Stăm acasă, fireşte, dar la magazin trebuie să ieşi din cînd în cînd, ca să nu mori de foame. Da, poţi să comanzi ceva online, dar numai ceva, căci magazinele care lucrează online nu îţi aduc chiar tot ce vrei. Cel puţin mie, nu-mi aduc totul.
Mă duc la magazin ca la un mic război. Îmi iau masca, mănuşile. Mă uit temător în jur în timp ce merg cu pas grăbit. La intrare în magazin, fac coadă vreo 10 oameni. Numai cinci dintre aceştia au măşti. Ceilalţi nu le au sau nu le doresc, nu poţi să ştii.
La un moment dat, un automobil aiurit, impretinent, urlător, demarează în trombă din parcarea alăturată, stîrnind un nor de praf înecăcios care se aşază peste hainele noastre. Şi dacă praful acela conţine particule de Covid19? Dar ce poţi să faci? Să alergi după maşina aia? În definitiv, e un gest tipic moldovenesc, în acord cu rahatul tranziţiei interminabile.
Intru în magazin. Deschid uşa unui dulap frigorific ca să iau nişte vînătă congelată şi, în acelaşi timp, vine un nene fără mască şi începe a scoate şi el ceva din dulap. Sar speriat într-o parte şi-l întreb de ce nu vrea să aştepte un minut, de ce nu vrea să păstrăm „distanţa socială”. Nenea bombăneşte ceva supărat şi se uită la mine ca la un marţian.
Coada la casă ignoră şi ea distanţa socială. Oamenii nu par foarte îngrijoraţi de faptul că cineva le suflă în ceafă. În timp ce vînzătoarea îmi bagă produsele în pungi, îmi trece prin minte gîndul că mănuşile vînzătoarei ating sute de lucruri. Şi ce să faci? Să dezinfectezi acasă fiecare produs cumpărat?
Mă întorc acasă. În curtea blocului discut, de la distanţă, cu un vecin care iese mereu afară să fumeze. De vreo două săptămîni fumează în draci. Nu are mască şi nici mănuşi. Mizează pe organismul său viguros.
Intru în antreu şi mă gîndesc ce să fac mai departe. Trebuie oare să-mi dezinfectez încălţămintea sau merge şi aşa?
