Născut în satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, la 15 ianuarie 1959. Jurnalist. Președintele Asociației „Focul din Vatră”. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea Filologie. A activat în calitate de jurnalist la Radio Moldova, prezentator și realizator de emisiuni la postul național de televiziune, la „Catalan” tv și EURO TV. Actualmente este prezentatorul al emisiunii Forum de la postul de radio Vocea Basarabiei.
Luni
M-am trezit ca de obicei la ora 5. Am fiert cafeaua. Stau la balcon. Încep jurnalul săptămânii. Scriu. Frânturi. Ce va ieși din aceste gânduri – nici eu nu știu.
De Crăciun întotdeauna plec la Vadul-Rașcov. Satul meu de baștină. Sunt în drum.
Trec prin satele noastre. Mii de ori trecute în drum spre Vadul-Rașcov. Satul meu de baștină se așterne la poalele unui lanț de dealuri. Prispa satului, scăldată în valurile Nistrului. Desigur, pentru mine este cel mai frumos și pitoresc sat. Coborând din vârful dealului, mă copleșesc emoțiile.
Totul în lume trece.
Și Omul e doar trecător.
Soarele trece în rece.
Ghețarii trec în vapori.
Mâine ireversibil
„Astăzi” va trece în „ieri”.
Iernile trec previzibil
Topite în primăveri.
Astfel „Prezentu” -i o clipă,
În rest „Acum” e ”Trecut”.
Pruncul trece în pripă
Direct în bătrân nou - născut.
Și totuși medicamentul
De-a fi nu doar trecător
Există. Căci numai „Prezentul”
Poate avea viitor.
Marți
Sunt la țară. Zi de Crăciun. Niciodată nu mi-a plăcut expresia „Crăciun pe nou”, „Crăciun pe vechi”. Îmi place să folosesc îmbinarea, conform calendarului Gregorian și Iulian. De fapt, contează să sărbătorim. Consătenii mei se duc la biserică. Lor le dedic aceste gânduri rimate:
Totul și toate au început
Din dragoste și din iubire.
Chiar și sfârșitu-l, și asta-i știut,
E dragoste de mântuire.
Și mărul Edenului considerat,
Ca mare păcat de Psaltire.
S-a dovedit, de fapt nu păcat,
Ci doar început de iubire.
Rodesc de atunci merii domnești,
Măicuțe cu prunci de icoane.
Din mila iubirii împărătești,
A celui de Sus pentru oameni.
Miercuri
Am fost la monumentul lui Dumitru Matcovschi din centrul satului. Aceste, de fapt, e o operă sculpturală alcătuită din trei elemente: mașina de scris, apoi cărți, apoi bustul poetului. Mă întreb a câta oară: de ce a fost trădat Matcovschi și Basarabia lui… Aceste gânduri rimate sunt și despre trădare.
Prietenul, dacă-n dispută,
Te-a ofensat pe nedrept,
Ți-i lânced, nici nu se discută,
Dar zi-i generos: „Eu te iert”.
În viață multe se-ntâmplă.
Prietenul, dacă ți-i drag,
Nu-i pune pistolul la tâmplă.
Reproșul, în fond, e un fleac.
Iubita, dacă-n vreo ceartă,
Adio ți-a zis și-a plecat.
Tu gingaș șoptește-i: „Mă iartă”,
Chiar dacă nu ești vinovat.
Greu focul iubirii s-aprinde,
Adesea nu-ți ajunge și-un veac.
Nu se cumpără ea, nici se vinde,
Contează doar asta. În rest, totu-i fleac.
Oameni-s răi. Cu răutate,
Din om în neom te prefac.
Tu răspunde-le cu bunătate,
Cu rău a răspunde e-un fleac.
E dificil? Dificil. Se-nțelege.
Căci poți arăta ca un prost.
Acceptă ca pe-o lege,
Cu care să lupți n-are rost.
Trădarea. Doar ea nu se iartă.
Nu are trădarea vreun leac.
Ea nu-i nici reproș, și nici ceartă.
E crimă. Iar asta de-acu nu e fleac.
Joi
M-am înarmat cu curaj. Am trecut pe lîngă poarta Mariei. 10 ani într-o bancă.
Te-am rugat sa pleci. N-ai plecat.
Te-am rugat sa vii. N-ai venit.
Între primul și-al doilea „rugat”
Te-am iubit și nu te-am iubit.
Credeai că visezi. Nu visai.
Credeai că ești. Nu erai.
Între primul și-al doilea „credeai”
Mă iubeai și nu mă iubeai.
Ne-am temut să iubim. Prea mult.
Ne-am temut să iubim. Prea puțin.
Între primul și-al doilea „temut”
A murit nenăscut un destin.
Vineri
Pe stadion a aterizat SMURD-ul. Un copil degerat a fost dus la Chișinău. Am aflat spre seară că a fost salvat. Cine l-o fi putut uita pe bebeluș afară nu mă ajunge capul. Trist. Trist că suntem uneori uituci. Am scris poezia „Soarta pisicuței”.
S-a întâmplat cândva, cam pe la miez de noapte,
Când o pisică mamă, nebună de amor,
Să nu-i încurce fiica, cerând un strop de lapte,
Decise s-o-alunge din casă în pridvor.
Un ghemuleț de puf, ce bine n-apucase
Nici ochii să deschidă, e fenomen firesc
O noapte - îndelungată pe ușa unei case
A zgâriat cu laba - "mămico te iubesc"
S-a stins încetișor. Și doar spre dimineață
Ca prin minune ochii pe-o clipă a deschis
Întâia dată, poate, și ultima din viață
I-a spus și cu privirea exact ce i-a și scris
E de prisos a mai veni cu vre-o morală,
Ori tălmăciri și explicații fel de fel.
Așa pățește lumea animală,
Când omul îi servește drept model.