Linkuri accesibilitate

La Bucureşti sunt divergenţe privitoare la politica României faţă de R. Moldova (Adevărul)


Revista presei de la București.

Presa de la București
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:29 0:00
Link direct

Marius Diaconescu semnează în Adevărul, în pagina de opinii, un articol despre interesele care s-ar ascunde în spatele criticilor aduse de unii analiști politici din România Maiei Sandu, mai precis modului în care a ales să se îndrepte spre alegeri anticipate. Pe scurt, două ar fi motivele pentru care Dan Dungaciu, Cristian Hrițuc și Radu Carp (la care se adaugă și mult mai frustul Ion Cristoiu) au exprimat rezerve în presa de la București: Andrei Năstase nu este promovat cum se cuvine de Maia Sandu, iar Maia Sandu nu are niciun consilier român, spre deosebire de toți ceilalți ocupanți ai funcției prezidențiale.

Marius Diaconescu rezumă rezervele analiștilor pomeniți si adaugă că de ele s-au folosit deja din plin cei de la Sputnik și presa pro-rusă de la Chișinău, scoțând din context idei precum „Maia Sandu pierde treptat elita politică” din țară, sau Maiei Sandu se prezice „o prăbușire spectaculoasă”. Potrivit lui Marius Diaconescu, multe din aceste articole ar fi alimentate de simpatia pentru Andrei Năstase, care a reușit să propage la București ideea că este susținut de liberalii din PNL pentru că le-ar împărtăși doctrina. Asta ar fi explicația pentru care Maia Sandu a găsit sprijin explicit mai cu seamă la USRPLUS și la familia lui politică europeană, Renew Europe. Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi primit chiar și eticheta de neomarxism, total eronată, susține Diaconescu, devreme ce PAS încă nu și-a clarificat profilul doctrinar.

Unii ar dori un sprijin ferm pentru preşedintele Maia Sandu...

El spune că „Articolele critice la adresa Maiei Sandu sunt dovada clară că la Bucureşti sunt divergenţe la nivelul factorilor de decizie privitoare la politica României faţă de Republica Moldova: unii ar dori un sprijin ferm pentru preşedintele Maia Sandu, în timp ce alţi decidenţi pun la îndoială sinceritatea ei faţă de România şi încă mai pescuiesc în apele secate din jurul unor personalităţi politice cu un discurs tradiţional pro-românesc, dar fără un electorat suficient, care să îi propulseze în viitorul Parlament de la Chişinău”.

La București, ape agitate și comentarii pe măsură. Pastorul Laszlo Tokes a ținut o conferință de presă în care a cerut explicit respectarea dreptului la autonomie al secuilor și încetarea discriminării lor economice. Relatează tot Adevărul.

Guvernul condus de Florin Cîțu nu reușește să desființeze Secția Specială, acel „parchet” care îi anchetează pe magistrați, din pricina obstrucțiilor UDMR. O spune ministrul de justiție Stelian Ion, în interviul acordat lui dan Tăpălagă pentru G4Media.

Premierul Florin Cîțu nu ia măsuri pentru stoparea deprecierii leului...

Premierul Florin Cîțu nu ia măsuri pentru stoparea deprecierii leului pentru că nu găsește susținere la miniștrii partidelor partenere în coaliție. Măsurile ar însemna reducerea severă a cheltuielilor bugetare: fie disponibilizarea a 10% din personal, fie reducerea salariilor. O spune Ștefan Vlaston, punând cap la cap declarații recente ale unor înalți responsabili din Banca Națională.

Iar Ioana Ene-Dogioiu, spotmedia.ro, dezvăluie că ministrul sănătății Vlad Voiculescu ar avea gânduri de mărire: de pildă, să candideze la prezidențiale în 2024. Îl recomandă carisma și abilitatea de a muta atenția de la aspectele care îl dezavantajează. Recent, mai mulți ziariști au scris că au fost vaccinate preferențial și oarecum în secret, foarte multe persoane din zona serviciilor. S-a dovedit că e adevărat și legal, prin hotărâre semnată chiar de Voiculescu. Acesta a mutat însă rapid discuția asupra ilegalității de a vaccina nu doar personalul vizat, ci și membrii de familie.

XS
SM
MD
LG