Linkuri accesibilitate

La un an de la otrăvirea lui Navalnîi, opozantul rus este în închisoare, iar organizațiile sale – în afara legii


La împlinirea unui an de la otrăvirea politicianului rus de opoziție Aleksei Navalnîi pe 20 august 2020, organizația Amnesty International a criticat autoritățile din Rusia pentru ceea ce a numit „disprețul total” al acestora față de justiție.

Într-o „dovadă îngrozitoare a nesocotirii totale a justiției”, autoritățile ruse nu au făcut nimic pentru a elucida „atentatul asupra vieții lui Navalnîi” și, dimpotrivă, l-au aruncat în închisoare invocând „temeiuri false”, se spune într-o declarație difuzată de organizația cu sediul la Londra.

Activist anticorupție și critic proeminent al președintelui rus Vladimir Putin, Navalnîi s-a îmbolnăvit subit la bordul unui avion de pasageri care-l aducea la Moscova din Siberia. Avionul a aterizat de urgență așa încât opozantului i s-au acordat îngrijiri medicale la spital. Încă în stare de inconștiență, Navalnîi a fost transportat câteva zile mai târziu la o clinică din Berlin, unde medicii i-au salvat viața. Mai multe laboratoare europene au stabilit că opozantul rus a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok elaborat în perioada sovietică.

Autoritățile ruse spun că nu au avut nicio implicare, dar incidentul a deteriorat sever relațiile Moscovei cu Berlinul, mai ales după ce, la întoarcerea în Rusia în ianuarie 2021, Navalnîi a fost arestat și întemnițat pe două ani și jumătate pe motiv că s-ar fi eschivat de la controlul judiciar în cazul unei condamnări vechi pentru corupție, despre care opozantul și susținătorii săi spun că a fost motivată politic.

În declarația de pe 20 august 2021, șefa Amnesty International, Agnes Callamard, mai reamintește că, în afară de întemnițarea lui Navalnîi, autoritățile ruse au lansat o „campanie neîndurătoare de represalii împotriva susținătorilor” opozantului.

„Reiterăm apelul la o investigare imediată și imparțială a tentativei de otrăvire a lui Aleksei Navalnîi și la încetarea persecuției lui Navalnîi și a susținătorilor săi”, se spune în declarație.

Navalnîi l-a acuzat direct pe liderul rus Vladimir Putin că ar fi comandat asasinarea sa, prezentând dovezi ale faptului că a fost filat mereu de agenți speciali ruși, inclusiv în timpul călătoriei sale nefaste în Siberia. Acuzația a fost respinsă și chiar ridiculizată de Putin.

Dar, în anul care s-a scurs de la incident, autoritățile rus au dezmembrat rețeaua de oficii regionale a mișcării lui Navalnîi, au declarat-o „extremistă” și au scos-o în afara legii, intentând felurite dosare împotriva mai multor adepți ai opozantului. O soartă asemănătoare a avut-o Fundația Anticorupție cu ajutorul căreia aceștia expuneau presupuse fapte de corupție la vârf, în Rusia.

În ajunul aniversării otrăvirii sale, Navalnîi a difuzat o scrisoare deschisă publicată de ziare occidentale în care descrie corupția globală ca fiind cauza principală a multor mari probleme ale lumii.

Opozantul rus cere liderilor occidentali să denunțe corupția din regimurile autoritare, inclusiv cel condus de inamicul său, Vladimir Putin, și să vorbească despre aceasta la diferite foruri și în cadrul diferitor reuniuni internaționale, dar și să asigure transparența tuturor tranzacțiilor efectuate de companiile occidentale care au parteneri în țări corupte.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG