Discuțiile fără șansă cu un robot sau cu echivalentul lui uman din India sînt banale. Lumea cumpără pe ușor net după care află că e mult mai greu să te plîngi sau să dai de cineva viu, tot pe net. E enervant, dar astea sînt vremurile.
Cine nu e în ele sau sub ele, trăiește la amrgine și e ușor de ghicit într-o mulțime. Iată-i, de pildă, pe oamenii cu căței. Pot fi văzuți în centrul marilor orașe occidentale. Un domn sau o doamnă. Niște singurateci. Respectabili, nu neapărat foarte bine îmbrăcați, dar încărunțiți, tăcuți, dar amabili și gata de conversație la nevoie, trag după ei un cățel. Cățelul e bătrîn și se mișcă încet.
Legătura e veche. Singuraticii au trecut prin lume și mai au un prieten pe care îl plimbă o dată sau de două ori pe zi. Acești oameni par îmbogățiți de cunoștințe și experiențe fără butoane și neștiute pe net dar suficiente. Sînt oarecum mulțumiți deși triști, și nu au nevoie de contact permanent. Dar gustă fiecare clipă de viață. Și ei, și cățeii.
