Linkuri accesibilitate

Liber la o nouă spălătorie de bani în Moldova! (Evenimentul Zilei)


Revista presei matinale de la Chișinău

Decizia şefului statului de a promulga controversatul pachet de legi fiscale este unul din cele mai comentate subiecte în presă.

Politologul Dionis Cenuşă vede decizia preşedintelui ca pe o „absurditate”. „Dodon condamna actuala guvernarea pentru furtul miliardului, şi tot el împinge înainte legile care creează premise pentru înălbirea banilor obținuți ilegal, inclusiv din fraudarea băncilor moldovenești”, spune Cenuşă citat de TV8. El crede că această decizie ar demonstra ca preşedintele şi anturajul său au interese personale legate de beneficiile oferite de noile facilitați de legalizare a capitalului dubios. „Igor Dodon nu ascunde deloc că este interesat personal în schemele aranjate de către PDM şi Vlad Plahotniuc. Președintele nici nu mai încearcă să simuleze careva opoziție”, mai constată politologul.

JurnalTV îl citează pe vicepreşedintele PPDA, Alexandru Slusari, care observă că Dodon a promulgat controversata lege în ciuca criticilor aliaţilor săi socialişti. „Mai crede cineva că acest Dodon nu este vasal al lui Plahotniuc? Îi ajută la rezolvarea tuturor problemelor… în detrimentul propriului partid. Argumentele preşedintelui în favoarea promulgării sunt ridicole… Dodon a devenit oficial complice la jaful bancar”, notează Alexandru Slusari.

„Liber la o nouă spălătorie de bani în Moldova! „Dizidentul” Dodon și-a dat semnătura pe Legea Amnistiei Fiscale a PD-ului”, titrează Evenimentul Zilei. „După „furtul miliardului”, Republica Moldova ar putea reveni pe harta neagră a lumii ca cel mai nou punct de spălare a banilor negri, iar președintele Igor Dodon a promulgat legea care legalizează această stare de fapt”, se spune în articol. Se mai precizează că Legea Amnistiei Fiscale a creat largi nemulțumiri din partea partenerilor externi, care au spus la unison că această măsură va deschide ușa abuzurilor și a criminalități transfrontaliere.

Mădălin Necşuţu scrie în corespondenţa sa pentru Karadenizz-press.ro că amnistia fiscală promulgată de Dodon dă unde verde pentru „încă un Laundromat de bani negri la graniţile României” şi va transforma rapid R. Moldova într-un adevărat paradis fiscal. „După furtul miliardului între 2012 și 2014 și descoperirea „Laundromatului rusesc”, o schemă ce a spălat peste 20 de miliarde de dolari cam în aceeași perioadă, această manevră riscă să se reediteze într-o formă și mai complexă pe termen mai mult”, crede jurnalistul. El adaugă că „mai grav este că președintele Igor Dodon, cel care se bătea verbal cu pumnul în piept că va eradica el corupția, este părtaș la această schemă pe care dorește să o lase moștenire Partidului Socialiștilor pe care în butonează de facto”. „Landromatul rusesc își va porni din nou motoarele și va a îngropa atât orice speranță la un drum european pentru R. Moldova. Mai mult, va reprezenta o „gaură neagră” la hotarele României ale cărei afecte se vor resimți foarte rapid și în România”, punctează Mădălin Necşuţu.

PublikaTV şi Ziarul Naţional îl citează pe fostul șef la FISC, Ion Prisăcaru, care laudă controversatul pachet de legi fiscale, însă doar pe partea ce ţine de înlesnirile fiscale. Cât despre amnistia fiscală, al aminteşte că în Moldova au mai fost două amnistii, dar care nu au avut efectul scontat. „De fiecare dată m-am opus promovării unor astfel de legi. Dacă analizăm pentru cine se fac aceste legi, atunci vedem că e vorba de persoane care nu au respectat până acum legea. Eu aș înțelege dacă în paralel s-ar face ceva și pentru cei care au achitat conștiincios taxele și impozitele. Acum situația e total invers – sunt stimulați cei care au săvârșit evaziuni”, a spus Ion Prisăcaru.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu scrie în Cotidianul.md că inclusiv aceste legi fiscale care transformă Moldova în pericol regional şi izolează ţara au generat sărăcie, neîncredere, disperare și ură. Nemulțumirea maselor a atins cote maxime, observă Călugăreanu. El crede că protestul antiguvernamental din 26 august trebuie să fie diferit de precedentele. Jurnalistul invocă exemplul Armeniei, unde s-a demonstrat că se poate protesta pașnic, dar rezultativ. „Are Moldova astăzi un Nikol Pașinean care să demoleze și imediat să construiască? Ar fi chemat Pașinean cetățenii în stradă în timpul vacanței parlamentare, pentru lovitura decisivă dată guvernării care-și fură cetățenii?”, se întreabă Călugăreanu. El concluzionează că „protestul din 26 august va marca și alegerile din 2019... iar pentru liderii opoziției, această manifestație va fi precum un renumit concurs de muzică pentru un artist deja celebru – ori câștigi și te aplaudă o lume întreagă, ori pierzi și dispari”.

XS
SM
MD
LG