În primele ore ale zilei de 13 ianuarie 1991, sute de lituanieni s-au îndreptat către turnul televiziunii din Vilnius, unde au luat atitudine împotriva trupelor sovietice desfășurate pentru a zdrobi cererea statului baltic de a-și revendica independența. 14 oameni au murit și sute au fost răniți. Căderea Zidului Berlinului în 1989 și prăbușirea ulterioară a regimurilor comuniste din Europa de Est au arătat clar că puterea Moscovei scade, iar Uniunea Sovietică se va dizolva, de fapt, pînă la sfîrșitul anului 1991. Numai după vărsarea de sânge de la Vilnius din ianuarie - Moscova a recunoscut independența națiunilor baltice. Lituania a desemnat ziua de 13 ianuarie drept Ziua Apărătorilor Libertății, aducând astfel un tribut civililor neînarmați care s-au opus forțelor sovietice la Vilnius. „Este ziua victoriei noastre”, a declarat Marius Laurinavicius, analist superior la Institutul pentru Analiza Politicilor de la Vilnius. „Desigur, a fost o zi tragică, deoarece 14 persoane au fost ucise, dar ne-am apărat independența”.
Pentru Kremlin, ziua aceasta nu este și nu a fost un motiv de sărbătoare
Sub Boris Yeltsin, care a fost ales președinte al Rusiei în iunie 1991, Moscova a fost unul dintre factorii motori ai dezintegrării URSS în 15 țări independente. Dar analiștii spun că succesorul său, Vladimir Putin, a făcut din apărarea multor acțiuni ale statului sovietic în străinătate o prioritate - în special atunci când vine vorba de relațiile cu națiunile din Europa Centrală și de Est în cel de-al doilea război mondial și din deceniile de dominare sovietică care au urmat.
Criticii Kremlinului spun că Putin încearcă să rescrie trecutul - și pentru mulți lituanieni, inclusiv evenimentele din ianuarie 1991.
Într-un tweet din 11 ianuarie, președintele lituanian Gitanas Nauseda a scris că „falsificatorii de istorie continuă să-și spele mâinile pătate de sînge și evită să-și asume responsabilitatea pentru moartea luptătorilor noștri pentru libertate”.
Iată evenimentele lunii ianuarie
La 11 martie 1990, Consiliul suprem legislativ al Lituaniei a votat în favoarea declarării independenței. Uniunea Sovietică, sub președintele Mihail Gorbaciov, a folosit presiuni economice și politice pentru a încerca să împiedice tentativa de a pune capăt a aproape jumătate de secol de guvernare de la Moscova, care anexase statele baltice în 1940. Când acest lucru a eșuat, trupele sovietice din garnizoanle de la Vilnius au fost desfășurate pe străzi la 11 ianuarie 1991. Unități ale KGB ului fuseseră aduse în oraș cu câteva zile mai devreme. Sarcina lor: să preia controlul asupra locuirilor cheie din capitală - un efort care a culminat cu atacul asupra turnului televiziunii și a unicului post de televiziune din 13 ianuarie. Lituanienii au venit la fața locului la primele ore, hotărîți să oprească trupele sovietice să preia controlul. Tancurile sovietice au pătruns în manifestanții neînarmați, care își folosiseră trupurile pentru a încerca să protejeze clădirea, înainte ca soldații să tragă asupra mulțimii.
Paisprezece civili au fost uciși de forțele sovietice în acele zile din ianuarie 1991, au spus mai tîrziu oficiali lituanieni. Peste 700 de oameni au fost răniți. A fost cel mai sângeros atac asupra cetățenilor pașnici din Uniunea Sovietică, dupa evenmentele din Tbilisi din 1989 cind trupele sovietice au tras în manifestanți.
Transmisiunile posturilor de televiziune și radio, care difuzau în toată republica, au fost întrerupte după asalt. "Ne adresăm tuturor celor care ne aud. Este posibil ca (armata) să intre în forță sau să ne închidă gura, dar nimeni nu ne va face să renunțăm la libertate și independență", a spus un crainic înainte de întreruperea transmisiunii.
În căutarea dreptății
De-a lungul anilor, Lituania - care a aderat la NATO și Uniunea Europeană în 2004, împreună cu celelate doua state baltice Letonia și Estonia - a căutat să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili pentru vărsarea de sînge.
În martie 2019, după un proces de trei ani, o instanță lituaniană a găsit 67 de foști ofițeri și oficiali sovietici vinovați de crime de război în urma evenimentelor din 1991. Cel mai înalt grad a fost al fostului ministru sovietic al apărării Dmitri Yazov, care era încă în viață la acea vreme. Toți au fost condamnați la 10 ani, cu excepția unuia în lipsă, deoarece Rusia a refuzat să coopereze cu instanța. De asemenea, Gorbaciov a refuzat să depună mărturie. La o zi după anunțarea sentințelor, Ministerul de Externe rus a numit procesul și verdictele „extrem de neprietenoase și, în esență, provocatoare”, și a descris decizia drept „părtinitoare și motivată politic a acestei judecăți rușinoase”.
Moscova a acuzat curtea că a ignorat mărturia martorilor și că a interzis diplomaților ruși să participe la proces și a afirmat că comportamentul Vilniusului ar reflecta „cursul deconstructiv al actualei conduceri lituaniene în ceea ce privește Rusia”. De asemenea, Moscova a trecut la urmărirea penală a judecătorilor implicați în acest caz, acțiune condamnată de Parlamentul European în noiembrie 2019 ca „influență externă inacceptabilă” și „motivată politic”.
Distorsionarea evenimentelor?
O mare parte din tensiunile dintre Rusia și statele baltice își are rădăcinile în Pactul Molotov-Ribbentrop, tratatul între naziști și sovietici de neagresiune din 1939 a cărui anexă secretă a împărțit Europa Centrală și de Est în sfere de influență, deschizînd calea pentru ocuparea sovietică a țărilor baltice.
În ultimii ani, înalți oficiali ruși au apărat cu aviditate pactul, pe care Uniunea Sovietică l-a condamnat în 1989. Într-un articol din 2020 publicat în jurnalul american The National Interest, Putin a respins criticile acțiunilor Uniunii Sovietice și a susținut că ocupația statelor baltice ar fi avut loc „cu consimțământul” lor.
Declarația lui Putin a fost criticată ca o nouă tentativă flagrantă de rescriere a istoriei. Oficialii lituanieni descriu modul în care statul rus a tratat evenimentele din ianuarie 1991 drept „o campanie mare de dezinformare și revizionism istoric a Kremlinului nu numai împotriva Lituaniei, ci și a democrațiilor occidentale în general.” „Observăm încercări constante, intensificate, de a discredita lupta de libertate de dupa al doilea război mondial a Lituaniei, de a descrie ocupația [sovietică] a Lituaniei pe baza protocoalelor secrete ale pactului Molotov-Ribbentrop ca aderarea legală a țării la URSS și de a denatura pozitia Lituaniei în UE și NATO”, se spune într-un comunicat al departamentului de monitorizare si informații a ministerului lituanian de extrene transmis postului nostru de radio.
Eforturile de propagandă rusească legate de represiunea din Lituania din 1991 sunt multiple, a declarat și Peter Stano, purtătorul de cuvânt principal pentru afaceri externe și politica de securitate al Comisiei Europene, al cărui Serviciu de acțiune externă (SEAE) monitorizează campaniile rusești de dezinformare. "
În primul rând, îi acuză pe lituanieni de provocări împotriva regimului sovietic de atunci; insistă asupra faptului că lituanienii și-au ucis propriul popor; spun că nu au existat victime; spun că circumstanțele actuale ale acelei date rămîn necunoscute ; că Lituania se transformă într-o țară totalitară atunci cînd se ocupă de evenimentele din 1991; sau încearcă să descrie restaurarea independenței Lituaniei ca un fel de retragere unilaterală din Uniunea Sovietică ", a declarat Stano postului nostru de radio într-un interviu. „Acesta este modul standard de operare al actorilor de dezinformare pro-Kremlin. Doar pentru a crea confuzie, astfel încât nimeni să nu mai fie sigur care sunt faptele care trebuie crezute și care nu", a adăugat el.
Versiunea prezentată de reteua de presa pro Kremlin - Sputnik reciclează dezinformarea sovietică. Scopul său: de a crea iluzia că evenimentele din 13 ianuarie sunt pe larg contestate, iar adevărul rămîne necunoscut”, scrie Serviciu de acțiune externă al Uniunii Europene (SEAE) într-o postare din ianuarie 2020 pe site-ul său UE Vs Disinfo.
Captivi ai retoricii?
Serghei Radchenko, istoric al Războiului Rece la Universitatea Cardiff din Țara Galilor, afirmă că Putin ar putea să susțină o versiune diferită, dar nu o face. Expertul aminteste că Elțin, care era președintele Consiliului Suprem al Federației Ruse la acea vreme și rival al lui Gorbaciov, a condamnat represiunea sovietică din Lituania. Vocea lui critică nu era singură. Zeci de mii de oameni au iesit atunci în piața centrală Manej din Moscova pe 13 ianuarie pentru a-și exprima opoziția față de ceea ce se întîmpla la Vilnius.
La 7 septembrie 1991, Elțin - care a fost ales președinte al Federației Ruse în iunie - va recunoaște independența Lituaniei, Estoniei și Letoniei, iar toate cele trei țări baltice au fost admise în Organizația Națiunilor Unite în luna respectivă. În baza poziției lui Elțin" Rusia ar putea susține că de fapt ea s-a opus represiunii de la Vilnius și că numai Uniunea Sovietică poartă toată răspunderea ", a declarat Radchenko pentru postul nostru de radio adăugând că aceasta varianta poate fi considerată chiar reală.
„Rusia poate chiar să susțină că a contribuit major la independența baltică și, prin urmare, a adoptat o poziție de autoritate morală” (...) Dar Putin a urmărit o poziție „polarizată”, a adăugat Radchenko, făcând „dificilă urmărirea nuanțelor”. „Deci, dacă alegi să ridici în slăvi Uniunea Sovietică, trebuie să mergi până la capăt, cu toate brutalitățile ei și cu toate crimele sale oribile și cele mai dureroase moșteniri care devin ale tale. Pentru că, dacă nu faci acest lucru, ești văzut ca cedând locul narațiunii inamicului ", consideră istoricul de la Cardiff.
(Text scris de Tom Weselovsky, tradus și prelucrat de Oana Serafim)