Linkuri accesibilitate

Lipsa informației și abundența ei, au același efect asupra omului - nesiguranța


Alina Mirela Oancea

Jurnalul săptămînal al Alinei Mirela Oancea.

Alina Mirela Oancea, născută la 1 septembrie 1998, în municipiul Cahul, este studentă a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, la Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate, Programul Business și Administrare, anul II.

Luni

Alarma-mi strigă pe undeva prin depărtările așternutului - ora 600 (șase sute). Merg spre baie să-mi eliberez plumbul de pe gene. Azi e o zi mare, la fel ca și restul. Dintr-o dată, două ore trec la braț nestingherite pe lângă mine. Ce se întâmplă? N-am înțeles niciodată logica noțiunii de Black Friday pe când Lunea e atât de neagră. Lăsând la o parte beletristica, pe scurt - nimic nou pe frontul meu: ore, ore, ore, fugă, ore, ore, ore, jumate de biscuit, lucru, error, aer, acasă, mâncare! ceai, depresie, somn. Dar ziua nu s-a încheiat!

De nu reușesc să adorm înainte de ora 8 seara, sunt condamnată la cele șase ore de agitație nefundamentată; și iată Atunci! încep a scrie și eu jurnale, sau poezii. Aveam de realizat un proiect de grup. Tot căutând prin situații financiare, bilanțuri, conturi și organigrame, din confuză cum eram, mai confuză deveneam. Să recunoaștem: lipsa informației și abundența ei, au același efect asupra omului - nesiguranța. Oricât n-ar lăuda marii lideri progresul omenirii, era informațională e doar o mare scamatorie a științei, anume prin iluzia că mai multă informație = capacitate sporită de luare a deciziilor. Nu știu cum e pentru alții, dar în cazul meu - prefer să nu cunosc totul și să mă aștept la orice, decât să cred că știu totul și să-mi pierd cumpătul în fața imprevizibilului. Mulțumesc, Nassim Nicholas Taleb pentru Lebăda ta cea Neagră.

Marți

Marților și Marțienilor! Bine v-am găsit. Sunt gata să avansez în cariera mea de Pierde-Toate Anotimpurile. I-aș sugera lui Neil de Grasse Tyson să facă și el o vizită prin camera mea - atunci ar înțelege și el mai exact cum arată Moartea într-o gaură neagră și alte dileme cosmice. Brațul meu cel stâng și amorțit ar fi trebuit să se afle pe aici, pe undeva... aha! Iată-l, cum stă rece ca o notă de 10 în fața eforturilor mele academice. Lăsând la o parte beletristica, colegii mei se ceartă în chat-ul grupei, dar nu prea îmi pasă, căci oricum voi da peste ei azi.

Întotdeauna mă las înșelată de vremea rece și uit că drumul de la o destinație la alta e mult mai rapid și mai ieftin pe jos decât cu transportul public. De sute de ori am regretat așa decizii și tot continui să le fac. Desigur, transportul public e un subiect aparte. Însă faptul că te poți plânge de el este însăși dovada existenței sale. Dintre toate minunile, cel mai mult mă impresionează diversitatea culturală pe care o poți depista acolo. Oare în ce segment al acestei diversități mă aflu eu? Sunt în mare parte un observator cam indiferent. Nu comentez, nu-mi fac concluzii, nu reproșez, dar măcar pot să mă amuz pe seama micilor griji de moment ale altora, uneori.

Miercuri

M-am trezit plină de întrebări. Visul de aseară încă mă bântuie. Eram la universitate, profesorul îmi evalua lucrarea, aveam rezultate jalnice. Deși speram la un rezultat bun - nici pe departe! Mi-am luat lucrarea și am rupt-o în toate bucățile posibile. E un obicei de-al meu să-mi elimin rebuturile, se pare că nici în vis nu e mare diferență. Nu e prima dată când visez eșecuri, respingeri și realități distorsionate.

Revenind la realitate, este ger. Dacă nu mai plouă, deja ninge cu lipsă de chef. Aș vrea să-mi explice cineva CUM se presupune ca un student să fie dornic de carte cu somnul neîmplinit? Cum era și de așteptat, nimic nou nu s-a întâmplat. Trec prin viață cum trece și ea prin mine. Un seminar-surpriză mi-a testat abilitățile de a improviza discursuri. S-a terminat acceptabil, însă nu neapărat bine. Mă doare mai mult dificultatea de a găsi în orașul ăsta un Glühwein.

Alina Mirela Oancea
Alina Mirela Oancea

Mulțumesc Progresului Tehnologic pentru posibilitatea de a scrie un jurnal în timp real, sau cel puțin, oricând poftesc. Și mulțumesc Evoluției Homo Sapiens pentru absența noastră în lanțul trofic în calitate de friptură delicioasă. Grijile mele sunt o rușine, pe când râmele se tem de vrăbii și vrăbiile de pisici și pisicile de aspiratoare (?). Și mulțumesc Circumstanțelor că n-am cunoscut războiul, foametea, sărăcia, boala, abandonul, violența, furia naturii, politici smintite și murăturile cu ciocolată. Dețin o voință implacabilă de a nu le cunoaște vreodată.

Joi

Ar trebui să rupi tot, mi-a zis. Mi se spune asta destul de des. Că uite cât e de norocoasă e generația noastră, că avem atâtea posibilități, că suntem așa de norocoși, că ne e tare bine. Poate că asta e și problema: toate aceste posibilități sunt atât de accesibile, încât a profita de ele nu te face cu absolut nimic special, a te afirma devine atât de banal, încât pur și simplu nu merită efortul. Oare de ce atât de mulți tineri cu un potențial enorm, în mod inexplicabil, se simt tot mai lipsiți de valoare? O să las în aer problema asta, o s-o las pentru „cei mari”, că știu ei mai bine.

După amiază am fost invitată la un seminar deschis. Deși nu-s nici pe departe contabil, n-a stricat să aflu despre schimbările din legislație privind impozitele, taxele și alte elemente prea plictisitoare pentru a fi expuse aici. A fost plăcut să întâlnesc oameni de calitate, însă e la fel de neplăcut să am de-a face cu ei. Simt o presiune constantă de a ține pasul cu standardele lor. Deși trebuia să dureze vreo trei ore, într-o oră s-a reușit totul. Între timp, afară continua să ningă liniștit cu fulgi de melancolie.

Vineri

Așteptarea arde cel mai mult azi, pentru că azi oamenii dragi se reîntorc acasă. Totuși, rareori apuc să-i mai văd. Distanța îi face tot mai ocupați pe zi ce trece. Despre universitate nici nu merita să menționez - aceeași rutină. În afară de asta, prietenii m-au adus într-o cafenea să mai stăm de vorbă, deși e doar un mod de a spune. M-ar surprinde cu totul dacă chiar am sta de vorbă în loc să cerșim atenție pe Internet.

După ce am sorbit din ceaiul foarte ales, care se prepară timp de 43 minute, deși pare a fi un ceai obișnuit în plic (pachețel), am plecat spre refugiul meu, gândindu-mă la ce gafe am mai realizat săptămâna asta. Drumul pe jos îți dă o groază de beneficii. Printre ele se află și un răgaz bonus pentru vocea ta interioară, care începe să-și țină prelegerile despre cum trebuia tu să procedezi în situația cutare. Când am ajuns acasă, mama pregătise o cină regală. Cu greu m-am desprins de farfurie.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG