Cum de a fost posibilă ecranizarea sovietică (1971, Studioul belarus de filme televizate) a romanului „Toți oamenii regelui” de Robert Penn Warren (All the King's Men, 1946) după succesul versiunii americane din 1949 (cu trei premii Oskar și aprecierea oficială dată de Congresul american în 2001, care a trecut pelicula în lista operelor cinematografice de referință) e lesne de presupus. Politrucii s-au lasat convinși de cineaști că Warren dezgolește cinismul mașinăriei electorale din SUA și astfel pasărea piere pre limba ei capitalistă.
Cele trei episoade turnate de un regizor belarus** au mutat cu câteva decenii acțiunea romanului, spre mijlocul secolului XX, ca nu cumva spectatorul sovietic să rateze ținta. Unui homo sovieticus trebuia să-i fi trezit dezgust motivele adevărate ce-i determină pe politicienii americani să escaladeze piramida puterii. După care să fi urmat concluzia naturală că alegerile sovietice sunt etalonul reprezentării oneste a intereselor largi ale oamenilor muncii și ale intelectualilor cuminți.
Actorilor din rolurile principale le-a venit foarte greu să intre în pielea unor nemernici (Gheorghi Jjionov, Mihail Kozakov, Rostislav Pleatt, Alla Demidova, Evgheni Evstigneev), aceste vedete fiind îndrăgite de public pentru anterioarele distribuții pozitive ca pâinea caldă.
Cu aceeași muniție propagandistică a fost încărcat serialul „Rafferti”, turnat în 1970 la studioul „Lenfilm” (cu Oleg Borisov în rolul principal, flancat de Armen Djigarhanean, Aleksandr Kaidanovski, Evgheniya Simonova) ca să fie developată, în toată hâdoșenia, lumea occidentală spre care trăgeau cu ochiul tot mai frecvent diverși nepatrioți și dizidenți încă nedecapitați.
Pe spectatorul de astăzi care s-ar uita la „Toți oamenii regelui” - și sper să se uite acei care mă aud - nu-l mai duce gândul peste ocean. Mintea lui se oprește negreșit acasă. La Chișinău sau în țarcul circumscripției uninominale dese(m)nate de CEC, unde va fi Raiul pe pământ după ce un Willie Stark, așa se numește protagonistul lui Warren, va deveni deputat în parlament.
Nici cea mai proaspătă ecranizare germano-americană a romanului, (2006, cu Sean Penn în rolul principal), chiar dacă are accentele deplasate spre dileme existențiale general umane, nu-l va determina pe cetățeanul moldovean să vadă în povestea depănată de Robert Penn Warren un fenomen eminamente nord-american. Dimpotrivă, s-ar putea, să o vadă ca pe o scarlatină de împrumut care face mai multe victime în Est pentru că Vestul e deja mai imunizat.
*Îmi place mai mult versiunea franceză a titlului pentru că lasă loc de echivoc, cu trimitere nu numai la piesele de pe tabla de șah a regelui, dar și la demența mulțimii, a supușilor care se lasă prostiți.
**Aleksandr Gutkovici, intrat în disgrație pe durata filmărilor din cauză că devenise prea libertin.
