Linkuri accesibilitate

Limba Română - sărbătorită la Chișinău | Lista punctelor vamale destinate importului de produse petroliere va fi extinsă


Pe data de 31 august vor avea loc mai multe evenimente dedicate Sărbătorii Naționale „Limba Română”
Pe data de 31 august vor avea loc mai multe evenimente dedicate Sărbătorii Naționale „Limba Română”

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • IPN publică o listă de evenimente dedicate Sărbătorii Naționale „Limba Română”. Printre acestea: Marea Dictare Națională, care va avea loc în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, depuneri de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” și pe Aleea Clasicilor, ședința festivă comună a Academiei Române și Academiei de Științe a Moldovei, dedicată Sărbătorii Naționale „Limba Română”, spectacolul muzical „În aceeași limbă”, unde vor evolua mai mulți artiști consacrați, ș.a.
  • Guvernul a aprobat un proiect de lege propus de Ministerul Finanțelor pentru extinderea punctelor de trecere a frontierei pentru importul de produse petroliere prin cale rutieră, feroviară și navală, scrie BizLaw. Noile puncte de trecere includ Giurgiulești-Galați, Cahul-Oancea, Sculeni-Sculeni, Mirnoe-Tabaki, Vulcănești-Vinogradovka și Giurgiulești-Reni pentru transportul rutier, Basarabeasca-Serpniovo-1 pentru transportul feroviar și Giurgiulești-Port pentru transportul naval.
  • NewsMaker relatează că polițista care a provocat accidentul de la Sângera, în care a decedat o tânără de 30 de ani și două minore de 6 și 17 ani au fost rănite, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în conformitate cu cererea procurorilor. Suspecta nu a participat la ședința de judecată din 30 august și a refuzat să fie escortată în fața magistraților. Avocatul angajat de părinți a menționat că tânăra polițistă refuză în mod categoric să primească apărare.
  • Serviciul Fiscal de Stat va monitoriza adresele de comerț cu flori vii și aranjamente florale în data de 1 septembrie 2023, scrie Diez. Obiectivul acțiunii este prevenirea comerțului ilegal cu flori vii și promovarea documentării corecte a tranzacțiilor prin utilizarea echipamentelor de casă și control. SFS va verifica utilizarea adecvată a mașinilor de casă și control cu memorie fiscală, precum și completarea corectă a registrului MCC/IF de către comercianți. Această acțiune are scop de prevenire și educare, fără a implica control fiscal sau sancțiuni.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, s-a viralizat un fragment din interviul realizat de Vocea Basarabiei cu prozatoarea Lucreția Bârlădeanu, în care aceasta subliniază importanța folosirii limbii române în interacțiuni. Ea refuză să răspundă în alte limbi și cere ajutor în română când este necesar. Bârlădeanu consideră că protejarea limbii române este datoria noastră.
  • Pe Instagram a devenit populară postarea TV8, în care se vorbește despre faptul că Guvernul de coaliție din Germania a inclus Republica Moldova și Georgia pe lista țărilor de origine sigure, în încercarea de a reduce numărul cererilor de azil din aceste state, care sunt aproape întotdeauna respinse.
XS
SM
MD
LG