Ludmila Malcoci, născută la 19 aprilie 1964 în satul Mălinești, regiunea Cernăuți. A absolvit școala medie din Noua Sulița cu medalie de aur în anul 1981 și Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Chișinău în anul 1986. Este doctor habilitat în sociologie, profesor cercetător. De-a lungul anilor a activat la Universitatea de Stat, Academia de Științe a Moldovei, precum și în mai multe proiecte internaționale în țară și peste hotare. Din anul 2008 activează în organizația Keystone Moldova, inițial ca director de proiect și mai apoi ca Director Executiv al organizației și ca Director regional al Keystone International pentru Europa Centrală și de Est.
Luni
Zilele de luni au un sens anume pentru mine și colegii mei. Facem totalurile activităților pentru săptămâna precedentă și schițăm planuri pentru săptămâna curentă. Raportările și planificarea sunt făcute în cadrul unei ședințe comune a personalului. Acest fapt ne ajută să ne familiarizăm cu activitățile colegilor noștri, și totodată este un fel de analiză a progresului spre atingerea obiectivului comun al Keystone Moldova - incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități de dezvoltare și psiho-sociale în societate.
Am discutat totalurile evenimentului sportiv Zumbet pentru solidaritate, care a fost inițiat de Mihaela Pâslaru, o doamnă din diaspora moldovenească din Irlanda, instructoare internațională de Zumba și susținut de Keystone Moldova. Evenimentul sportiv a avut două obiective: familiarizarea cu dansul sportiv Zumba și colectarea de fonduri pentru procurarea unui apartament pentru Sergiu, un tânăr cu dizabilități fizice dintr-un centru de plasament din Chișinău.
Sergiu nu are o familie și risca chiar de la începutul vieții sale să nimerească într-un internat pentru copii. Acum opt ani, Keystone Moldova i-a acordat suportul necesar pentru incluziunea într-un centru de plasament și în școala din comunitate.
Luni am discutat, de asemenea, vizitele de monitorizare efectuate în serviciile dezvoltate de către autoritățile publice locale din Moldova cu suportul Keystone Moldova în cadrul Programului Comunitate Incluzivă Moldova. Keystone Moldova a acordat suport autorităților publice locale în dezvoltarea a mai bine de 100 de servicii sociale. Peste 300 de persoane cu dizabilități de dezvoltare și sociale au fost dezinstituționalizate și transferate în comunitate. Peste 400 de copii cu cerințe educaționale speciale au fost incluși în școlile și grădinițele din comunități. În vederea asigurării calității serviciilor prestate de casele comunitare și locuințele protejate, Keystone Moldova a dezvoltat un parteneriat public privat cu autoritățile publice locale, în conformitate cu care, Keystone Moldova a oferit în comodat APL casele pentru servicii, oferă instruire și mentoring personalului din servicii, iar autoritățile publice locale asigură durabilitatea financiară a serviciilor. Vizitele de monitorizare au scos în evidență faptul că deși calitatea serviciilor prestate de către casele comunitare și locuințele protejate este mult mai înaltă decât în instituțiile rezidențiale, mai există încă multe probleme care necesită să fie soluționate, cum ar fi implicarea mai activă a APL în dezvoltarea și monitorizarea serviciilor, managementul caselor.
De asemenea, am fost implicată în procesul de pregătire a vizitei reprezentantului Keystone Moldova la Hope and Home din Marea Britanie. Este o inițiativă a Hope and Home de a unifica eforturile organizațiilor active în procesul dezinstituționalizării și incluziunii sociale pentru o reformă durabilă în regiune.
La finele zilei am sărbătorit împreună cu prietenii din ogradă ziua de naștere a unui vecin. Locuim în partea veche a Chișinăului, într-o ogradă comună cu alte nouă persoane. Suntem foarte prietenoși, cu un spirit comunitar dezvoltat, și obișnuim să facem clăci împreună pentru amenajarea ogrăzii, suntem alături la nunți, cumetrii, înmormântări și zile de naștere.
Marți
Azi am avut o vizită de monitorizare pe un proiect european din partea donatorului. Este un proiect implementat de Keystone Moldova în parteneriat cu Fundația Soros Moldova și alte două rețele de ONG-uri. Ca rezultat al acestui proiect 100 de persoane urmează să fie dezinstituționalizate și transferate în comunitate, o mie de copii vulnerabili și în situație de risc vor fi integrați în comunitate. Proiectul prevede crearea unor relații de parteneriat între ONG-uri și administrațiile publice locale pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
Am avut o discuție prin Skype cu un posibil partener din regiunea Transnistreană – un ONG nou creat de către un grup de părinți din Parcani care au copii cu dizabilități. ONG-ul are nevoie de suport în dezvoltarea unei propuneri de proiect în domeniul antreprenorialului social care să unească părinții copiilor cu dizabilități într-o asociație comună de producere și realizare a produselor agricole ecologice. Se presupune că inițiativa va fi dezvoltată în două localități de pe ambele maluri ale Nistrului. Unul din ultimele proiecte, finanțat de asemenea de către UE, a ajutat la dezvoltarea a trei servicii sociale în regiunea transnistreană - două echipe mobile și un centru de zi.
Seara am avut discuții cu feciorul meu despre teza lui de licență. Face studii în domeniul relațiilor internaționale în Germania, orașul Kleve. Este la etapa de dezvoltare a conceptului pentru teza de licență care este axată pe cercetarea evoluției opțiunii politice de Brexit. Durata de scriere a tezei depinde de student și poate ține uneori ani întregi. Pe parcursul scrierii tezei, conducătorul științific se implică doar la cererea studentului și vine cu propuneri foarte generale. De fapt, cred că această abordare contribuie la sporirea responsabilității studenților.
Miercuri
Dimineața m-am întristat. Greu se schimbă lucrurile în Moldova noastră. Cu trei luni în urmă am comandat mobilă nouă de bucătărie. Mi-au adus-o cu întârziere, pe părți, inclusiv un dulap de altă culoare. Au rugat sa le achităm restul sumei, promițând că vor repara cât de curând greșeala. Banii i-am dat, însă deși au trecut deja trei săptămâni, problema nu a fost soluționată. Lecția învățată: plătești suma finală doar după ce este instalată toată mobila și ești satisfăcut de calitate. Este trist că nu avem servicii calitative și oameni responsabili.
Vecina mi-a povestit că a fost la școală și a luat documentele fiicei ei. Pleacă în Spania. Soțul ei lucrează de câțiva ani pe tir și este mulțumit de condițiile de muncă și de salariu. Șase copii din școala în care a învățat fiica ei și-au luat documentele vara aceasta. Deși școala este foarte bună și și-ar fi dorit să continue studiile aici, nu vede un viitor pentru copiii ei în țara aceasta.
Am fost la frizerie. O frizerie veche pe strada Armenească, pe care o vizitez din când în când încă din vremea studenției. Au mai rămas câțiva meșteri de pe vremuri. Însă multe s-au schimbat. Migrația a dus la reducerea numărului de clienți. Ca rezultat s-au redus numărul de locuri de muncă. O bună parte din spațiul frizeriei a fost dat în arendă. Oricum, de fiecare dată am senzația că vin la un club pe interese unde sunt mulți cunoscuți comuni cu amintiri comune.
La oficiu am continuat să fac curățenie în computer. În timp am schimbat trei computere și de fiecare dată am copiat tot conținutul lor pe computerul nou. Acum am hotărât să fac ordine în computerul vechi, să pun materialele necesare în file-uri, iar materialele învechite să le șterg. De fapt este o vară în care fac curățenie peste tot, nimicind, dăruind obiectele, hainele, mobila veche. Astfel, am senzația că mă eliberez de toate lucrurile nenecesare. Dacă am putea să ne eliberăm tot așa de ușor de amintirile neplăcute și de oamenii care ne-au provocat dureri și neplăceri!
Seara am avut o discuție pe Skype cu o fostă colegă cu care am învățat împreună la facultatea de jurnalism, stabilită cu traiul în Franța. M-a invitat la întâlnirea absolvenților facultății de jurnalism care au locuit în Căminul 6. De fapt, colegii care locuiesc peste hotare au creat o pagină Facebook Caminul numărul 6 după ce a fost demolată clădirea căminului. Un fel de nostalgie după anii tinereții petrecuți în acest cămin, care pentru mulți dintre noi a fost de fapt a doua casă. Nu știu cine a luat decizia de a demola clădirea căminului. În locul căminului a fost înălțat un bloc modern de locuit. Cert este însă faptul că actualii și viitorii studenți ai Facultății de jurnalism au de pierdut: locurile în alte cămine sunt limitate și sunt lipsiți de oportunitatea de a avea o casă comună pe parcursul anilor de studii. Acest trai în comun crea sensul de comunitate, solidaritate, susținere reciprocă în anii de studenție și după.
Joi
Dimineața mi-am băut cafeaua în grădinuța cu flori. Casa și florile sunt pasiunea și mândria mea. Casa are peste o sută de ani și era într-o stare deplorabilă când ne-am transferat aici. Cu toate acestea atunci când am intrat prima dată în ea am simțit o energie pozitivă și aveam impresia că am locuit dintotdeauna aici. În timp casa a trecut prin mai multe renovări, dar am încercat să păstrez designul ei de altădată și energia pozitivă, care este resimțită de toți cei care-i pășesc pragul.
Ziua de lucru a fost ca de obicei: răspunsuri la mesaje, planificări, discuții. Seara am avut o surpriză deosebită și foarte plăcută. Delegația Uniunii Europene a acordat Keystone Moldova Premiul pentru o Comunitate Coezivă în cadrul evenimentului Proiecte europene pentru o societate civilă.
Evenimentul a fost organizat într-un mod deosebit de către Delegația UE - în aer liber în parcul Dendrariu. Cu multă lume bună invitată - ambasadori, reprezentanți ai societății civile, manageri de proiecte de dezvoltare. Cu multă muzică bună și o recepție care a încununat seara și a creat un mediu favorabil pentru socializare. Am reușit să discut cu câțiva posibili viitori parteneri despre necesitatea de a acționa împreună pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
Am postat informația și pozele de la eveniment pe Facebook. Mai bine de 200 de persoane au pus like-uri, 30 de persoane au comentat evenimentul și zece persoane au distribuit postarea. Media socială este totuși o mare forță!
Vineri
Am început ziua cu o discuție cu membrii echipei despre evenimentul de nominalizare de ieri organizat de Delegația UE în Moldova. Colegii s-au bucurat mult, menționând că această nominalizare ne obligă la noi inițiative și la o muncă și mai asiduă.
La oficiu nu este apă și nu va fi până după amiază. Cu regret, prestatorul de servicii nu a avut grijă să ne informeze de ieri despre această situație. În condițiile monopolului în domeniu nu ai nici o posibilitate să pedepsești prestatorul iresponsabil.
Am revăzut autoreferatul doctorandei căreia ii sunt conducător științific. În prezent sunt conducător științific la trei teze în sociologie - o teză de doctor în științe și două teze de doctor habilitat. Teza de doctor în sociologie care va fi susținută la începutul lunii septembrie este pe tema incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. O coincidență fericită, când o persoană elaborează teza în domeniul în care activează și are posibilitatea de a pilota inovațiile în practică. Este o primă încercare de a analiza incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități din perspectiva valorizării rolurilor sociale. De fapt este teoria care stă la baza implementării proiectelor de către Keystone Moldova. Conform acestei teorii nu este necesar de inventat condiții specifice pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, ci este necesar de a ajuta persoanele cu dizabilități să ducă același mod de trai pe care îl duc persoanele tipice și să îndeplinească aceleași roluri sociale pe care le îndeplinim cu toții: rolul de mamă, fiica, nepoată, angajat, elevă, studentă, membru al comunității. Totul ce pare simplu este genial.
Activez în domeniul practic, dar sunt foarte implicată și în domeniul pregătirii cadrelor științifice. Am cursuri de lecții la Facultatea de jurnalism și științe ale comunicării din anul 1992, sunt cercetător științific principal în Centrul de sociologie și psihologie socială al Institutului de cercetări juridice și politice și sunt membru a trei seminare științifice de susținere a tezelor de doctorat. Cred că este foarte important să pregătim discipoli în orice domeniu. Lumea nu a început cu noi și nu se va termina cu noi.
Seara am stat cu familia adunată acasă de prin străinătăți la cină: un pahar de vin, mămăligă cu tocănița, brânză și smântână. Cele mai minunate bucate de care-și aduc aminte cu dor moldovenii noștri oriunde s-ar afla.