Linkuri accesibilitate

La moaștele democrației


Cei care au bătut drumul din țară sau de aiurea către Catedrala Mitropolitană din Iași să vadă moaștele sfintei l-au bătut aiurea. An de an se adunau la coadă la moaște zeci de mii de români care trebuie să-și aduleze acum sfânta preferată de departe sau online. Au devenit tradiționale transmisiunile în direct și în reluare care să ne arate de ce contorsiuni fizice e în stare omul ca să se mântuiască. Sfânta e păzită acum de iubirea creștinească a pelerinilor cu garduri antiprotest și niște jandarmi la fel de sensibili. Mai mult, pelerinii veniți din alte orașe nu au voie nici măcar în curtea Mitropoliei. La sfântă ajung doar ieșenii și doar cu buletinul. La comanda autorităților, Sfintele sărbători se mută pe net: după Paștele virtual, se pare că și nașterea Domnului va fi digitalizată.

Adevărul e că numărul contaminărilor crește ca datoria externă. Cu cât se fac mai multe teste pentru depistarea coronavirusului, cu cât mai multe sunt cazurile. S-ar zice că, dacă-i dai atenție, virusul prosperă. Unii spun că virusul cu pricina este, de fapt, omniprezent: pe haine, în păr, în aer, în praf, în apă și în aluatul pâinii. E suficient să-l cauți pentru a-l găsi, spun alții. Descrierea virusului și, mai ales, cea a etapelor contaminării sunt atât de pline de contradicții, sunt atâtea cazuri în care virusul se insinuează până la dispariție în bolile deja preexistente încât nu puțini sunt cei care cred că vorbim despre tot atâtea virusuri câte boli investigăm. Mintea noastră le asociază și tinde să dea întâietate coronavirusului. Pentru că e la modă. Este descrierea relativ exactă a apofeniei, capacitatea omului de a percepe conexiuni și înțelesuri între obiecte pe care nu le leagă nimic decât fantezia lui. Exact ambiguitatea pe care mizează, inconștient, populația antimască (deopotrivă antivaxxă, desigur). Cu alte cuvinte, cred ei, virusul nu ar exista și nu s-ar reproduce decât în imaginația speriată a oamenilor. Unii cred în el și tocmai de aceea se îmbolnăvesc, cumva nevrotic, din pricina organismului speriat de perspectiva bolii și a morții. În cazul altora, care aleg să-l înfrunte la bustul gol, virusul nu ar avea nicio putere. În rest, toate cazurile de boală ar fi doar răceli mai puternice, instrumentalizate mortal de dorința de putere a autorităților și/sau oligarhilor Big Pharma. Sub patronajul lui Bill Gates și al familiei Rotschild. Cu asemenea idei s-a ieșit în stradă, dacă vă vine să credeți!

Societatea este acum polarizată nu de mari idei fondatoare, nu de cine știe ce viziune filosofică despre sensurile umanității, nu de clivajul între cei care au și cei care nu, nu de războiul sexelor sau de cine știe ce intrigă istorică, nu! Toate acestea sunt acum doar radiații de fond sau au dispărut cu totul eclipsate de noul drapel ai noii revoluții culturale: masca. Oamenii se definesc acum în cei cu mască și cei fără. Sunt, desigur, și secte, ordine, erezii în fiecare tabără – unii ar purta doar în anumite circumstanțe, alții și-o pun sub nas, sau bărbie sau deloc, în fine alții o poartă, dar spun că trebuie măsuri mai aspre. Masca e cea care a mai săpat de-a lungul societății niște tranșee proaspete sau le-a adâncit pe cele existente: bătrânii vs. tinerii, bombardieri vs. snowflakes, Capitală vs. restul țării, Cluj vs. București, Moldova/Oltenia vs Transilvania/Banat... Au ajutat, desigur, și rezultatele la alegerile locale.

Cu sau fără mască... Cine mai are nevoie de Sfânta Parascheva când ai două biserici emergente cu atâția fanatici? În jurul acestui nucleu conceptual-iconic (masca) se strâng alte teme mitice – vaccinul, 5G, nanoroboții, terapia naturistă, metode profilactice – și o întreagă gamă de accesorii (măști de firmă, viziere de plastic, mănuși de cauciuc aromat etc.) Pe zidurile celei mai noi bisericii nu e o întâmplare că doctorii mascați apar tot mai des în ipostaze angelice. Cine mai are nevoie de vindecările miraculoase ale Sfintei Parascheva, de puterile ei apotropaice, vindecătoare? Este o competiție terapeutică pe care Biserica Ortodoxă n-o acceptă cu ușurință. Purtătorul de cuvânt BOR îndeamnă autoritățile să dea dovadă de înțelegere și profunzimi metafizice și să creeze derogări în favoarea bisericii de la asprele interdicții pretinse de virus. Măsurile referitoare la sfintele adunări bisericești, spunea Vasile Bănescu, trebuie luate pe baza unor solide rațiuni medicale, „cu maxim discernământ și atentă bunăvoință” respectând astfel libertatea religioasă. Toate aceste măsurile, afirmă comunicatul oficial BOR, „trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi.” Bisericile sunt locuri ale decenței, ordinii și curățeniei și nu al dezordinii, așa că nu aici proliferează virusul, spune capul Bisericii Ortodoxe Române.

La rândul ei, Arhiepiscopia Moldovei și Bucovinei deplânge măsurile care interzic venirea pelerinilor din alte localități, permițând totuși intrarea în Iași a celor care au alte motive decât credincioșia. „Biserica este îndatorată să se îngrijească și de sănătatea sufletească a credincioșilor ei în tot timpul, dar mai ales în momente precum cele actuale, când au apărut tot mai multe forme de neliniște, deznădejde, frică și confuzie lăuntrică,” spune arhiepiscopul în comunicatul trimis după ce a fost interzis pelerinajul. Frică și confuzie, bine alese vorbe.

Prin secțiile de terapie intensivă bântuie infecțiile nozocomiale, nu printre strane

Și deloc întâmplătoare: în studiul virusului nimic nu este sigur și totul se schimbă rapid, de parcă virusul și imaginea noastră despre el ar evolua aberant, ilogic, dar împreună. Spitalele, și nu bisericile, au fost principalul vector infecțios căci prin secțiile de terapie intensivă bântuie infecțiile nozocomiale, nu printre strane. Cu toate acestea, presa contabilizează victorioasă cazurile de preoți infectați, considerându-i victimele propriei înapoieri. Efectul lateral este mesajul despre inutilitatea credinței și a rugăciunii.

Dar nici de partea cealaltă lucrurile nu stau altfel și indiferent câtă credință și rugăciune pun oamenii de știință în cercetările lor nu par să știe azi mai multe ca acum jumătate de an despre virus. Medicii și specialiștii înșiși se contrazic în privința prevenției, a simptomelor sau a eficienței măsurilor de protecție. Despre vaccinul rusesc nu mai vorbește nimeni semn că vom afla peste câteva luni de un nou Cernobîl. Chinezii promit și ei un vaccin de care toată lumea se teme. În ultima jumătate de an știința medicală a avut mai multe ezitări și contradicții decât în 200 de ani de revoluție științifică. Autoritățile par să adopte măsuri de interdicție doar pentru a interzice socializarea fără culoare politică. Sunt pe punctul să pună iar carantină în diferite localități, să reintroducă declarația pe proprie răspundere, să trimită poliția în civil pentru a-i depista mai ușor și a-i amenda pe cei care încalcă ordinea și disciplina militară, reguli cazone pe care oamenii din zona puterii le ignoră în mod repetat. Chiar și în fața bolii, puterea pare să le dea impunitate și întâietate în caz de îmbolnăvire. Puterea nu vine doar cu pensii speciale, ci și cu privilegii speciale. Cu puteri taumaturgice.

România suferă acum din pricina lipsei autorității: nu are autorități științifice, cum nu mai are nici autorități spirituale, mari caractere mai presus de interese de clan și gang, care să nu fie suspectate de contracte bănoase cu furnizorii, de agende secrete și de aspirații politice. Este o mare dezorientare națională care ține de cultura minciunii în care au crescut și s-au educat toate personajele negative care ne bântuie politica și viața publică: sunt informatorii securității care au ajuns apostolii democrației, sunt mari turnători deveniți acum șefii reformei statului și societății. Minciuna s-a industrializat, s-a instituționalizat: suficient să asculți declarațiile politicienilor care ne vor atât de mult binele și bunurile. Chiar și oamenii simpli nu mai văd utilitatea adevărului și a autorității, de vreme ce adevărul și autoritatea se pot cumpăra dacă plătești un preț corect. Un personaj simpatic, cu care empatizez cu căldură, l-am numit peValeriu Nicolae, face (pe lângă eforturile supraomenești demuncă filantropică) o foarte utilă operă de demantelare a biografiilor politice prefabricate. Rezultă din analiza atentă a acestor CV-uri că sute de inși care „sug sângele poporului” sunt rodul unui sistem educativ găunos, mafiot, profund corupt. Sunt agenții oficiali ai imposturii ca politică de stat. Desigur, ministrul Educației, doamna Anisie, e prea ocupată să se gândească la ea însăși și la locul ei în lume și pe listele electorale, pentru a comenta această față cianotică a României educate. La fel și ministrul de la justiție Predoiu, poate și pentru că mulți beneficiari ai unor studii fictive sau hiperbolizate se află chiar acolo, în birourile învecinate. Cu toate acestea toate minciunile biobibliografice din CV-urile politicienilor și înalților demnitari sunt acte penale, demnitarii ar trebui să înfunde cu sutele pușcăriile sau măcar să facă coadă la tribunal. Ne-am obișnuit însă ca politicienii să facă închisoarea la locul de muncă, nu degeaba primarul ales al sectorului 5, Cristian Popescu zis Piedone a fost învestit cu onoruri, deși e condamnat în dosarul Colectiv. Cine spune că delincventul Popescu nu este o autoritate? Ar putea spune subalternii lui? Măcar la Consiliul general al Capitalei, PSD a avut un minim simț politic să demită (sau să-i convingă să-și dea o demisie simbolică) pe infractorii băgați de fosta primăriță în oferta electorală. Unul a fost condamnat definitic, altul este inculpat într-un proces de crime împotriva umanității și niciunde în lumea civilizată nu ar mai ieși în public decât cu lanțuri la picioare și căluș în gură.

Biografiile demnitarilor, pline de titluri academice furate, inventate, măsluite ne spun nu doar că politicienii aspiră la un statut universitar și la prețuire științifică, dar și că sistemul educativ românesc nu merită efortul de a-l frecventa și respecta. Meritocrația are criterii speciale în România: slugărnicia, apartenența de grup, capacitatea de adaptare, mobilitatea morală. Dacă s-ar face un clasament universitar care ar ține cont de acestea, poate că am avea mult mai multe universități (nu doar una) în topul celor mai bune o mie. Aproape sigur, dacă s-ar extinde cercetarea la nivelul executivului și magistraților, nivelul de impostură ar rămâne același. Ba chiar și mai jos dacă am merge, la nivelul șefilor de departamente, Regii autonome, societăți cu capital de stat, birouri și arhive, biografiile ar semăna cu monstrul doctorului Frankenstein. Dar pe cine miră că în țara vulcanilor noroioși, mlaștinile sunt la vârful piramidei sociale și, gravitațional, tind să se scurgă la toate palierele inferioare?De ce ar face cineva reforme și restructurări pe baze meritocratice? Pe de altă parte, de ce ar avea interesul cineva să strice dezordinea firii și să salubrizeze și aceste grajduri? Știm de pe Discovery Channel cât de agresive sunt animalele dacă vrei să le iei din față hrana.

Dar bisericile nu sunt unicele temple acoperite de noile valuri virale și autoritariste: la rândul lor, teatrele, sălile de spectacol, cinematografele au tras obloanele și zăvoarele. Din nou. Unele dintre ele nici nu apucaseră să dea paianjenii jos din colțuri. În vreme ce miniștrii finanțelor și ai muncii se gândesc la tot felul de vaccinuri fiscale să trăiască diverse găuri negre în economie, cultura moare în chinuri pe principiul că aceste trăiri intense o fac creativă. Opera Română anunțase cu anticipație că suspendă spectacolele stagiunii. Cumva, cu ajutoare de la stat și administrația locală, va supraviețui. Ce vor face, însă, teatrele independente? Ce vor face actorii? Ce se va alege din decoruri? Dar din recuziteri, mașiniști, producători și întreaga armată care stă în spatele unei reprezentații? Ce se va alege de orchestrele simfonice fără repetiții și reprezentații? Probabil că România este prima țară care organizează un festival-concurs de-a lungul a doi ani. Semifinala și finala concursului de Enescu vor avea loc anul viitor prin luna mai la București, Dacă virusul nu decide altfel. Starea în care se află spiritualitatea românească acum, la jumătate de an de pandemie, este o catastrofă umanitară pe care mulți tind s-o privească cinic, ca parte a destinului implacabil pe care-l are cultura în țara unde oamenii dau cinci euro anual pe cărți. La urma urmei, ce? spiritul îți dă să mănânci?

Președintele Iohannis spune că nu avem de ales: sau noi, sau virusul. De fapt, virusurile, căci amestecă cumva în grija părintească pe care o poartă sănătății poporului și tema politică a alegerilor. Coronavirusul se identifică astfel cu virusul numit PSD. Acționează pe paliere diferite ale spitalului care a devenit România. Însă efectele sunt similare. „Politica românească este amenințată de PSD, sănătatea publică este amenințată de covid,” spunea el la conferința de presă festivă organizată cu ocazia atingerii cifrei record de 3000 de infectați zilnic. Alegerile parlamentare, chiar dacă potențial periculoase, trebuie ținute la termen. Pe 6 decembrie, nicio zi mai târziu, deși Constituția, tehnic vorbind, ar permite o amânare de trei luni de la încheierea actualului mandat. Președintele simte, probabil, că partidul lui pierde teren și că amânarea alegerilor peste o iarnă care ar putea să coste guvernul și partidul (de fapt, pe noi toți) extrem de scump ar dăuna profund nu democrației, ci scorului electoral. Guvernul „lui” se pregătește de o domnie îndelungată. Guvernul „lui” face deja planuri pe patru ani înainte. Alegerile sunt potențial periculoase, desigur, pentru că oamenii se pot contamina, dar „sunt proclamate, sunt pregătite, deja s-au depus candidaturi şi se merge mai departe.” Căci nu alegerile locale au dus la creșterea numărului de cazuri. „Nu alegerile, și nu procesul electoral,” spune președintele plin de credință, convins că „frica și confuzie lăuntrică” ne păzesc de virus, așa cum alegerile ne vor păzi de PSD. Simți că, pe undeva, asociază cabina de vot cu chilia mânăstirească. E la fel convins că votul ne va vindeca politic pe cât e Patriarhul că rugăciunea ne va mântui. La mijloc e salvarea sufletului. Cine o avea dreptate?

*Opiniile autorului nu le reflectă neapărat pe cele ale Radio Europa Liberă.

Vezi comentarii

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG