unic”. Acesta nu prea există. Nu înțeleg de ce Inspectoratul de Poliție preferă ca amenzile să fie achitate exclusiv la Moldindconbank. Și mai nedumerită sunt se faptul că Biroul Executorului judecătoresc Vînaga Corneliu a solicitat suma astronomică de 1.368 de lei pentru a-mi aminti de plata unei amenzi aplicate de Inspectoratul de Poliție în luna octombrie.

Supărarea mi-a mai trecut spre seară după ce am primit poze de la o nepoată care este cu familia în vacanță în Egipt. Un alt nepot de la frate a ajuns în vizită în Anglia. Mi-am zis: călătorește lumea! Asta mă încurajează și îmi dă speranța că și viitoarea mea călătorie la schi în Bulgaria se va putea realiza fără greutăți.

Ajung în dormitor, unde este cel mai cald și unde pot să mă dedic lecturii. Termin de citit cartea „Zilele după Oreste” de Vitalie Ciobanu, care mă impresionează cu bogăția vocabularului. Ieșirea din timpul real din cele două povestiri „Croaziera” și „Globul de cristal” îți amintește de „Noaptea de Sânziene” a lui Mircea Eliade.

Joi

Este o zi posomorâtă, tocmai bună pentru a zăbovi prin casă. Pornesc radio-ul, așa cum fac mai în fiecare dimineață. Nu mă împac cu televizorul. Prefer să mă informez de la radio. De mai mulți ani am ales postul de radio Chișinău, care anul acesta împlinește 10 ani de la înființare. Majoritatea emisiunilor difuzate au un conținut bun și reușesc să transmită un mesaj clar cu privire la evenimente, fapte, oameni. Când pot, ascult integral unele emisiuni, printre care „Ora de vârf” cu comentatorul Ion Tăbârță. Îmi plac și interviurile realizate de Victoria Coroban. Aflu multe lucruri despre viața culturală, despre persoane interesante, originare de pe la noi, etc. Unele emisiuni sunt chiar instructive. De exemplu Marian Voicu vorbește într-o emisiune despre dezinformare, despre știrile „fake”, despre modalitățile practicate de agențiile de presă. A fost un interviu interesant.

Ies totuși din casă și merg la laboratorul medical privat NovaMed. Prima impresie este uau! Ce curat, ce atitudine corectă față de pacienți, nimeni nu te bruschează, nimeni nu-ți vorbește nepoliticos. Asistentele medicale sunt binevoitoare și răbdătoare. Îți oferă toate instrucțiunile necesare pentru realizarea investigațiilor. O asistentă îmi răspunde la „mulțumesc-ul” meu cu cuvintele „cu drag”. Ce transformări! Toată euforia mea, însă, durează până în momentul achitării prețului pentru investigațiile realizate. Sunt la fel de șocată cum am fost ieri de plata percepută de executorul judecătoresc.

Mă gândesc că ar trebui să ies din timpul real cum au făcut-o eroii din cartea lui Vitalie Ciobanu.

Vineri

Este ultima zi a anului 2021. Renunț să mai progresez în realizarea și a altor puncte de pe agenda mea dedicată gospodăririi. Am nevoie de o bună dispoziție înaintea trecerii într-un An Nou. Plec spre casa mea de vacanță din apropierea Chișinăului. Câmpiile acoperite de zăpadă și căsuțele sub căciulile pufoase trase până peste ochi (citește ferestre) sînt încântătoare. Îmi conferă pacea și liniștea interioară de care am nevoie. Chiar dacă trebuie să deranjez armonia din jur, fac cărări de acces și-mi amintesc de copilăria din satul meu, când se întâmpla ca zăpada să ajungă până sub ferestre.

Revin în oraș. Mai am timp destul să fac pregătirile obișnuite din ajunul sărbătorii. Urăturile transmise la radio contribuie la instalarea treptată în sufletul meu a bucuriei și optimismului caracteristice pentru seara de An Nou.

XS
SM
MD
LG