Linkuri accesibilitate

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Fiecare instituție trebuie să se gândească care este oferta pentru elevi, ce pot oferi cât mai interesant”


Deschiderea anului nou școlar la Sociteni

Interviul dimineții cu ministrul educaţiei, culturii şi cercetării.

Invitatul nostru matinal, cu care discutăm despre provocările, problemele de la început de nou şcolar e Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministra educaţiei, culturii şi cercetării.

Interviul dimineții: cu Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministrul Educației, Culturii și Cercetării
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:12 0:00
Link direct

Europa Liberă: E firesc cumva să începem această zi cu Dvs., dar, din păcate, tot firesc a devenit în ultimii ani să ne întrebăm în aşa o zi ce e cu deficitul de cadre didactice. Anul trecut era două mii de dascăli lipsă la început de an școlar. Anul acesta? Dar, mai ales, ce soluţie inedită poate aveţi pentru acesta an pentru această problemă?

Ministrul Educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei
Ministrul Educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Evident că ne dorim foarte mult ca această situație să se schimbe, vom avea date precise în data de 5 septembrie, când vom afla de la colegii noștri din teritoriu câți dintre cei care au absolvit facultatea au și mers anul acesta în școală.”

Europa Liberă: Aproximativ acum?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Din păcate, nu pot să fiu foarte optimistă aici, pentru că cred că, deocamdată, acele măsuri care au fost întreprinse încă nu motivează

Ceea ce ne propunem noi este să revenim la un program național pentru resursa umană în educație și să încercăm pas cu pas să remediem această problemă ...

suficient tinerii să vină în profesia didactică, dar ceea ce ne propunem noi este să revenim la un program național pentru resursa umană în educație și să încercăm pas cu pas să remediem această problemă. Este adevărat, este nevoie nu doar de soluții care să privească motivarea din punct de vedere financiar, pentru că creșteri salariale au mai fost făcute, este nevoie și de mai multe acțiuni care să sporească prestigiul profesiei didactice pentru a o pune în capul mesei, așa cum trebuie, așa cum îi este locul.”

Europa Liberă: Ca de exemplu, dna ministră?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „De exemplu, ne propunem în acest an, dar și pe mai departe să insistăm la modernizarea a ceea ce înseamnă conținut și proces

Este foarte mult loc de modernizare și este important ca tinerii atunci când absolvesc facultatea să fie suficient de pregătiți pentru a merge în școală...

în învățământul superior, în învățământul pedagogic, pentru că aici este foarte mult loc de modernizare și este important ca tinerii atunci când absolvesc facultatea să fie suficient de pregătiți pentru a merge în școală, adică și ceea ce studiază ei și modul în care studiază să-i ajute să poată ieși profesori foarte buni și atunci când ajung în școală să nu se sperie și asta se poate face prin modernizarea, așa cum ziceam, a conținutului și a formelor de lucru în învățământul superior, dar nu în ultimul rând și prin promovarea bunelor practici, pentru că aici e important și rolul mass-media.

Când vorbim despre cadrele didactice și profesia de cadru didactic, să avem parte în mass-media și de promovarea unor exemple de bune practici, dar nu doar de situații de problemă, să discutăm doar atunci când apar situații de problemă, ci să promovăm mereu acele lucruri interesante care există în școlile noastre, se întâmplă în școlile noastre și pot servi și ca exemplu, și ca motivație.”

Europa Liberă: Programul național privind resursa umană despre care vorbeați, ați mai vorbit la postul nostru de radio și ați spus că, din păcate, nu se aprobă. Care sunt șansele ca să aprobe acest program și ce împiedică poate?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Noi ne vom strădui să examinăm acum toate posibilitățile, pentru că un program de felul acesta evident că presupune și investiții financiare, dar vom încerca deja să-l adaptăm, pentru că prima lui versiune a fost elaborată în 2015. Deci, vă dați seama, acum trebuie să fie deja elaborată o versiune nouă.”

Europa Liberă: Lipsa sau, mai bine zis, reducerea drastică a populaţiei şcolare – o altă problema majoră. O statistică care s-a aflat anul acesta cu prilejul conferinţelor şcolare de acum câteva zile a stârnit consternare chiar – doar din Chişinău, timp de zece ani, au plecat vreo 20 de şcoli de elevi, ca să zicem așa, simplu, au plecat să studieze peste hotare şi se pare că nu doar migraţia e la mijloc,adică nu au plecat doar după părinți, ci şi și din cauză că sunt în căutarea unei educații mai bune. Ce soluții sau cum poate fi oprit acest fenomen?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Evident, acest fenomen poate fi oprit nu doar prin eforturile sistemului educațional, pentru că a face situația mai bună, evident că acest lucru se poate întâmpla doar coroborat cu schimbările sociale și economice din țară. Deci pentru

Dacă oamenii nu văd perspectiva aici, acasă, evident că încearcă să găsească ceva mai bun...

aceasta trebuie să depunem efort pe toate dimensiunile, fiindcă nu este vorba doar de încercarea de a găsi un loc mai bun de studii, este vorba și de perspectivă. Și dacă oamenii nu văd perspectiva aici, acasă, evident că încearcă să găsească ceva mai bun. De aceea, eforturile trebuie să fie pe toate palierele.”

Europa Liberă: Dar ca și efect pentru viitor pentru un stat ca Republica Moldova, cum vedeți impactul acestui fenomen?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Ca să fim siguri că avem șanse de dezvoltare, este important acum să fie întreprinse acțiuni pe toate domeniile, așa cum ziceam, pentru că, în caz contrar, am putea să avem probleme și mai mari, am putea să avem acutizarea crizei demografice. De aceea, speranța noastră este că acum, când există o fereastră de oportunitate pentru noi toți, mai multă lume va fi interesată să se implice și evident bucură faptul că și din diaspora foarte mulți oameni ar vrea să sprijine prin diverse modalități tot ceea ce se întâmplă în țară și tot ceea ce înseamnă schimbare spre bine.”

Europa Liberă: Da, au fost mulți din diaspora angajați acum în funcții publice în Chișinău și s-a observat acest fenomen. E nevoie de măsuri radicale, spun unii, cu referire directă la educație. Dvs. ce spuneţi? Ce reforme, cât de radicale ar fi acum prioritare pentru ramură?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem și asta ne propunem, pentru că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării este entitatea care trebuie să asigure un cadru legal normativ și de politici cât mai adecvat domeniului, noi ne propunem să facem lucruri care să dea posibilitatea să oferim mai multă putere de decizie instituțiilor educaționale, comunităților educaționale, să ne îngrijim de un mediu sigur de activitate pentru profesori, evident din nou prin modificări la cadrul legal, un mediu sigur și motivant de învățare pentru elevi, să sprijinim inovațiile și elementele de modernizare în procesul educațional și, nu în ultimul rând, să asigurăm transparența cheltuirii banului public în educație.

De asemenea, în acest an avem o ediție nouă a curriculumului școlar, care aduce elemente de noutate nu doar la cadrul de politici, dar și în ceea ce înseamnă conținuturi educaționale. Sunt importante schimbările...”

Europa Liberă: Ce schimbări se apropie?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Aici ceea ce ne-am dori foarte mult să se întâmple, așa cum ne prezintă nouă curriculumul școlar este axarea pe educație prin și pentru valori. Din păcate, cred că foarte multe lucruri în acest domeniu au rămas cumva secundare. Ceea ce ne propunem noi acum este să punem accent pe faptul că fiecare dintre noi pornim de la niște valori personale care se dezvoltă, se educă acasă, la școală, în societate, totuși să punem accent pe faptul că trebuie să producem valoare pentru alții, nu doar pentru sine. Și pentru asta s-au făcut aceste modernizări, aceste intervenții în curriculum. Evident că mai sunt o mulțime de alte elemente...”

Europa Liberă: Despre ce intervenții vorbiți, adică ce cursuri noi, ce se schimbă?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Avem dezvoltarea în continuare a unor elemente introduse încă prin cadrul de referință elaborat în 2015 și aici mă refer la cursul de dezvoltare personală, dar nu mai puțin important este și ce se întâmplă la capitolul cum să se predea disciplinele. Aici un accent în noua ediție de curriculum se pune pe o mai mare asigurare a relevanței față de viața reală, o

Este nevoie de foarte multă muncă și de pregătirea profesorilor...

aplicare în viața reală a ceea ce se propune la ore. Evident că este nevoie de foarte multă muncă și de pregătirea profesorilor, dar sperăm foarte mult că, în urma acestor elemente de schimbare a procesului de predare, cum se predă, vom obține și o aplecare mai serioasă față de ceea ce este important și interesant pentru elevi și ceea ce importă pentru implicarea mai departe a lor în societate și în viața profesională.”

Europa Liberă: Dna ministră, iată eu am citit că Ministerul Educației a interzis plățile informale în școli și grădinițe.”

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „A, ați văzut ordinul nostru? Mă bucur.”

Europa Liberă: Da, da... Și întrebarea mea este următoarea: nu pune cumva ministerul carul înaintea boilor și nu cumva acest deziderat este utopic de vreme ce există probleme? Cu mâncarea în școli și grădinițe au fost tot felul de probleme, cu dotarea, cu salariile... Adică iese cam așa – copiii nu au condiții OK, iar părinții nu dau bani?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Accentul ați văzut și Dvs. este pus în primul și în primul rând pe colectarea ilegală

Trebuie să asigurăm transparență în modul în care se utilizează banul public și atunci contribuțiile pe care părinții ar putea să le facă, dar doar în mod benevol și doar în mod legal, ar putea să fie mult mai mici...

de fonduri. Nu trebuie să permitem acest lucru, trebuie să asigurăm transparență în modul în care se utilizează banul public și atunci contribuțiile pe care părinții ar putea să le facă, dar doar în mod benevol și doar în mod legal, ar putea să fie mult mai mici și ar putea să fie foarte clar, vizibil pentru ce se folosesc ele. La etapa în care nu există această transparență și unii administratori de instituții își permit să facă colectare ilegală de fonduri și niciodată să nu raporteze cum le cheltuiesc, asta este o mare problemă.”

Europa Liberă: Deci, dacă părinții vor să dea nu este nicio problemă?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Este o problemă. Este

Ca să poată face părinții donații, ele trebuie să fie luate la evidență, o pot face prin intermediul asociațiilor legale și numai în mod benevol ...

interzis să se colecteze în mod ilegal. Ca să poată face părinții donații, astea trebuie să fie luate la evidență, o pot face prin intermediul asociațiilor legale și numai în mod benevol.”

Europa Liberă: Pe finalul acestei discuții, dna ministră, și vă lăsăm să aveți grijă astăzi de felul cum își ia startul noul an școlar, pe final vreau să vă întreb: ce ați avut în vedere atunci când ați spus că instituțiile care vor să aibă elevi, studenți suficienți, care se confruntă cu deficit de studenți și elevi ar trebui să se gândească, în primul rând, cum să devină competitive? Acest proces a pornit, deja s-au făcut anumite lucruri ca instituţiile să intre în competiție sau abia suntem la început de cale și ce ar însemna el?

Liliana Nicolaescu-Onofrei: „Cred că suntem la început de cale. Asta ar însemna un lucru important. Instituţiile să-și analizeze capacitățile și să-și dea seama dacă au un potențial de a exista în continuare sau dacă este nevoie să intre în parteneriate, să intre în consorții pentru a putea dezvolta atât capacitățile tehnico-materiale ale instituției, cât și cele de resurse umane,

Este important ca fiecare instituție să se gândească care este oferta pentru elevi, ce pot oferi cât mai interesant...

pentru că altfel vom avea numai instituții mici, ineficiente și care nu vor putea atrage suficienți studenți și aici mă refer în special la învățământul superior, dar și pentru învățământul general este important ca fiecare instituție să se gândească care este oferta pentru elevi, ce pot oferi cât mai interesant, ce cursuri opționale pot face, cum pot diversifica modul în care se lucrează, așa încât interesul părinților și copiilor să fie suficient de mare și ca instituțiile să existe.”

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG