Secera cu ciocanul și chipul lui Karl Marx alături de o troiță îi întâmpină pe cei care vin la Etulia, din extrema sudică a Republicii Moldova. Strada principală care este ca o axă de-a lungul localității se numește Lenin, ca în majoritatea satelor din autonomia găgăuză. Drumul central, plin de gropi, nereparat din perioada sovietică, trece pe lângă un alt Karl Marx, un monument impunător, din inima satului, aflat în fața primăriei.
În anii 60, când monumentul a fost instalat în Etulia, viața comunității pulsa în jurul colhozului numit în cinstea părintelui comunismului. Mai în glumă mai în serios, localnicii spun că, între timp, colhozul s-a destrămat, oamenii au emigrat, iar monumentul lui Karl Marx rămâne a fi cel mai stabil element din viața comunei. Primarul satului, Grigorii Cula, spune că este o parte a istoriei, fie ea bună sau rea, dar care trebuie păstrată. E adevărat că tânăra generație nu prea știe cine a fost Karl Marx și atâta timp cât pe monumentul din centrul satului nu scrie nimic, unii cred că acesta ar fi vreun fost primar.
La umbra lui Karl Marx am surprins-o pe poștărița Vasilisa Moldovan împărțind în treacăt facturi unor localnici. Ea a ținut să precizeze că deși numele de familie îi este Moldovan, ea e de etnie găgăuză. Vasilisa este unul din cei trei poștași care deservesc circa trei mii de locuitori. În realitate, în sat trăiesc mai puțini oameni, admite poștărița.
Vasilisa Moldovan: Sigur că mulți oameni pleacă pentru a câștiga bani mari. Acolo a fost grădinița Topoliok, unde am lucrat 17 ani. Aici a mai rămas o grădiniță, din trei câte au fost. Înainte era interesant, cu totul altă viață. Mie îmi pare că problema noastră este că locuim la marginea țării. Nimănui nu-i pasă de noi. Satul e aşa cum era în perioada sovietică, doar acest teren de joacă pentru copii a fost construit în ultimii ani, în rest, nimic altceva. Cum am trăit pe timpul Uniunii Sovietice, așa trăim și acum. Nicio schimbare nu am simțit și nici nu am înțeles din această independență.
Vasilisa Moldovan este nemulțumită că s-a majorat vârsta de pensionare și e nevoită încă un an să cutreiere satul în lung și-n lat cu geanta în spate. De fapt, locuitorii din Etulia resimt acțiunile guvernării doar atunci când sunt sau nu majorate pensiile și îndemnizațiile, spune poștărița.
În Etulia locuiesc preponderent etnici găgăuzi. Mulți dintre ei și-au părăsit găspodăriile, definitiv sau temporar, plecând la munci, în mare parte în Turcia și în Federația Rusă. Acest lucru este sugerat și de casele ce par a fi abandonate și anunțurile cu oferte de muncă peste hotare, lipite pe stâlpi. Unii băștinași revin în această perioadă estivală pentru scurt timp și cu ei pare mai însuflețită viața satului. Bunăoară, Natalia Rusnac a revenit din Rusia, acolo unde a plecat cu familia șapte ani în urmă.
La Etulia, în umbra lui Marx
Natalia Rusnac: Sigur că în țara natală e cel mai bine, aici sunt rudele, aici este sora. Întotdeauna mă trage să vin acasă, dar pentru că statul nu-mi poate oferi un viitor decent pentru copiii mei, am fost obligați să plecăm. Acolo ni s-au propus locuri de muncă conform specialității. Am ales Rusia, nu Europa din considerentul că vorbim aceeași limbă.
Mama Nataliei, Elena Neiciu, spune că urmărește cu atenție evoluțiile politice și sociale din țară, cu toate că ea vede Găgăuzia ca pe un „stat separat”.
Elena Neiciu: Înainte vreme nu era Găgăuzia. Noi locuiam în Moldova și ne consideram moldoveni veritabili. Dar acum, când avem Găgăuzia noastră, sigur că ne subordonăm mai mult Găgăuziei. Noi, doar suntem o republică ce face parte din Moldova. Este important ca găgăuzii să-și cunoască limba, să se țină cont de noi, să nu dispărem ca popor.
Pe lângă faptul că și-au revăzut nepoții, marea bucurie a familiei Neiciu este că în ultima lună au apă la robinet. Lipsa apei și proasta calitate a acesteia mulți ani la rând a fost marea problemă a localității. Apeductul a ajuns și la grădiniță, unde încă din 1971 au fost instalate lavoare și grupuri sanitare care au rămas nefolosite până în prezent.
La grădiniță am întâlnit-o pe Ecaterina. Este venită în sat de la Orhei. Stă de mai mulți ani în Etulia, dar nu poate înțelege cum copiii de aici trebuie să studieze doar în limba rusă. Și-ar dori ca odrasla ei să învețe și în română. Nu se revoltă însă pentru că are gând de plecare.
Ecaterina: Eu într-adevăr mă gândesc că poate asta este problema statului, a fost greșeala statului că atâția ani de la proclamarea independenței de ce au lăsat școlile din Găgăuzia să fie în limba rusă? Fiindcă e o limbă străină total, nici limba lor, nici limba noastră. Poate e greșeala statului că oamenii sunt așa, nu-i vina omului. Oamenii cum trăiau așa și trăiesc, lor le este indiferent. Poate că la Chișinău se simt schimbările, dar aici ele nu se simt, poate de asta și omul este indiferent.
În ultimii ani, în Etulia a apărut un nou teren de joacă, a fost renovată grădinița, doar pe afară, a fost soluționată parțial problema apei - schimbări posibile datorită proiectelor europene. Primarul Grigorii Cula speră ca cel puțin în an electoral promisiunile repetate ale autorităților vor fi onorate și va reuși să reabiliteze și drumul din Etulia, o localitate izolată, crede el.
