Liliana Nicolaescu-Onofrei:
Este născută la 6 noiembrie 1968 în satul Lozova, raionul Strășeni, într-o familie de pedagogi. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. Timp de 12 ani a fost director executiv al Centrului Educațional Pro Didactica. Este autor de manuale și materiale didactice pentru predarea limbii și literaturii române. A lucrat în calitate de expert educațional în proiecte din Georgia, Kyrgyzstan, Turkmenistan. Este de părere că profesorii din toate țările sunt un popor aparte, etnia cărora este „optimiști incurabili”.
A fost ministru al Educației, Culturii și Cercetării în guvernul Maia Sandu. Actualmente este deputata în Parlament.
Jurnalul săptămânii 9-14 agust 2021.
Luni
Cafea la 6.00. Ca de obicei. Unele lucruri nu se schimbă.
O primă întrunire informală cu colegii deputați și cu secretariatul comisiei CECTSMM. Cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Facem cunoștință. Fiecare zice domeniul de competență. Evident, vom lucra pe tot spectrul de probleme, dar e bine să știm cine și ce experiență are.
Suntem cea mai mare comisie parlamentară – 12 deputați. Un grup foarte interesant. Foarte diferiți și ca vârstă, și ca experiență. Gândul momentului: vom putea colabora eficient la rezolvarea problemelor făcând abstracție de apartenența politică sau?... Vom ajunge să acționăm ca o echipă sau vom rămâne doar un simplu grup de deputați, sau?...
Ne va asista secretariatul comisiei – șase colegi consultanți, funcționari publici. La fel de diferiți și dumnealor, după vârstă și experiență. Cu multă memorie instituțională. Sper că vom interacționa în cel mai profesionist mod. Văd deschidere pentru asta.
După masă merg la Președinție. Depun cererea de demisie din funcția de consilier. O scurtă discuție cu Doamna Președinte Sandu. Nu stau mult. Nu cred că mai există cineva care are un program de lucru atât de intens.
Am reușit să văd din fugă doar câțiva colegi. Elena, Silviu, Jana, Angela. O să mai trec.
Închei seara la sediul PAS. Există viață de partid și după alegeri. Ba chiar e și mai importantă.
Marți
Ziua instruirilor. O instruire din partea colegilor din secretariat, pe tehnica legislativă. Apoi o sesiune cu specialiștii de la Autoritatea Națională pentru Integritate. De câte ori depun declarația de avere și interese, îmi amintesc de cele 257 de acțiuni cu valoare nominală zero (!), din bonurile patrimoniale de cândva ale părinților, despre care nici nu știam. Le declar cu punctualitate, la valoarea nominală zero, în fiecare an...
O ședință împreună cu dl ministru Anatol Topală și cu partenerii implicați în dezvoltarea învățământului dual. Unul dintre proiectele de lege la care se lucrează de mai mult timp și pe care sper să-l promovăm, așa încât agenții economici să fie mai motivați, iar instituțiile de învățământ profesional-tehnic mai interesate de parteneriate, în beneficiul elevilor.
Biroul Permanent al Parlamentului. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor boicotează ședința. Hm. Nimic neașteptat.
Seara încerc să dau telefoane. Tuturor celor care mi-au telefonat când nu puteam răspunde. Unora chiar am reușit.
Mesaje scurte pe Viber de la frate-meu, care e departe. Zice că e bine. Și asta e bine.
Miercuri
O zi puțin mai lejeră. Discuții cu colegii. Cu Lilian, pe probleme din domeniul mass-media. Cu Maria, pe aspecte prioritare de analiză pentru învățământul general. Cu Larisa, pe idei pentru evaluarea instituțiilor și organelor de specialitate în domeniul educației.
Pe finalul zilei de lucru – o ședință cu colegii deputați preocupați de protecția patrimoniului și a monumentelor istorice, împreună cu colegii din societatea civilă care și-au propus să pună umărul la îmbunătățirea legislației aferente. E mult de muncă în acest domeniu și chiar arde.
Merg spre stația de troleibuz și am parte de două întâlniri neașteptate. Dl Ambasador al Poloniei, ca de obicei, impresionant prin eleganța românei pe care o vorbește și prin „săru’ mâna”, obligatoriu. La noi acum mai des doar se zice, dumnealui chiar face gestul, lucru care mă intimidează nițel de fiecare dată. Sper din toată inima să se realizeze mai multe proiecte despre care am discutat încă în 2019, pentru care Polonia e deschisă să ne ajute.
Peste câțiva pași, în parc – Ioana, o simpatică doamnă cu care mai demult, după ce am făcut cunoștință în troleibuz, am discutat o situație de intimidare a elevilor într-o instituție din Chișinău. În timpul liber, ea e ghid pentru turiști. Însoțește doi tineri germani, arătându-le Chișinăul și, iată, arătându-le și un deputat. Tinerii zâmbesc politicos. Ioana îmi spune ce bucuroasă este să ne vadă pe toți în parlament. Pentru oameni sinceri și simpli ca ea, a meritat să facem efortul.
Acasă vorbesc cu Dorin despre detaliile zilei și ne amuzăm de ultima fază haioasă din drumul spre casă – am mers cu troleul 10 fără bilet. Nu, nu am fost „iepure”. Toți mergeau așa tocmai de la Ciocana, fiindcă taxatoarea... nu mai avea bilete. Uite așa. Unii vor să-și facă datoria, și nu pot. Alții trebuie să-și facă datoria, și nu vor. Guess who?
Joi
Este o zi de muncă grea la Parlament – ședințele comisiilor permanente. Dar e și o zi de sărbătoare – Ziua Tineretului. Cu riscul de a-i face pe colegii deputați să mă aștepte, merg să spun un cuvânt de salut celor doisprezece premianți ai concursului de fotografie „Viața tinerilor la sat”. Am văzut în fotografiile lor partea noastră de trecut, de valori, de tradiții care trebuie păstrate, dar și partea de viitor, de schimbare, care trebuie să ne aducă o creștere a calității vieții. Am descoperit cu plăcere în grupul de tineri un copil frumos pe care îl cunosc – Sofia. A crescut în viteză de când nu ne-am văzut. Dacă e să mă gândesc la exemplul surorilor ei mai mari, nici ea nu putea fi decât activă și implicată. În weekend am s-o sun pe maică-sa. În ultima vreme ne sunăm de zilele de naștere. Ocupate, nevoie mare. Dar de ce să nu ne sunăm și într-o zi obișnuită, de suflet?
M-am descurcat cu discursul în trei minute și patruzeci și șase de secunde, de aceea colegii deputați nu s-au supărat prea tare. Am discutat proiectele ce urmează a fi supuse votului vineri, în ședința plenară. A fost o primă experiență de interacțiune, cu discuții și întrebări concrete pe conținut, dar și cu ironii și discursuri pur politice. Hm, dar cum va fi mâine în ședința plenară?
După ședința comisiei, am mers cu colegul Eugen, cel mai tânăr deputat din parlament, la conferința Centrului Național al Tinerilor din Moldova. Am prins partea de lucru în ateliere. Am văzut copii implicați, cărora le pasă de comunitățile în care trăiesc și pentru care cuvintele „obiective de dezvoltare durabilă” nu sunt doar așa, niște slogane, ci scopuri și acțiuni pe care le pot realiza chiar ei. Un exemplu bun pentru cei mai în vârstă, mi-aș permite să zic.
O fază absolut specială, seara. Ne-am amintit că, două zile în urmă, a fost aniversarea căsătoriei unor fini de-ai noștri. Cu de la sine putere, în calitate de nași, am decis că putem sărbători și azi, așa că am deschis o sticlă de vin și i-am felicitat într-o videoconferință. Culmea este că și ei uitaseră, așa că am sărbătorit împreună. Acum ar fi bine să nu uităm măcar de aniversarea celorlalți fini.
Mesaje pe Viber de la fratele meu nu sunt deja de două zile. Și nu e bine.
Vineri
Despre ședința în plen nu e cazul să scriu în jurnal. Și așa, tare multă lume a urmărit-o live. Încet-încet, mă obișnuiesc cu modul de activitate în Parlament. Numai cu atitudinile nu mă pot deprinde, și nici nu am de gând. Mă simt mai bine să mă port cu oamenii așa cum îmi doresc să se poarte ei cu mine. Evident, nu bag mâna în foc că nu-mi va scăpa și mie un alt fel de comportament dacă revine de pe unde o fi deputatul Țârdea. Vedem.
Seara mă apuc de scris mesaje și de dat telefoane. Finii ceilalți sunt bine. Finuța merge la grădi cu mult drag. Feciorul meu e obosit, dar e bine. E pe drum spre casă de la serviciu. Îmi povestește despre problemele interminabile de la sanctuarul geto-dacic de la Orheiul Vechi, din care degrabă nu va rămâne chiar nimic dacă nu se vor întreprinde măsuri urgente. Îmi povestește de peripețiile Valeriei la Direcția educație de la raion, unde oamenii stau câte trei ceasuri și jumătate în așteptarea funcționarilor, care nu se știe pe unde sunt în orele de serviciu. Și acolo e nevoie de măsuri urgente...
A apărut pe Viber fratele meu. A avut un ghinion cu telefonul. Acum a recuperat totul și o să putem comunica. Și e un lucru minunat.
Am de dat tare multe telefoane în weekend. Mi-am făcut o listă întreagă. Și nu sunt pe probleme de serviciu. Sunt cu oameni buni și dragi, cu care nu am mai vorbit de mult timp.
Dar cel mai important telefon nu-l voi putea da. Nu se mai poate. E ziua tatei mâine. Ar fi făcut optzeci și șase de ani... Interesant, ce ar fi zis dacă ar fi citit acest jurnal? Cred că mi-ar fi zis ce-mi spunea si patru ani în urmă: „Ei, Lilica, funcțiile sunt funcții. Dar oamenii trebuie să rămână oameni. Iaca este o funcție. Și vine în funcția ceea un om. Și dacă omul e bun, se face și funcția ca omul... Și dacă omul e rău, apoi tot se face și funcția ca omul...”.