S-au stins din viață la o săptămână unul după celălalt, pe 3 și 10 mai, Stanislav Șușkevici și Leonid Kravciuk, primul – fost președinte al Sovietului Suprem al Bielorusiei, iar celălalt – cel dintâi președinte ales al Ucrainei. Ambii și-au pus semnăturile alături de președintele Rusiei, Boris Elțin, sub documentele de denunțare a Tratatului de Uniune Sovietică, din 1922, la întâlnirea din pădurea de la Belaveja.
Au trecut peste 30 de ani de la întâlnirea celor trei lideri slavi în pădurea belorusă. Cum se văd astăzi, la depărtare de trei decenii, rolurile jucate de cei doi lideri, Stanislav Șușkevici și Leonid Kravciuk, alături de Boris Elțin, la acea întâlnire din 8 decembrie 1991?
Părerile rămân împărțite. Hotărârea luată la Belaveja privind neviabilitatea URSS și denunțarea acordului fondator de Uniune este susținută de unii, este blamată de alții, însă mersul istoriei, oricât și-ar dori cineva, nu poate fi întors înapoi.
Stanislav Șușkevici a fost gazda întâlnirii „de taină”, unde s-a decis dizolvarea de jure a Uniunii Sovietice. Având în buzunar mandatul proaspăt de președinte ales prin vot universal și bazându-se pe rezultatele unui referendum covârșitor în favoarea independenței de stat a Ucrainei, Leonid Kravciuc a procedat în consecință. Rolul său a fost decisiv la Belaveja.
Prin înțelegere cu liderii de la Minsk și Kiev, Boris Elțin și-a dus la bun sfârșit proiectul de îndepărtare a lui Mihail Gorbaciov de la Kremlin și de emancipare a noii Rusii.
Acea „înțelegere în trei” a avut un impact și asupra Republicii Moldova, care își declarase independența de stat la 27 august 1991.
Hotărârile luate la acea întâlnire au pus punct agoniei URSS după puciul din august 1991 de la Moscova, au deschis drumul către formarea Comunității Statelor Independente ca o formulă de păstrare a relațiilor tradiționale în fostul spațiu sovietic și către afirmarea neîngrădită a fostelor republici ca noi state independente, între care și R. Moldova.
Spre deosebire de cele trei state slave, Rusia, Ucraina și Belarus, fondatoare ale Uniunii Sovietice, drept de care liderii lor s-au prevalat la dizolvarea fostei supraputeri mondiale, RSS Moldovenească, rezultată dintr-un act de sfârtecare a României în 1940, nu semnase nici un acord de Uniune.
Ucraina a recunoscut independența R. Moldova după ce președintele Mircea Snegur a semnat documentele privind formarea CSI la reuniunea de la Alma-Ata, din 21 decembrie 1991, iar în martie anul următor la Chișinău și la Kiev se deschideau reprezentanțele diplomatice ale celor două state vecine.
În octombrie 1992, la Chișinău era semnat Tratatul de bună vecinătate, prietenie și colaborare între Republica Moldova și Ucraina, ratificat, însă, din varii motive, la finele anului 1996. Se poate spune că prin efortul celor doi șefi de stat, Mircea Snegur și Leonid Kravciuk, au fost puse bazele relațiilor de stat moldo-ucrainene, iar solidaritatea de astăzi a R. Moldova cu Ucraina în plin război confirmă întru totul temeinicia acestor raporturi.
