Linkuri accesibilitate

Liderii PE condamnă „declarațiile rasiste” ale lui Viktor Orbán și cer sancționarea Ungariei


Viktor Orbán, în aprilie 2016, la o dezbatere a plenului Parlamentului European despre o serie de măsuri legislative controversate luate de Ungaria, inclusiv cea de închidere a Universității Central Europene din Budapesta.
Viktor Orbán, în aprilie 2016, la o dezbatere a plenului Parlamentului European despre o serie de măsuri legislative controversate luate de Ungaria, inclusiv cea de închidere a Universității Central Europene din Budapesta.

Președinții grupurilor politice din Parlamentul European (PE) condamnă „recentele afirmații rasiste” ale premierului Ungariei, Viktor Orbán. O declarație comună condamnă categoric afirmațiile făcute de acesta, săptămâna trecută, în România, despre „națiunile de rasă mixtă”.

La o săptămână de la evenimentul de la Tușnad, la care premierul Viktor Orbán a criticat „amestecarea” raselor și a spus că Ungaria nu vrea să devină o „rasă mixtă”, președinții grupurilor politice din Parlamentul European transmit că declarațiile sunt „inacceptabile” și reprezintă o încălcare a valorilor europene, un „atac” la adresa acestora. (Textul integral al discursului ținut de Viktor Orbán pe 23 iulie la Tușnad, AICI.)

„Rasismul și discriminarea, sub toate formele, trebuie condamnate fără echivoc și combătute eficient la toate nivelurile”, arată declarația semnată vineri de liderii celor șapte grupuri politice din PE. Aceasta cere Comisiei Europene și Consiliului să condamne de urgență declarațiile lui Orbán, în cei mai categorici termeni.

De asemenea, liderii grupurilor politice din PE cer Consiliului Uniunii Europene să nu mai amâne transmiterea de recomandări Ungariei în baza Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, care permite suspendarea unor drepturi ale unui stat membru, inclusiv a dreptului de vot în cadrul Consiliului UE.

Ungaria s-a folosit de regula unanimității votului din Consiliu inclusiv pentru a bloca o serie de sancțiuni la adresa Rusiei.

Declarația cere și abordarea la nivelul UE a problemelor din Ungaria legate de respectarea statului de drept, a democrației și drepturilor fundamentale.

Aceasta reia apelul PE ca Planul de Redresare și Reziliență al Ungariei să nu fie aprobat până când Budapesta nu îndeplinește criteriile impuse pentru acordarea fondurilor europene.

„În societățile noastre, rasismul, discriminarea și discursul urii nu își au locul. Solicităm acțiuni suplimentare din partea guvernelor UE și la nivelul Uniunii, inclusiv împotriva fenomenului în creștere de normalizare a rasismului și xenofobiei”, mai arată declarația.

În urma afirmațiilor formulate în România de Viktor Orbán, președintele Klaus Iohannis a cerut, vineri, explicații din partea UDMR, în condiții în care membrii ai acestei formațiuni, parte a Coaliției de guvernare din România, au „aplaudat” discursul.

Kelemen Hunor, liderul UDMR
Kelemen Hunor, liderul UDMR

În replică, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a spus că declarațiile premierului ungar nu au legătură cu România, cu guvernarea de la București și, în consecință, nu au incidență asupra funcționării Coaliției.

Klaus Iohannis a descrie discursul lui Orbán drept „o eroare majoră./.../ Este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor”, a spus Klaus Iohannis.

Anterior, premierul Nicolae Ciucă, dar și lideri ai PSD și PNL, partenerele UDMR în Guvern au condamnat discursul lui Orbán fără a considera că punerea în discuție a prezenței UDMR la guvernare în România ar fi oportună.

Articol preluat de pe pagina Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG