„Între 2011 și 2016, am transferat peste 700 de milioane de dolari din Kârgâzstan.”

La prima vedere, mărturisirea părea de necrezut. Dar Aierken Saimaiti, un bărbat uigur de 37 de ani care s-a întâlnit cu reporterii în 2019, avea documentele care să o dovedească.

Acele documente sunt dovada uneia dintre cele mai senzaționale povești de corupție din istoria modernă a Asiei Centrale: versatul intermediar a petrecut ani de zile în slujba lui Habibula Abdukadîr, pe care îl acuză că a condus un imperiu de contrabandă care obținea profituri uriașe cu ajutorul unor funcționari vamali kârgâzi complici.

Saimaiti a recunoscut că a folosit o varietate de tehnici frauduloase pentru a ajuta la spălarea peste graniță veniturilor acestui imperiu, adăpostind în siguranță banii în conturi bancare germane, proprietăți britanice și proiecte imobiliare din Dubai care aparțineau lui Abdukadyr și familiei sale.

Spălarea acestui morman de bani murdari din Kârgâzstan a fost o bombă politică, care a dus la proteste violente și, în cele din urmă, a contribuit la o revoltă care a dus la răsturnarea guvernului.

Însă o întrebare a rămas fără răspuns: Cum au putut sutele de milioane de dolari ale lui Saimaiti să treacă prin băncile locale și internaționale timp de ani de zile fără să nu dea gândit instituțiilor financiare?

O nouă analiză a peste două mii de rapoarte de activitate suspectă (Suspicious Activity Reports - SAR) - depuse la Trezoreria SUA de către băncile americane și care au fost ulterior dezvăluite reporterilor - oferă un răspuns parțial. (Rapoartele au fost puse la dispoziția OCCRP ca parte a FinCEN Files, o investigație colaborativă condusă de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație și BuzzFeed News).

Cinci dintre rapoartele din lotul care conține scurgeri de informații din sistemul bancar au ridicat semnale de alarmă cu privire la Saimaiti și la companiile care au primit banii trimiși de acesta. Rapoartele au fost redactate între februarie 2014 și ianuarie 2015 de ofițerii bancari de la sucursala americană a Deutsche Bank, care a servit drept bancă corespondentă pentru unele dintre tranzacțiile în dolari americani ale lui Saimaiti.

O bancă corespondentă este o instituție financiară terță, intermediară între băncile din diferite țări care trebuie să efectueze plăți transfrontaliere între ele.

Potrivit rapoartelor, sute de transferuri bancare ale lui Saimaiti către companiile lui Abdukadîr și către Habibula Abdukadîr însuși au fost marcate ca fiind „suspecte”. Ofițerii de conformitate au observat mai multe semne clasice de spălare de bani: el transfera mari sume fixe de dolari, iar scopurile comerciale ale tranzacțiilor erau adesea neclare. În plus, relația dintre Saimaiti și companiile care i-au primit banii nu a putut fi stabilită în mod independent.

Au existrat situații în care angajații Deutsche Bank au încercat să afle ce făcea Saimaiti cu banii. Comunicările arată că aceștia au întrebat în mod repetat băncile din Kârgâzstan cu privire la scopul tranzacțiilor sale de ieșire. Dar răspunsul lor invariabil a fost că Saimaiti era un întreprinzător legitim și că totul era în regulă. Cel puțin trei bănci au dat rezumate aproape identice, scriind că nu au avut „niciun motiv să creadă că tranzacțiile sunt în vreun fel suspecte”.

Louise Shelley, o specialistă în infracțiuni financiare care conduce Centrul pentru Terorism, Criminalitate Transnațională și Corupție de la Universitatea George Mason, spune că Deutsche Bank a lucrat cu informații insuficiente.

„Dacă te uiți la orice cercetare de bază despre ceea ce s-a întâmplat în acea țară, despre lipsa de integritate a guvernului, nu ar trebui să te bazezi pe instituțiile lor bancare”, a spus ea. „Ar trebui să angajezi experți independenți dacă sunt transferate prin banca ta multe milioane de dolari”.

În astfel de cazuri, susține ea, băncile se pot baza pe o comunitate de specialiști. „Există seminarii pentru a analiza asemenea situații”, spune Louise Shelley. „Pe vremuri, o companie organiza seminarii pentru bancheri, explicând la ce trebuie să fii atent când accepți bani din fosta Uniune Sovietică."

Dar problema merge dincolo de bănci. Volumul mare de rapoarte de activități suspecte transmise în fiecare an Departamentului de Trezorerie al SUA înseamnă că este puțin probabil ca un anumit caz să facă obiectul unei examinări suficiente, a spus ea.

„Trezoreria nu are suficient personal și nu are suficientă [inteligență artificială]”, a spus Shelley. „Nu folosește suficiente analize de date sau nu are suficienți oameni instruiți în domeniul analizei de date pentru a pune cap la cap toate piesele”.

Ca răspuns la solicitările de comentarii, Deutsche Bank a declarat că nu a putut răspunde la întrebări despre clienți specifici. „Băncile depun, în mod regulat, rapoarte de siguranță bancară, ceea ce reprezintă una dintre obligațiile noastre legale ca parte a cadrului care leagă instituțiile financiare și autoritățile de aplicare a legii în lupta împotriva criminalității financiare", a scris un purtător de cuvânt. "Același cadru ne restricționează din punct de vedere legal să facem alte comentarii".

Familia Abdukadyr a recunoscut că a primit întrebări de la o adresă de e-mail despre care se știe că este folosită de Khabibula Abdukadyr, dar a declarat că poate furniza informații doar la o dată ulterioară.

„Ajută-ne să înțelegem”

Un schimb de replici între Deutsche Bank și Investment Trade Bank, societatea-mamă rusă a uneia dintre băncile kârgâze ale lui Saimaiti, Rosinbank, evidențiază natura dubioasă a informațiilor disponibile despre el. (Rosinbank se numește acum Keremet Bank și nu mai este deținută de Investment Trade Bank).

Cazul se referă la una dintre principalele companii germane ale familiei Abdukadîr, AKA Immobilien (redenumită în prezent AKA Group).

Pe parcursul anului 2014, Saimaiti a trimis cel puțin 17,4 milioane de dolari către această companie în 40 de tranzacții, potrivit înregistrărilor sale. El a inventat diverse justificări pentru aceste transferuri, inclusiv „returnarea datoriilor” și achiziționarea de „materiale textile” - în ultimul caz, citând chiar ceea ce părea a fi un număr de contract specific.

Dar, în ciuda eforturilor sale de disimulare a transferurilor, Deutsche Bank a început să aibă bănuieli. În primăvara acelui an, a trimis o cerere de informații la Investment Trade Bank, solicitând informații despre el, despre destinatarii banilor săi și despre scopul comercial al tranzacțiilor sale.

Răspunsul a fost derutant și, probabil, nu a contribuit prea mult la lămurirea ofițerilor de conformitate. Motivul tranzacțiilor lui Saimaiti fusese descris incorect, spunea banca kârgâză, din cauza unor „greșeli tehnice... făcute din neatenție de un manager de client”.

De fapt, mai spuneau reprezentanții Investment Trade Ban, Saimaiti trimisese 15 milioane de dolari către AKA Immobilien pentru că achiziționa o proprietate într-o municipalitate germană numită Vaterstetten, chiar lângă Munchen, pentru a înființa un supermarket.

Ca răspuns, Deutsche Bank a pus o întrebare logică: „Dintr-un răspuns anterior furnizat de banca dvs. s-a afirmat că clientul dvs. este implicat în comerțul cu ridicata al produselor textile... haine și covoare. Vă rugăm să ne ajutați să înțelegem de ce clientul dvs. cumpără o proprietate pentru un supermarket?”.

Investment Trade Bank a răspuns: „Aerken [sic] Saimaiti (antreprenor privat) se află într-un proces de extindere a activității sale de afaceri nu numai în Republica Kârgâzstan, ci și în alte țări”, adăugând că „tranzacția sa pentru achiziționarea unui supermarket reprezintă investiția pentru viitoarea activitate comercială în Germania”.

Această explicație s-a dovedit a fi falsă. Saimaiti nu a achiziționat niciodată proprietatea Vaterstetten. Un oficial local care s-a ocupat îndeaproape de dezvoltarea zonei respective a declarat că nu a auzit niciodată de el.

De fapt, proprietatea Vaterstetten a fost achiziționată în același an chiar de către AKA Immobilien a familiei Abdukadîr, probabil folosind aceiași bani pe care Saimaiti îi trimitea. Site-ul de internet al companiei, acum dispărut, descria planurile sale pentru acest loc: Un hotel cu 220 de camere, cu o dată de finalizare preconizată pentru decembrie 2017.

La fel ca în cazul altor câteva proiecte propuse de Abdukadîr, aceste planuri nu s-au concretizat niciodată. În 2017, AKA Immobilien a vândut proprietatea unei companii bavareze. Contactat de reporteri, reprezentantul companiei bavareze a declarat că firma a cumpărat terenul prin intermediul agenților imobiliari și nu a avut niciun contact cu proprietarii anteriori.

Documentele aflate în posesia reporterilor nu indică dacă Deutsche Bank a fost mulțumită de explicația oferită de banca lui Saimaiti sau ce alte deliberări interne a făcut cu privire la transferurile lui Saimaiti. De asemenea, nu se știe dacă celelalte bănci care au răspuns Deutsche Bank în legătură cu Saimaiti - EcoIslamic Bank și Rosinbank (acum Keremet Bank) fie au fost induse în eroare de el, fie nu știau ceea ce făcea, fie, cel mai probabil, au furnizat intenționat informații false.

Banca Keremet nu a răspuns la solicitarea de comenta situația. Un reprezentant al EcoIslamic Bank a declarat că nu poate vorbi tranzacțiile lui Saimaiti, deoarece înregistrările din acea perioadă au fost distruse conform practicii obișnuite.

Documentele obținute de reporteri nu au făcut lumină asupra faptului dacă principala sucursală germană a Deutsche Bank - unde AKA Immobilien își ținea contul - a avut suspiciuni cu privire la banii intrați de Saimaiti.

Ceea ce este clar este că Saimaiti a putut continua să trimită bani către companiile lui Abdukadîr cel puțin până în 2017.