Secretarul de stat Blinken a vizitat țara, arătând că Statele Unite „sprijină puternic suveranitatea Kazahstanului, independența și integritatea sa teritorială”.
Aceste afirmații survin după ce propagandiști ruși au avansat ideea că Kazahstanul ar trebui să fie următoarea țintă a Rusiei. Vladimir Soloviov, citat de presa americană a declarat că Rusia „trebuie să fie atentă că Kazahstanul este următoare problemă pentru că aceleași procese naziste pot începe acolo, ca și în Ucraina”.
Pe durata vizitei, Blinken a spus că Statele Unite sunt interesate să întărească relațiile cu Astana.
Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, pe vremuri perceput ca fiind mai pro-occidental și devenit acum unul dintre cei mai acerbi apărători ai invaziei lui Putin s-a numărat printre cei care au ridicat problema independenței Kazahstanului, sugerând în medii de socializare că Rusia ar trebui să invadeze acea țară. Ulterior, Medvedev a șters comentariul respectiv, spunând că a fost victima unei piraterii cibernetice.
Temur Umarov, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale remarcă că liderii din Kazahstan nu l-au criticat pe Putin direct, dar nici nu au exprimat sprijin. Astana a refuzat să trimită militari să lupte în Ucraina și trimite în schimb acolo ajutor umanitar. Kazahstanul nu a recunoscut apartenența la Rusia a unor provincii din Ucraina. Kazahstanul este însă, în multe privințe, dependent de Rusia și face și concesii ca, de exemplu, schimbări in legile imigrației, limitând intervalul de timp în care cetățeni ruși pot sta în țară, asta fiind o restricție importantă pentru care încearcă să se refugize pentru a scăpa de mobilizarea în armată.
Kazahstanul s-a abținut de la cel mai recent vot la ONU menit să condamne invazia rusă în Ucraina, nesprijinind Rusia, dar nealiniindu-se nici Occidentului pe deplin.
Mai multe iurte pentru Ucraina donate de organizații din Kazahstan
Acest transport de ajutoare este cel mai recent dintr-o campanie finanțată prin crowdfunding de către Viitorul Națiunii, un grup de activiști kazahi care a început să strângă fonduri pentru Ucraina imediat după ce Kremlinul a lansat invazia în februarie 2022.
O iurtă kazahă a fost montată pentru prima dată în Bucea, în apropiere de Kiev, la începutul lunii ianuarie.Adăpostul a oferit hrană și un spațiu cald pentru localnicii care vor să socializeze. Voluntarii kazahi din spatele inițiativei au promis să ridice mai multe adăposturi în alte orașe ucrainene.
Inițiativa iurtei a provocat o mică izbucnire diplomatică la începutul lunii ianuarie, cândMinisterul de Externe al Rusiei a cerut „explicații oficiale” din partea autorităților kazahe cu privire la proiectul acestui ajutor simbolic.
Un purtător de cuvânt al Ministerului kazah de Externe al Kazahstanului a declarat pentru serviciul kazah al RFE/RL că nu au considerat necesar să explice Moscovei proiectul de ajutorare și a susținut că nu depinde de ei. „Aceasta este o inițiativă a unor companii private”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând: „Nu vedem nicio problemă în ceea ce privește instalarea acestei iurte [de la Bucea]".
Un sondaj realizat în noiembrie a arătat că 22% dintre kazahi au susținut Ucraina în războiul cu Rusia, în timp ce 13% au favorizat Rusia, cei mai mulți spunând că sunt neutri.
Viitorul Națiunii a strâns aproximativ 1,5 milioane de dolari pentru inițiativa sa de ajutorare a ucrainenilor în fața invaziei rusești. Kojalieva a declarat pentru Reuters că ea crede că răspunsul public masiv la strângerea de fonduri se datorează faptului că mulți kazahi consideră că țara lor, istoric vorbind, are o relația strânsă cu Ucraina.
Cuvântul „kazah”, care înseamnă „aventurier” sau „nomad”, are rădăcini lingvistice comune turcice cu cuvânt „cazac”, care-i desemna pe cei care bântuiau stepele din Ucraina și sudul Rusiei.
-
Valeriu Sela
Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA.