Linkuri accesibilitate

România: Legi bântuite


Ludovic Orban a apăsat pe o bubă a democrației care doare: Curtea Constituțională. „Trebuie schimbată componența Curții Constituționale, trebuie eliminați politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistrați cu cariere serioase în spate, nu oameni care au făcut politică și care sunt numiți acolo ca să răspundă la comenzi politice!”spunea el, nemulțumit de decizia ca Parlamentul, și nu guvernul, să aibă abilitatea de a decide data următoarelor alegeri. Dar ce judecată ar fi aceea în care toți sunt mulțumiți? Oricum, supărarea lui pare disproporționată, de vreme ce și el și tovarășii de drum au beneficiat, la rându-le, de decizii dubioase și contestabile pe care de asemenea, dacă era de bună credință, le putea contesta pentru că sunt „politicianiste”, luate „la comenzi politice”.

Din Țepeș nu au mai rămas decât țepele.

Nu odată Curtea Constituțională a dovedit „măreția dreptului” de a interpreta după plac ambiguitățile legilor, după cum spunea unul dintre șefii ei, Augustin Zegrean, care, teoretic, se încadrează perfect în descrierea făcută de Orban: singura lui specialitate juridică a fost insolvența societăților comerciale, dar a ajuns, purtat de atașamentul (unii zic servilismul) politic față de Băsescu, prin parlament, până la conducerea CCR. Pe atunci, pe porțile acestei instituții, Traian Băsescu scria ca Louis XIV pe tunuri: ultima ratio regum, adică ultimul argument al regilor. Prin sforile întinse de-a lungul culoarelor și prin tavanele instituției, judecătorii de acolo le păreau naivilor cu totul independenți că firele erau subțiri ca pânza de păianjen, dar cel care rotea turela tunurilor era adesea șeful lor de la Cotroceni care avea chiar naivitatea să-și transmită ordinele prin declarații de presă la ore de mare audiență. Arăta cu degetul și judecătorii puneau mira pe țintă. Era un comportament la care fuseseră adaptate toate sinaxarele democrației: președintele le știa pe toate pentru că avea oameni peste tot. E ceva de Alexandru Lăpușneanul combinat cu Vlad Țepeș în acest cinism vulgar care a plăcut, cândva, multor oameni cu verb și putere de convingere. Dar din Țepeș nu au mai rămas decât țepele. Mai sunt câțiva care spun, nebulos și ca prin vis, că meritul lui Băsescu, altul decât de a se permanentiza (el și familia) în poziții de putere și a da lecții de morală din înălțimea dosarului său de securitate, ar fi acela că a pus noi fundamente justiției. Nu a trecut nimeni pe la putere să nu spună că a făcut ceva reforme prin justiție, educație și sănătate.

CCR i-a fost de mare ajutor lui Traian Băsescu. Și, de fapt, oricui ținea punguța cu doi bani de pensie pentru judecători în mână amenințând că-i lasă săraci, să trăiască cu pensia normală. Cu morga lor de nemuritori, cu aerul că dau verdicte finale, unii judecători de la Curtea Constituțională nu au fost mai niciodată altceva decât niște păpuși cu care se jucau politicienii în noaptea minții, să aibă vise frumoase.

Curtea Constituțională este o instituție politică. Conform legii de organizare și funcționare, Președinția, Senatul și Camera deputaților numesc câte trei din cei nouă judecători ai Curții. Judecătorii au mandate de nouă ani care nu pot fi prelungite iar efectivele se reînnoiesc cu o treime din trei în trei ani. Mi-e greu să fac matematica (e vorba despre cel mai mic numitor comun care se supune celui mai mare divizor comun – Marele anonim care face jocul politic), dar cumva astrele își adună influența când are mai mare trebuință majoritatea tutelară. Pentru că legea a fost dată în perioada timpurie a PSD când era încă PDSR și năpârlea dureros pentru țară de pielea de comunist, ea încă mai poartă marca fabricii: de-a lungul timpului, cel care avea interesul negocia majoritățile Curții la fel cum se încheagă majoritățile proguvernamentale în Parlament. Se respectă, de fapt, algoritmul politic. Ne mirăm astăzi cu ipocrizie de toate acestea când, de fapt, de la bun început era clar că nu va merge să pui ca „unică autoritate de jurisdicție constituțională”, cea care „asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului”, o echipă de judecători, unii dintre ei fără practică juridică dar cu mult zel politic, să facă pe îngerii păzitori ai democrației noastre constituționale.

Apărând ce? O constituție pe care mai toți președinții – de la cei de țară, la cei de bloc – au ignorat-o când nu au făcut-o pur și simplu preș la intrarea în budoarele puterii. O constituție pe care diverse minorități politice, sociale sau sexuale se luptă s-o schimbe și care, cu certitudine, ar fi trebuit modificată încă de la început pentru că și ea era rodul strâmb al păcatelor originare ale istoriei contemporane românești. Era constituția lui Iliescu plămădită de o Adunare Constituantă formată dintr-o majoritate zdrobitoare FSN plus partidele-satelit (și o comisie după același model) pe vremea lui Iorgovan și modificată pe vremea lui Năstase, în 2003, când a și fost aprobată prin referendum național în octombrie.

Curtea Constituțională a devenit ultimul argument al regilor neîncoronați

De aproape trei decenii, Constituția își face treaba, uneori mai rău, alteori mai bine și de tot atâta vreme diverse voci ar vrea să o modifice pe ici-pe colo, prin părțile esențiale. Mai toți spun că trebuie tăiat ombilicul prin care judecătorii se hrănesc cu voință politică chiar din sânul biroului politic al partidelor care i-au susținut. Dar de ce să-l taie? Cu toții știm ce manevre de culise și ce pârghii de putere sunt puse în mișcare la alegerea de stareț la Curtea Constituțională. Cât de mare e vârvora audierilor de judecători și a desemnării lor în ciuda presiunii și convulsiilor teatrale ale opoziției. Cine are majoritatea de-a lungul unui mandat ar putea stabili componența Curții (care, mai puțin primul ei șef, Vasile Gionea, țărănist interbelic, a avut legături periculoase și sentimente durabile pentru șeful statului și majoritățile parlamentare care i-au numit) și balansul de putere în interiorul acesteia pentru mulți ani. Ca și Avocatul Poporului, Curtea Constituțională a devenit ultimul argument al regilor neîncoronați ai scenei politice, slujind ca un fel de justiție paralelă la care se recurge când toate celelalte proceduri au dat greș.

Ultima vexație a fost, așadar, decizia de zilele trecute: a dat o soluție unei crize stârnind altele mai mici, dar foarte zgomotoare și reamintindu-le tuturor ce instituție prăfuită și politizată am pus la intersecțiile istoriei să încurce circulația. Situația este ca, de obicei, ambiguă. Unii spun că alegerile parlamentare trebuie ținute pe 6 decembrie pentru că în decembrie (pe 21, ca să fim scrupuloși) expiră mandatul aleșilor și, după acea dată, stau de-a surda în sălile de ședințe sau pe lângă, consumând diurne și nocturne pe banii poporului. De parcă ar fi stat altfel și până acum. Președintele Iohannis, cel mai vehement apărător al acestui calendar electoral, are în spate mușchii pe steroizi ai PNL. Orban și partidul lui simt că trebuie să profite de curentul de nemulțumire care a făcut PSD să dea un pas înapoi la alegerile locale. Se tem că s-a dat înapoi ca să sară mai bine. Ludovic Orban voia ca guvernul să aibă ultimul cuvânt în stabilirea datei alegerilor. Totul e bătut în cuie, spunea și președintele Iohannis. Așa s-a stabilit, 6 decembrie, și nu e loc pentru altă dată. „În măsura în care mandatul acestui parlament se termină în decembrie este obligatorie realizarea unor alegeri libere pentru a avea un nou parlament cu puteri depline, iar acest lucru se va întâmpla pe 6 decembrie.”

Iași: Jandarmi verifica documentele de identifcare ale celor care intra in Catedrala Mitropolitana din Iasi, joi, 8 octombrie 2020
Iași: Jandarmi verifica documentele de identifcare ale celor care intra in Catedrala Mitropolitana din Iasi, joi, 8 octombrie 2020

Îl contrazic cei care spun că numărul de contaminări cu coronavirus va fi tot mai mare și alegerile nu ar face decât să dea apă la moara statisticilor. Al doilea val pare să crească tot mai mult și, chiar dacă se va sparge înainte de alegeri este de așteptat să urmeze un al treilea val. Unii spun că nu va urma pentru că acest al doilea val este un tsunami care pe mulți va mătura și curăța. Ca mereu în vremuri de pestă și plăgi, oamenii se întorc cu fața de la autoritățile mundane către cer. Speranța lor e în miracole și așa se explică agonia și extazul luptelor cu virusul și jandarmii la moaștele Sfântei Parascheva. La fel se așteaptă să se întâmple în București pe 26 octombrie, de Ziua patronului spiritual al orașului, Sfântul Dumitru. Conducerea Centrului strategic trece în zilele acestea de sărbători creștine din mâinile nelicențiatului și ușor penalului Andi Manciu, șeful Grupului de comunicare strategică, în cele ale patriarhului BOR care negociază termenii pentru evitarea următoarei revolte religioase. În București s-au sădit deja semințele nesupunerii civice când trupe de revoluționari patrioți ortodocși plini de psalmi și icoane și-au cerut în Piața Universității, libertatea religioasă, adică să aibă acces fără „botniță” la moaștele sfinte. La Iași în cele din urmă s-a putut. Marea busculadă a democratizat atmosfera în jurul raclei Sfintei Vineri la care credincioșii se duceau cu „botnița”, o dădeau jos, executau pupatul de rigoare al sticlei unsuroase de atâta fervoare, apoi își puneau iar „botnița” și lăsau locul liber pentru un alt iubitor de moaște. A fost o soluție de compromis, se spune. Ca și tabletele de medicamente, pupatul moaștelor nu poate fi administrat cu masca pe figură. Doctorii spun că asemenea febre mistice fac rău sănătății, la fel și dansul Sfântului Andrei care le însoțește și că, în următoarele zile, se așteaptă ca temperatura populației ieșene să crească cu câteva grade.

Se spune că un pericol similar l-au reprezentat și alegerile locale. Mai mult, unii pun înfrângerea favoriților pe seama faptului că tocmai electoratul țintă al candidatului nu a venit la vot de teama bolii iar urne mobile nu au fost trimise la bolnavi acasă, ca să nu aducă în ele tocmai morbul mortal. Este posibil, așadar, ca și în ziua următoarelor alegeri virusul să fie pe baricade, de astă dată în tandem cu banala și mortala gripă, făcând ravagii chiar în ziua de Sfântul Nicolae, că nu degeaba vine acesta cu daruri pentru unii, și joarde pentru alții.

Cei care spun că în decembrie va fi cea mai lungă noapte virală se sprijină pe cifre și statistici care, ca și sondajele de opinie, diferă de la om la om. Unii, prefectul Capitalei, de pildă, pentru a nu carantina întreg orașul, contrazice cifrele oficiale spunând că, în realitate, gradul de infecție este mai mic, deci morbul este sub control. Alegerile s-ar putea ține fără probleme. Alții, de pildă doctorul Alexandru Rafila care s-a pomenit (plăcut impresionat) primul pe listele de candidați parlamentari ai PSD, spune că numărul adevărat al contaminaților este de zece ori mai mare decât al celor descoperiți de testările zilnice astfel că, dacă-i dăm timp și circumstanțe, virusul ne va contamina pe toți, ca în filmele acelea apocaliptice. Alegerile, insinuează el, ar trebui amânate.

Dacă tot e vorba despre democrație, ar trebui să fie puse în mișcare și institutele de sondarea opiniei publice, să-i întrebe pe oameni care e gradul de infectare sau când/cum ar trebui organizate alegerile. Cert este că Parlamentul este cel care ar avea acum un cuvânt de spus, după decizia CCR de a lua jucăria din mâinile guvernului. Se spune că așa a fost mereu: aleșii au decis când dau legitimațiile și cheile de la mașină dacă sunt prea beți de putere să conducă. Și așa și este: factorul civil, opinia publică, societatea au dispărut de multă vreme din jocul politic. Deciziile cruciale au fost lăsate la cheremul aleșilor, mulți dintre ei ajunși în Parlament pentru că au cotizat ori au fost executanți de nădejde. Unii nu au avut niciun fel de activitate parlamentară, în afara traficului de influență și jocurile de partid. Conștiința lor nu e mai grea decât șirul de zerouri din primul milion făcut din salariul lor de bugetari. Așadar, conform deciziei CCR, aceștia ar trebui să decidă ce e periculos sau nu pentru oameni și pentru democrație. Ei trebuie să stabilească dacă un Parlament distrus de incompatibilități, corupție, fals și uz de fals intelectual, incompetență, traseism și politicianism trebuie schimbat acum sau mai la primăvară. Și este posibil ca parlamentul să dejoace planurile președintelui Iohannis. Nu doar pentru a arăta cine e bossul, ci și pentru că doar PNL-ului i-ar putea conveni ca alegerile să aibă loc atât de curând. Negată intens de trupele de asalt din piețe (conservatoare, antiguvernamentale, neaoșiste, tracomaniace, antiglobaliste, antivacciniste etc.), boala este recunoscută, în mod neașteptat, tocmai de susținătorii politici ai teoriei conspirației. Tocmai cei care susțineau lunile trecute că suntem supuși unui vast experiment social, că există interesul să credem în existența unei boli inventate pentru a da puteri sporite Ocultei internaționale, cei care girează manifestațiile „antibotniță” tocmai ei sunt cei care astăzi ne spun că votul în decembrie va dăuna serios sănătății populației și că putem fi democrați și în martie, că așa scrie în Constituția după Valeriu Dorneanu.

Indiferent cum se va rezolva această criză viral-politică, rămâne deschisă discuția pe tema politizării instituțiilor statului. Cui folosește ca CCR, Consiliului Național al Audiovizualului, Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității, Banca Națională, instituții ale magistraților și funcționarilor publici, inspectoratele școlare, diverse direcții ale autorității centrale și locale, spitalele, societățile cu capital de stat și alte asemenea să fie conduse de echipe de aparatciki, tovarăși de drum sau idioți utili ai oligarhiei politice? Cui să-i fie util? Probabil tot celor care le-au umplut consiliile de conducere de-a lungul ultimelor trei decenii cu foști activiști comuniști sau securiști, oameni pe care te poți baza la greu și de la care poți învăța din greu. Aceștia au golit instituțiile democrației de conținut pentru a le putea locui cu stafii totalitare. Desigur, situația s-ar putea schimba peste noapte, dacă lucrurile nu ar fi convenabile tuturor așa cum sunt. Cei care vor azi să treacă imuni și nevaccinați prin iarnă au profitat în trecut (și speră s-o mai facă și în viitor) de pe urma formelor fără fond ale democrației românești. Ei nu sunt nici mai presus, nici mai prejos de lege. Ei sunt legea.

*Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

Vezi comentarii

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG