Linkuri accesibilitate

Justiția UE trimite un semnal pozitiv cuplurilor de același sex


De peste cinci ani Adrian și Clai încearcă să-și obțină drepturile în justiția română și cea europeană

Un cuplu româno-american luptă de câțiva ani împotriva discriminării pe criteriul orientării sexuale la acordarea permisiunii de stabilire pe teritoriul României. Adrian Coman și Clabourn Hamilton s-au căsătorit în Belgia în 2010. Autoritățile române au refuzat însă să-i dea americanului drept de ședere în România în temeiul conviețuirii lui cu românul, așa că de peste cinci ani Adrian și Clai încearcă să-și obțină drepturile în justiția română și cea europeană. Joi, 11 ianuarie 2018, cei doi au primit de la Luxemburg o veste bună.

În 2016, Curtea Constituțională a României a cerut opinia Curții de Justiție a UE în cauza pornită de Adrian Coman și Clabourn Hamilton împotriva instituțiilor românești care nu recunosc dreptul americanului de a primi permis de ședere și de muncă în România în baza căsătoriei încheiate cu românul în alt stat al UE – Belgia.

Avocatul General al Curții cu sediul la Luxemburg, Melchior Wathelet, a decis în concluziile publicate joi, 11 ianuarie 2018, că deși România și alte state membre nu pot fi obligate să autorizeze căsătorii între persoane de același sex, ele nu au voie nici să împiedice libera circulație și dreptul la viață privată.

Noțiunea de „soț” din directivele europene referitoare la libertatea de mișcare include și pe partenerul de același sex dintr-o terță țară – a constatat Avocatul.

Avocata de la organizația ACCEPT Iustina Ionescu ne-a spus că deși concluziile Avocatului de la Luxemburg nu reprezintă verdictul Curții, ele îl anticipează în mare măsură.

Într-un interviu acordat prin telefon, de la New York, Adrian Coman ne-a spus că el și soțul lui sunt mulțumiți, deși știu că drumul încă este lung.

„Suntem foarte emoționați și bucuroși, am aflat de numai o oră. Urmează decizia Curții și sperăm să confirme această opinie a Avocatului General, ne dăm seama că asta afectează viața multora, nu numai a noastră, prin urmare privim cu modestie și smerenie această chestiune, care nu se încheie aici – o să mai urmeze alți pași juridici. Drumul e lung, dar avem răbdare și primim foarte mult sprijin de la părinții mei, în primul rând, care au fost cu noi în fața instanțelor românești și la Luxemburg… Da, e extraordinar ce se întâmplă”.

Avocata Iustina Ionescu, de la ACCEPT, organizație care luptă alături de Coman și Hamilton în instanțe, ne-a spus că este posibil ca atunci când își va anunța decizia, Curtea de Justiție a UE să meargă mai departe decât până acum – adică să recomande României mai mult decât asigurarea dreptului la liberă mișcare pentru cuplurile de același sex, atrăgându-i atenția la tendința generală din UE.

„22 din 28 de state asigură o formă de protecție juridică cupurilor de același sex, și România se află într-un număr foarte restrâns de țări, mai ales est-europene (care fac excepție). Avocatul General s-a referit la acesta aspect și probabil la fel va face Curtea în decizia ei viitoare”, a spus Iustina Ionescu.

În concluziile prezentate la Luxemburg, Avocatul General a spus printre altele că libertatea de mișcare a cuplurilor de același sex nu va fi putea fi blocată nici prin modificarea constituțiilor naționale – ceea ce pare să fie o aluzie la inițiativa aflată în examinarea parlamentului român de a se face referendum împotriva căsătoriilor gay la scară națională.

În interviul telefonic de la New York, Adrian Coman ne-a spus că mentalitățile se schimbă în România, deși poate prea lent. „Schimbările nu au loc foarte repede în societate și suntem bucuroși că prin acest litigiu și prin dialogul pe care-l avem noi și atâta lume care ne sprijină contribuim la această schimbare”.

Asociația ILGA-Europe, care reunește un număr mare de organizații pentru drepturile LGBT din Europa, a salutat știrea venită de la Luxemburg și a anticipat că o decizie a Curții de Justiție s-ar putea pronunța la primăvară.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG