O relatare despre copiii salvați din lagărele fascistilor croați, bazată pe blogul și cercetările Gordanei Knezevic, autoarea comentariilor despre Balcanii de vest.
Diana Budisavljevic este una din eroinele uitate ale celui de al Doilea Război Mondial. Mai bine de o jumătate de secol nu s-a vorbit despre istoria acestei femei excepționale, care a reușit să salveze peste 7.500 de copii din diverse lagăre croate, în timpul regimului fascist condus de Ante Pavelic și mișcarea „Ustașa”. Nici în Austria natală, nici în Croația, unde a trăit în timpul Războiului sau Serbia.
„În Iugoslavia nu s-a vorbit din cauza relației pe care a avut-o cu partidul comunist pe care nu l-a acceptat niciodată. A colaborat cu comuniștii în timpul războiului dar nu i-a acceptat. I-au luat actele, i-au luat lista cu nume și au redus-o la tăcere. În Austria, pe de altă parte, nimeni nu mai vrut să audă povestea unor operații de salvare, a crimelor comise de fasciști; erau atâția fasciști și naziști încă la putere.”
Wilhelm Kuehn, autor și journalist austriac, a scris primul roman despre viața Dianei Budisavljevic, intitulat „Lista Dianei”, care a fost tradus acum în sârbă și va fi lansat la Târgul international de carte de la Belgrad, din octombrie.
Cum a ajuns să scrie această carte? Simplu, propriul editor avea sediul în casa din Innsbruk unde se născuse Diana Budisavljevic.
„Editorul m-a căutat și m-a întrebat dacă vreau să scriu cartea, editura este din Innsbruck și are biroul în casa unde s-a născut Diana Budisavljevic. Nu auzisem de ea dar când am auzit povestea, m-a fascinant imediat.”
Așa a ajuns la jurnalul Dianei Budisavljevic, publicat de nepoata ei în 2003, un jurnal ținut în germană, dar despre care Wilhelm Kuehs susține că a fost cenzurat. Din greu. Și din motive mai degrabă de „machiaj politic”.
Pentru a-i salva pe copii, Diana – arată sursele cercetate atât de Gordana Knezevic, jurnalista Europei Libere, cât și Wilhelm Kuehn – a lucrat cu cine a putut: cu rezistanța comunistă, dar și cu fasciștii croați. Și, desigur, cu Crucea Roșie.
Este ceea ce nepoata nu a vrut să se afle din jurnal – dar este acum descris în amănunte în cartea lui Wilhelm Kuehn:
„Am cunoscut-o la Innsbuck unde mi-a dat jurnalul în germană , versiunea cenzurată a jurnalului, și nu este deloc mulțumită de cartea mea: de modul cum îi descriu pe partizani, pe comuniști în timpul celui de la Doilea Război Mondial și de legăturile Dianei cu partizanii. Pentru că au colaborat. Dar nu este mulțumită nici de modul cum descriu mișcarea fascistă „Ustașa”, mi-a spus că nu ar trebui să scriu despre crimele pe care le-au comis și de lagărele de concentrare; dar altfel nu poți scrie această carte.”
Diana Budisavljevic s-a născut într-o familie de burghezi înstăriți la Innsbruck; în 1917 l-a cunoscut pe viitorul ei soț, un doctor stagiar croat care urma să devină un renumit chirurg la Zagreb.
Croitoreasa evreică a familiei i-a povestit pentru prima dată despre lagărele înființate de milițiile „Ustașa”.
Natasa Matausic, istoric care acum scrie o lucrare de doctorat despre salvarea copiilor, a descoperit jurnalul Danei Budisavljevic tot în 2003.
„Unul din fragmentele cele mai puternice – povestește Matausic – descrie prima vizită în lagărul de la Stara Gradiska, condus de Maks Luburic”.
„Diana și câteva surori de la Crucea Roșie au așteptat o noapte întreagă, înainte de a primi dreptul să intre în lagăr. După care Luburic le-a reproșat că se ocupă în primul rând de copii sârbi, nu de catolici sau musulmani. Și le-a atras atenția că le-ar putea interna în lagăr, că ar putea să dispară daca așa vrea el, fără ca cineva să afle vreodată unde sunt. Femeile nu s-au lăsat intimidate” – povestește Natasa Matausic.
Iar în jurnal, Diana Budisavljevic descrie ce a găsit în lagărul de copii, care făcea partea din lagărul de exterminare de la Jasenovac:
„Camerele erau goale, nici o mobilă, câteva olițe. Iar copii, niște umbre. Li se putea citi deja moartea în ochi. Organizatorul transportului ne-a spus că nu putem să-i luăm decât pe cei care mai puteau merge. Restul au rămas în lagăr”, nota Diana Budisavljevic în jurnal.
A fost o experiență traumatică, atât de traumatică încât Diana a început să-și piardă parul.
„Avea și ea doi copii, așa că ce a văzut în lagăr, a îmbolnăvit-o”, mai povestește cercetătoarea Natasa Matausic.
După eliberarea Zagrebului, partizanii au venit și la casa familiei Budisavljevic. Au luat tot, mașină, hârtii și fotografiile copiilor. În acest moment, istoricii susțin că Diana a reușit să salveze de la moarte în jur de 7.500 de copii, dar Diana strânsese actele a cel puțin 12 mii de copii. Majoritatea copiilor erau din regiunea muntoasă Kozara din Bosnia, regiune care fusese „epurată etnic” de trupele naziste și milițiile fasciste croate.
După război, povestea copiilor salvați nu a fost uitată, dar a deveni parte din legendele „faptelor de război” ale partizanilor – Diana Budisavljevic și cei care au ajutat-o au fost pur și simplu dați uitării, scoși din istoria rescrisă de învingători.
Autoritățile comuniste iugoslave au reușit cu timpul să-i găsească pe mulți dintre copii. Peste patru mii de părinți s-au adresat și Dianei Budisavljevic cerând informații despre copii, dar fără arhive, nu i-a putut ajuta. „Nimeni nu știa însă că Diana fusese cea care i-a salvat pe copii de la Stata Gradiska, după ce mamele lor fusese deportate în Germania”, a declarat Natasa Matausic Europei Libere.
După război, Diana Budisavljevic nu a vorbit despre salvarea copiilor. În 1972 s-a întors în Austria unde a murit șase ani mai tărziu.
