Linkuri accesibilitate

La București a avut loc inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului


București, 25 noiembrie 2018
București, 25 noiembrie 2018

Slujba de sfințire, la care au participat peste 2.000 de invitați oficiali, a fost oficiată de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.

La București a avut loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, proiect al Bisericii Ortodoxe din România. Istoric, idea Catedralei a apărut la sfârșitul secolului 19, în timpul domniei regelui Carol I. Proiectul a fost relansat în 1996.

Catedrala este încă „la roșu”, complexul a costat până acum peste 100 de milioane de euro, cea mai mare parte a banilor fiind din bugetul de stat al României și din bugetele locale, ceea ce a provocat multe controverse.

„Proporțional, se poate vorbi de aproximativ 30% fonduri provenite din donații și prin participarea BOR. Restul sunt, într-adevăr, fonduri provenite de la stat”” a declarat Europei Libere, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.

Vasile Bănescu: „Nu există nicio legătură între spitale și catedrală”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:42 0:00

Catedrala Mântuirii Neamului este cea mai mare catedrală din lumea ortodoxă și a treia ca mărime din Europa

„Înălțimea va fi de 120 de metri, pe care se va adăuga o cruce, evident impozantă, care va fi, cred, de 7 m. Proporțiile – lungimea de 120 de m și lărgimea de 70 de m – sunt bine gândite, pentru că o catedrală, datorită rațiunii de reprezentare a spiritualității cultului respectiv, nu poate avea decât proporții mari. O catedrală nu poate fi nici mică, nici din lemn, cum s-a fredonat cândva” a mai declarant Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR în interviul cu Europa Liberă.

La sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului au luat parte ierarhii Mitropoliei Basarabiei, subordonată Bisericii Ortodoxe Române, dar nu și reprezentanții Mitropoliei Moldovei, subordonată Bisericii ortodoxe ruse, Biserică aflată în conflict deschis cu Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, după ce acesta a aprobat demararea procesului de recunoaștere a Bisericii ortodoxe ucrainene autocefale, condusă de Patriarhul Filaret de Kiev.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a decis în 15 octombrie la Minsk să rupă toate relațiile cu Patriarhatul de la Constantinopol, ceea ce presupune, între altele, că episcopii și preoții nu pot să participe la celebrarea Liturghiei împreună cu reprezentanții Constantinopolului. (IG)

La ședința Sinodului BOR de la Minsk a fost prezent și Mitropolitul Vladimir al Moldovei.

XS
SM
MD
LG