Ministerul de Externe de la Moscova a reluat ideea că Uniunea Europeană și Statele Unite se amestecă în alegerile din Republica Moldova. Au susținut asta și la alegerile prezidențiale, o spun și acum, înaintea legislativelor anticipate din 11 iulie.
Mădălin Necșuțu scrie pe veridica.ro că tocmai Rusia e cea care intervine în procesul electoral, și o face pe față. Trei ar fi punctele de presiune: „Găgăuzia și regiunea separatistă Transnistria, în special în rândul populației rusofone, dar și forțele politice favorabile Moscovei de la Chișinău. Prin acest triunghi Chișinău-Comrat-Tiraspol, Moscova își desfășoară o bună parte din acțiunile de influență în Republica Moldova”. „Ținta predilectă este Maia Sandu, văzută în continuare ca locomotiva de imagine a PAS în perspectiva alegerilor parlamentare. Retorica anti-UE și anti-NATO, în lipsa unor programe de dezvoltare a țării, va ține capul de afiș al mesajelor din campanie, iar Moscova va ține isonul unor astfel de slogane”. Moscova ar fi și autoarea din umbră a aparent imposibilei reconcilieri dintre Vladimir Voronin și Igor Dodon – acesta din urmă speriat că poate pierde inclusiv conducerea Partidului Socialiștilor, în timp ce Voronin a știut să-și negocieze foarte bine ipoteticul sprijin: a obținut locuri bune pe liste și „avantaje importante în teritoriu”. Altminteri, scrie Necșuțu, nu e exclus ca tocmai Voronin, care l-a făcut politician de vârf pe Dodon, să fie cel care să-l „îngroape” acum definitiv. Deocamdată, plouă cu știri false: că Maia Sandu intenționează „să majoreze vârsta de pensionare (...), să lichideze raioanele și satele mici (...), să distrugă totalmente producătorii autohtoni (trebuie curățată calea pentru mărfurile de import), să dea Parlamentul, Guvernul și alte instituții ale statului sub controlul extern al curatorilor din Occident”. La alegerile din 11 iulie, arată Necșuțu, „chiar dacă nu au rol decisiv, atât voturile din Transnistria, cât și cele din Găgăuzia, care vor fi date în marea lor majoritate forțelor proruse, vor conta”, pentru că „se anunță o luptă strânsă cu final imprevizibil”.
La începutul pandemiei, au fost multe voci care profețeau prăbușirea Uniunii Europene. Lucian Lumezeanu scrie pe spotmedia.ro că, din câte se vede, e tocmai pe dos: Uniunea a trecut la acțiuni coordonate, care i-au sporit coeziunea: „a reuşit să găsească modalităţi de a stimula pe termen lung economia, (...) să construiască mecanisme prin care şi-a crescut enorm capacitatea de operare”. Proiectul Next generation, bugetat generos, duce bani către statele membre, și anume țintind domenii care au nevoie de sprijin urgent. Nu atât banii, cât voința și putința Uniunii de a pune pe picioare acest proiect folosesc atuurile Burxelles-ului, în primul rând capacitatea de a se împrumuta la dobânzi infime, uneori chiar negative. Programul legat de vaccinuri a fost providențial, iar Green Deal, crede Lumezeanu, „va fi văzut (în viitor) ca unul dintre elementele transformatoare din istoria Uniunii”.
George Titus Albulescu de la ziare.com, dar și Petrișor Peiu, pe spotmedia.ro descriu paradoxul reprezentat de Rusia: o economie mediocră, depășită în acest moment, inclusiv de România, dar în același timp, a doua putere militară a lumii. Concluzia este că forța militară a Federației reprezintă pe de o parte o zestre acumulată, pe de alta un procent foarte mare din PIB alocat apărării. În timp ce economia se degradează pe mâna politicilor lui Vladimir Putin.
