Linkuri accesibilitate

La moartea arhitectului Ieoh Ming Pei, autorul celebrei piramide de la Louvre (VIDEO)


Vedere nocturnă a Piramidei Muzeului Louvre

„O arhitectură care durează trebuie să aibă rădăcini” (I.M. Pei).

Pentru mulți europeni, arhitectul sino-american Ieoh Ming Pei, a cărui moarte, joi dimineață, la vîrsta de 102 ani, a fost confirmată de cabinetul de arhitecți al fiul său cotidianului New York Times, rămîne atașat de proiectul, foarte controversat la vremea lui, al astăzi celebrei piramide din curtea Muzeului Louvre la Paris.

În fapt, arhitectul de mare respirație care a fost Pei, a lăsat în urmă o întreagă serie de construcții remarcabile, cum sînt Centrul de Știință Macao în China, Muzeul de Artă Islamică de la Doha, în Qatar, Muzeul de artă modernă Marele Duce Jean, de la Kirchberg în Luxemburg, Anexa Muzeului de Istorie Germană de la Berlin, Muzeul Miho de la Koka, în Japonia, Sala Rock and Roll a Faimei, la Cleveland în Statele Unite, Turnul Băncii Chinei la Hong Kong, clădirea impozantă Gateway în Singapore, Piața Fîntînii la Dallas, Biblioteca președințială și Muzeul John F. Kennedy de la Boston, Muzeul de Artă Herbert F. Johnson din Ithaca, Statele Unite, Capela de comemorare Luce de la Taichung în Taiwan ș.a.m.d.

Primăria de la Dallas
Primăria de la Dallas

Arhitect al modernității și clasicismului în același timp, el declara într-un interviu în urmă cu circa zece ani, cu New York Times, „O arhitectură care durează trebuie să aibă rădăcini” și nota că „arhitecții contemporani tind să impună o modernitate a lucrurilor”, preocuparea lor pentru istorie existînd, dar fără să fie prea profundă.

Ieoh Ming Pei s-a născut la 26 aprilie 1917, la Canton, nu departe de Shanghai. Cariera sa avea să înceapă în anii 1950, după ce, în 1935 plecase să studieze în Statele Unite, unde a obținut o diplomă de arhitect la faimosul MIT (Massachusetts Institute of Technology) și apoi o diplomă de designer din partea Universității Harvard în 1948, unde a studiat cu Walter Gropius, fondatorul mișcării Bauhaus.

Ieoh Ming Pei 27 septembrie 1985, în fața machetei proiectului său de reamenajare a Louvre-ului
Ieoh Ming Pei 27 septembrie 1985, în fața machetei proiectului său de reamenajare a Louvre-ului

Pei a luat cetățenia americană în 1954 și, în perioada 1948-1955, a fost director de arhitectură al cabinetului Webb and Knapp, pentru ca în 1955 să-și constituie propriul cabinet, I.M. Pei și asociații. Primul său proiect de anvergură a fost Mile High Center la Denver în Colorado, în 1956, după care avea să urmeze o serie întreagă de alte comenzi, între care Centrul Național de cercetări atmosferice de la Boulder, Colorado în 1967 sau Turnul John Hanckok de la Boston în 1973.

În amintirea arhitectului I.M. Pei (1917-2019)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:14 0:00
Link direct

Cabinetul său a devenit unul de mare succes în anii 1970, cu proiecte rămase în istorie ca Primăria de la Dallas, Biblioteca J.F. Kennedy de la Boston, Hotelul Xiangshan la Pekin, Galeria Națională de Artă de la Washington, Banca Chinei în Hong Kong.

O vedere a anexei construită de Pei la Berlin, Muzeul de Istorie Germană (2005)
O vedere a anexei construită de Pei la Berlin, Muzeul de Istorie Germană (2005)

Pentru realizările sale avea să fie recompensat cu premii de prestigiu, începînd cu Medalia de Aur a Institutului American de Arhitectură în 1979, Marea Medalie de Aur a Academiei franceze de arhitectură, în 1981, și, mai ales Premiul Pritzker, considerat un soi de Premiu Nobel în arhitectură, în 1983.

Era anul în care președintele François Mitterand îl invita să gîndească reamenajarea Marelui Louvre, după ce fusese impresionat de felul în care arhitectul extinsese Galeria Națională de Artă de la Washington. Piramida imaginată atunci de Pei avea să stîrnească o imensă controversă, caracterizată drept un proiect „atroce” de cotidianul Le Figaro, devenit purtătorul de stindard al campaniei împotriva arhitectului. Pei își amintea mai tîrziu că pe străzile Parisului a întîlnit în acei ani „multe priviri mînioase”.

Directorul Louvre-ului avea să demisioneze în semn de protest în 1983, evocînd „riscurile arhitecturale” ale proiectului Pei. La o reuniune de lucru a Comisiei Monumentelor Istorice din Franța, în ianuarie 1984, detractorii săi îl apostrofau strigîndu-i cu o aluzie cvasi rasistă, „Aici nu sînteți la Dallas!” și îl îimpiedicau să-și argumenteze ideile.

La inaugurarea noului Louvre cu președintele Mitterand, 26 martie 1989
La inaugurarea noului Louvre cu președintele Mitterand, 26 martie 1989

În esență, proiectul reamenajării Muzeului Louvre a constat în legarea celor trei aripi ale sale printr-o serie de galerii subterane, iluminate de piramida sa din sticlă și oțel, ce devenea și intrarea principală în muzeu. Noul Louvre avea să fie inaugurat în 1989, iar zece ani mai tîrziu, cotidianul Le Figaro se întrecea în elogierea arhitectului.

Jacques Lang, ministrul culturii sub Mitterand, își amintea astăzi, într-o evocare a lui Pei pentru agenția France Presse, că „a fost surprins de violența opoziției” față de ideile arhitectului, notînd că proiectul s-a desfășurat într-o perioadă de intense ciocniri ideologice între stînga și dreapta politică din Franța. Dar, conchidea el, „Piramida este la locul ei, exact în centrul unui monument nodal pentru istoria Franței”.

Pentru Jean-Luc Martinez, arhitectul și istoricul de artă francez specializat în sculptura elenă antică, devenit director al Louvre-ului în 1983, piramida este „un simbol modern al muzeului”, „o icoană de același nivel” ca și restul capodoperelor în posesia Louvre-ului, Mona Lisa, Venus din Milo și Victoria înaripată de la Samothrace. Unicul său regret este de a nu mai putea conlucra cu Ieoh Ming Pei, pentru a extinde proiectul lui ce a avut darul să sporească imens popularitatea Louvre-ului. Proiectul inițial a fost conceput pentru a absorbi anual pînă la două milioane de vizitatori ai Muzeului. În prezent, numărul lor se ridică anual la zece milioane.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG