Vasile Botnaru în dialog cu istoricul și analistul politic Gheorghe Cojocaru despre cine poartă vina pentru foametea organizată de boșlevici în RSS Moldovenească între 1946-1947 și despre pericolul declanșării unei tragedii similare din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina
Gheorghe Cojocaru: „Conform unei recente hotărâri a Parlamentului, în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie au fost comemorate victimele foametei organizate din anii 1946-1947 din fosta RSS Moldovenească. S-a înfăptuit, astfel, la 75 de ani distanță, un pas reparatoriu de dreptate istorică, un act de recunoaștere și asumare oficială a unor pagini tragice din perioada sovietică, un gest de recuperare morală și de compasiune cu sutele de mii de oameni care au fost secerați și loviți de foamete în primii ani de pace de după cel de-al Doilea Război Mondial.”
Europa Liberă: Nici după 75 de ani nu toată lumea acceptă acest „reproș” la adresa puterii sovietice, comemorarea fiind de fapt și un reproș la adresa autorităților care au organizat foametea, darmite în perioada sovietică acest subiect nu era acceptat pentru discuția publică și la fel ca deportările era un subiect tabu, chiar dacă supraviețuitorii puteau să vorbească despre acest lucru. Vreau să vă întreb pe Dvs.: de ce s-au impus acele interdicții care formal au durat cât a durat și fosta URSS?
Gheorghe Cojocaru: „Da, după deportările din 1941, foametea a fost una din primele lecții pe care regimul sovietic de după război le-a predat cu toată brutalitatea unei populații de peste două milioane de oameni dintre Prut și Nistru. Mecanismele terorii prin înfometare erau bine însușite în patria comunismului mondial încă din timpul foametei de pe Volga din anii 1920 sau de la începutul anilor 1930, care au lăsat în urma lor milioane de cadavre în Rusia, Ucraina sau Kazahstan și în alte părți. Scopul a fost remodelarea brutală a omului după dogmele bolșevice și transformarea lui, indiferent de preț, într-un șurubaș al mașinăriei statului sovietic. Într-un mediu de cenzură totală, dosirea realității crunte a foametei și interzicerea adevărului istoric despre acest fenomen urmăreau să amplifice sentimentul de neputință, de condamnare și de aservire a oamenilor în fața regimului de atunci și să mențină teroarea și spaima în spațiul public mulți ani după aceea. În plan extern, mai ales după ce ieșise victorioasă în cel de-al Doilea Război Mondial, orgoliul de nouă supraputere nu-i permitea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să facă publice niște date compromițătoare despre o foamete oarecare.”
Europa Liberă: În schimb, mereu s-au invocat calamități care ar fi stat la baza foametei, în realitate această acțiune a fost una premeditată, prin urmare a avut autori și vedem noțiunea de „foamete organizată” în hotărârea parlamentului. Cine au fost organizatorii?
Gheorghe Cojocaru: „Într-un context mai larg, foametea a fost o consecință a războiului, o consecință a unei secete fără precedent din iarna-primăvara anului 1946, dar mai ales o consecință a politicii deliberate și a acțiunilor inumane ale autorităților comuniste de a impune oamenilor prestarea unor impozite exagerate în natură și mijloace bănești, imposibil de susținut în acele condiții meteorologice vitrege. În popor, responsabili de tragedia foametei au rămas cei care au „măturat podurile” caselor, așa-zișii „activiști”, care reprezentau eșalonul de jos al regimului. Însă adevărații „organizatori” ai foametei au fost cadrele din conducerea de vârf și locală a Partidului Comunist, administrațiile de toate nivelele și organele de represiune, care interziceau oamenilor până și să se deplaseze în afara RSS Moldovenești, cel mai adesea în zona orașului Cernăuți din Ucraina sovietică, pentru a schimba niște haine sau covoare vechi pe un sac de coji de sfeclă de zahăr cu care să-și salveze familiile.”
Europa Liberă: Au fost editate memorii relevante ale martorilor oculari despre acele evenimente și, așa cum spuneți Dvs., oamenii își căutau salvarea prin Ucraina de atunci. Ironia sorții, astăzi, ucrainenii își găsesc refugiul în Republica Moldova, fugind din calea unui război declanșat de Federația Rusă, iar în lume din nou a început să se vorbească despre pericolul foametei.
Gheorghe Cojocaru: „Vocile, inclusiv din partea Organizației Națiunilor Unite, care avertizează asupra pericolului foametei la scară mare, urmăresc să tragă un semnal de alarmă înainte de a fi prea târziu. Aceste voci îngrijorate cer, înainte de toate, să se pună capăt războiului din Ucraina, care este o putere agrară importantă pentru stabilitatea alimentară a lumii, și prin eforturi comune să nu se ajungă la noi tragedii, pe care le-au cunoscut în trecut și oamenii din Republica Moldova, și al căror ecou se mai aude și astăzi.”
