Presa germană — dar și publicul — încă nu arată astăzi a fi digerat pe deplin faptul că președintele Frank-Walter Steinmeier a fost declarat « persona non grata» la Kiev și că este considerat de Volodimir Zelenski un PutinVersteher.
Steinmeier a vrut să viziteze Kievul. Nedorit acolo, el a trebuit să renunțe. Ideea acestei călătorii care trebuia să transmită „un semnal puternic de solidaritate europeană Ucrainei” îi fusese propusă de omologul său polonez, Andrzej Duda, și de președinții celor trei state baltice, estonul Alar Karis, letonul Egils Levits și lituanianul Gitanas Nauseda, care au fost primiți ieri cu entuziasm de Zelenski.
O respingere brutală
Ucrainenii sunt iritați mai ales de atitudinea ambiguă a Germaniei în chestiunea livrărilor de armament. Pentru Frank-Walter Steinmeier, respingerea de către Kiev este un gest brutal. Fost șef al cancelariei federale sub Gerhard Schröder (1998-2005, cel adus de Putin în conducerea Gazprom), de două ori ministru de externe sub Angela Merkel (2005-2009 apoi 2013-2017), președintele german – care a fost reales în februarie pentru un al doilea mandat de cinci ani - par acum definitiv catalogat drept un „Putin-Versteher” (printre cei care spun că „îl înțeleg pe Putin”).
Süddeutsche Zeitung, la München, constată sobru o: «Iritare între Berlin și Kiev»... O parte a presei germane tinde însă să nu se arate prea convinsă de valoarea sau de eficacitatea gestului ucrainean:
„Un afront la adresa președintelui federal nu este o modalitate bună de a forța guvernul să-și regândească politica” (Der Spiegel). „Se poate înțelege situația disperată a ucrainenilor. Dar când îl ai ca inamic pe Putin, nu ar trebui să-ți acrești intenționat relațiile cu prietenii, în special cu principalul tău sprijinitor financiar” (Frankfurter Allgemeine Zeitung). „Autoritățile ucrainene pot avea motive întemeiate de nemulțumire [cu privire la Germania], dar acesta nu este un motiv pentru a-l jigni pe șeful statului, mai ales că a avut vorbe clare de când Rusia a început acest război (...). Refuzul de a-l primi pe Steinmeier slăbește și împarte Europa. Numai unul se poate bucura de asta: Putin” (din nou Süddeutsche Zeitung).
În acest timp, pe front, principala știre a dimineții, preluată de întreaga presă, din Italia (aici: La Repubblica) până în Marea Britanie (relatare în TheTimes) este cea a avarierii serioase de către ucraineni a celei mai importante nave militare rusești din Marea Neagră, crucișătorul Moskva, al cărui echipaj a trebuit evacuat.
Detaliu suplimentar picant: este vorba despre nava care luna trecută a ocupat Insula Șerpilor, ducând la acea remarcă insultătoare a unui militar ucrainean din insulă devenită "virală" (— “Navă militară rusească… — “Иди на хуй.”). Guvernatorul din Odesa a atribuit deja forțelor ucrainene responsabilitatea distrugerii navei.
« Când o națiune este surdă, mută și oarbă, Mariupol și Bucea devin posibile »
Sub acest titlu, Le Monde publică în această dimineață, pe o pagină întreagă, un comentariu adresat compatrioților săi de politologul rus Andrei Kolesnikov, care scrie în săptămânalul independent rus « Novoe Vremia». Acesta pune problema responsabilității comune a rușilor și ajunge la concluzia că ea e reală, că tăcerea colectivă este o formă de complicitate și că Rusia trece acum prin ceea ce Kolesnikov numește o “catastrofă antropologică”.
Iată câteva fragmente:
Apologia violenței
«Acceptarea realității Auschwitz-ului a zguduit și trezit societatea germană postbelică, care nu dorise deloc să audă despre asta în timpul războiului. La fel, societatea rusă a refuzat să accepte adevărul după 24 februarie, închizându-se lumii în spatele literei Z [acronimul purtat de forțele ruse angajate în „operațiunea militară specială” din Ucraina], ca după o cruce care respinge un duh rău, în vreme ce continuă talk-show-urile de pe principalele canale rusești, care distilează ură împotriva lumii întregi.
Așa este tragedia noastră națională, justificată dinainte de ideologia lui Putin: nu va fi nimeni în Rusia care să se pocăiască pentru Mariupol. Totul este obsesie cu istoria, o ideologie îndreptată spre trecut, care albește cele mai întunecate lucruri săvârșite de eroii neamului, însă nu și victimele. Ca urmare, cultul victoriei se transformă nu într-o lecție de evitare a războiului, ci chiar într-un cult al războiului. Lecția de istorie a fost răsucită, întoarsă, banalizată și transformată într-un slogan agitprop.
Ideologia lui Putin este complet lipsită de conținut pozitiv, ea nu are obiective pozitive și nu oferă nici o singură imagine a unui viitor dezirabil. Fundamentul însuși al identității putiniștilor este negativ, motiv pentru care militarismul e o componentă importantă a acestuia.
Crima și violența sunt eroizate. Instituțiile bazate pe violență, respectiv armata și serviciul de informații FSB, devin principalele instituții credibile. Mai mult, toate acestea sunt sfințite de Biserica Ortodoxă Rusă: dacă în trecut permisiunea de a distruge în numele unor scopuri mai înalte era dată de departamentul de propagandă al Comitetului Central, acum vine de la Biserica Ortodoxă Rusă.»
Astfel, conchide analiza din Le Monde, există cel puțin o responsabilitate colectivă a cetățenilor, făcută din aprobare și tăcere față de ceea ce se întâmplă cu țara lor și cu ce face statul.
