Litoralul românesc era numit acum un secol „Coasta de Argint” a Europei, datorită plajelor cu nisip fin și liniștite. Metafora a plecat de la pasiunea intelectualilor, a pictorilor și a Reginei Maria pentru Balcic, orășelul bulgar care în perioada interbelică era pe teritoriul administrativ al României.

După Revoluția din 1989, turismul de pe litoralul românesc a ratat mereu ocazia de a avea o identitate, iar „Coasta de Argint” a rămas o etichetă a trecutului. Sintagma a fost preluată în ultimele două decenii de autoritățile și investitorii din Portugalia pentru a caracteriza coasta Oceanului Atlantic dintre Lisabona și Porto.

Metaforele de „Coasta de Azur” și „Coasta de Argint” au apărut în partea a doua a secolului XIX pentru a descrie litoralul francez, respectiv pe cel al României. Sintagma „Coasta de Argint” a fost o replică la riviera franceză, care a căpătat oficial, după 1887, și supranumele de „Coasta de Azur”. Eticheta s-a dovedit a fi mai bună decât orice altă reclamă pentru litoralul francez.

În schimb, România a uitat de „Coasta de Argint” după cel de-Al Doilea Război Mondial. Litoralul românesc este astăzi unul fără o identitate, iar turismul pe care îl promovează se zbate în mediocritate.

„Bulgarii și turcii au confortul resorturilor aproape de plaje sistemul all inclusive. Grecii au peisajele, legendele, apa și nenumăratele insule. România nu s-a promovat, litoralul nu a avut și nu are o identitate, cel puțin atunci când a venit vorba de promovarea pentru turistul străin”, spune Traian Bădulescu, consultant în turism.

Specialistul crede că principala cauză este lipsa investițiilor de la malul mării, dar și lipsa unei viziuni comune între sectoarele public și privat.

„Litoralul românesc e unul banal ca prezentare, în care mergi să stai la soare, pe o plajă cu nisip și să intri într-o apă caldă, în care poți face baie. Și cred că asta e greșit, litoralul românesc, cel puțin în ultimii ani, s-a dezvoltat mult și ofere multe atracții care nu sunt încă promovate. România nici nu a avut buget de promovare externă, în timp ce țările din jur, dacă ne referim la ele, au avut”, mai punctează Traian Bădulescu.

Când litoralul românesc avea o poveste

Termenul de „Coasta de Argint” e cumva oficializat în perioada interbelică prin Universitatea liberă de vară „Coasta de Argint”, înființată de profesorul buzoian Octavian Moșescu. Acesta a avut și două mandate de primar al Balcicului, între anii 1931-1932, respectiv 1938-1940. În anul 1940, România pierde Balcicul și întregul Cadrilater, care se întoarce în administrarea Bulgariei după 27 de ani.

Universitatea de vară „Coasta de Argint” nu era o instituție de învățământ propriu-zisă, ci era un fel de club social care activa pe perioada verii la Balcic, în orășelul bulgar cunoscut la acel moment ca un port de grâne. Era o „universitate socială”, în care intelectualii, artiștii, românii înstăriți petreceau vara pe litoral, timp în care promovau frumusețea țărmului de la Marea Neagră.

Dar „Coasta de Argint” este un termen folosit și înainte de perioada interbelică. „Un țărm stâncos lovit de valuri, de aspect mediteranean, atât de diferit de litoralul românesc. Coasta de argint i-a spus Gheoghe Murgoci, chiar atunci, în 1913, impresionat de strălucirea stâncilor calcaroase și lansând implicit o sfidare la adresa faimoasei Coaste de Azur”, scrie și Lucian Boia în lucrarea sa „Balcic. Micul paradis al României Mari”.

Și poate cea mai veche probă a faptului că litoralul românesc dorea să fie o „Coastă de Argint” și o replică a Coastei de Azur franceze este chiar cazinoul din Constanța. Prima variantă realizată în anii 1880, dar apoi cea de acum, finalizată în 1910, sunt replici la un cazinou ridicat pe faleza din Nisa, construcție distrusă însă în al Doilea Război Mondial.

„Coasta de Argint” nu era doar o metaforă a artiștilor. Programele și investițiile statului român promovau și ele litoralul. Așa s-a construit linia de cale ferată de-a lungul plajelor și a obiectivelor turistice și economice de pe țărmul Mării Negre.

Delimitat geografic, „Coasta de Argint” dorea să reprezinte litoralul de sud, cel dintre Mamaia, Vama Veche și până la Balcic.

Inclusiv Casa Regală și-a asumat proiectul promovării și dezvoltării litoralului. În Mamaia și Balcic, Regina Maria a construit două palate, deși doar cel din Bulgaria a devenit o atracție turistică. Cel din România a fost „privatizat” și acum se află într-o stare deplorabilă.

Cazinoul din Constanța, ignorat de Radu Mazăre

Expertul în turism Traian Bădulescu consideră că singurul simbol care oferă o identitate litoralului românesc poate fi clădirea cazinoului din Constanța. „Este o clădire spectaculoasă care se află acum în renovare. Desigur că după finalizarea lucrărilor, Cazinoul din Constanța poate fi o emblemă a litoralului, un punct de atracție. Cred că ar trebui ca întregul oraș Constanța să devină un punct de atracție pentru litoral”, ne explică specialistul.

Cazinoul din Constanța chiar a fost construit ca un simbol, ca o atracție pentru Constanța și pentru litoralul din zonă, pentru a atrage vizitatori și investitori.

Clădirea este probabil prima proba a dorinței autorităților române de dinainte de perioada interbelică de a crea în România un litoral care să rivalizeze cu Riviera Franceză, cu Coasta de Azur.

Asta pentru că în zona în care se află astăzi cazinoul mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Construcția actualei clădiri, cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene, a început prin anul 1904 și a fost finalizată în 1910.

Clădirea inițială, dar și cea care a rămas acum pe faleza din Constanța, au fost în parte și o replică pentru cazinoul de cristal din Nisa, care a fost finalizat la finalul decadei '70 din secolul XIX. Clădirea a fost distrusă de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cazinoul de la Constanța a fost o investiție majoră a autorităților la vremea respectivă. 1,3 milioane lei a costat ridicarea lui după planurile arhitectului francez Daniel Renard. Pe data de 15 mai 1910, regele Ferdinand venea la deschiderea celei mai moderne clădiri din Constanţa.

S-a numit Cazinou tocmai pentru că destinația lui primară a fost aceea de loc care să găzduiască jocurile de noroc. La mai puţin de un an de la deschidere, localul a fost dotat cu două mese de biliard și 17 mese pentru jocuri de cărți. Faima frumoasei clădiri s-a răspândit repede în Europa, iar domnii împătimiți ai jocurilor de noroc veneau la Constanţa pentru a-şi cheltui averile, notează publicațiile interbelice.

După anul 2000 clădirea s-a transformat în salon de nunți, cadru de film, sală pentru petreceri sau birou pentru ședințele Consiliului Local Constanţa. Șapte ani mai târziu, Cazinoul a început să fie considerat o clădire nesigură. Accesul publicului a fost limitat și apoi interzis.

Din 1987, de la ultima renovare, și până în 2019, clădirea a fost pur și simplu batjocorită.

Spre exemplu, fostul primar Radu Mazăre preferă în 2010 să ia suma de 1,5 milioane de lei care era destinată renovării clădirii pentru a investi banii într-un club de agrement nautic pe Lacul Siutghiol. Edilul, aflat acum la închisoare pentru fapte de corupție, declara la acel moment că nu înțelege de ce statul român trebuie să investească într-o astfel de clădire.

În 2007, clădirea a fost concesionată pentru 49 de ani unui operator israelian de cazinouri, prezent în România prin firma Queen Investments SRL. Doi ani mai târziu însă, israelienii au invocat criza economică și au reziliat contractul încheiat cu Primăria Constanța, condusă tot de Radu Mazăre. Patru ani mai târziu, același edil anunța că vrea să vândă monumentul secular.

La acel moment, Elena Udrea, pe atunci atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a preluat cazinoul și a promis că îl va reabilita. Nu s-a ținut de promisiune.

De-abia în 2019 încep procedurile de renovare. Lucrările de reabilitare a cazinoului Constanța au început în 2020, după ce, pe 20 decembrie 2019, a fost semnat contractul cu asocierea Aedifica Carpați SA- Remon Proiect SRL- Profesional Construct Proiectare SRL- Tehnoinstal SRL, cu o durată de 30 de luni. Investiția se ridică la peste 60 de milioane de lei.

Când se vor finaliza lucrările, Cazinoul din Constanţa „va putea redeveni un centru cultural și de divertisment de anvergură internațională, care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții, beneficiind de o sală multifuncțională de 200 de locuri și de o sală de festivități cu o capacitate de 150 de locuri”, se precizează în materiale Companiei Naționale de Investiție prin care Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice realizează lucrările de renovare.

Palatul din Mamaia al Reginei Maria a pierdut lupta cu cel din Balcic

În perioada interbelică, Regina Maria a avut două reședințe pe litoral. Prima a fost ridicată în Mamaia, apoi, a doua a fost construită în Bulgaria, la Balcic. Doar al doilea palat a devenit atracție turistică după dispariția comunismului în Balcani, când s-a permis promovarea unor simboluri și așezări ale monarhiilor.

Palatul din Mamaia al Reginei Maria a început să fie construit după 1920, când Familia Regală acceptă un cadou făcut de către notabilitățile constănțene sub forma unei suprafețe de 4 hectare de teren între lac și mare.

Aici, Regina Maria a început construirea reședinței de vara de la Mamaia. Palatul avea o formă destul de neregulată, semănând mai mult cu o vilă cu mai multe corpuri, și era situat în mijlocul unui parc. Construcția avea o suprafață de 1.200 m pătrați și a fost ridicată în doi ani și jumătate. Palatul a fost finalizat în 1926, după planurile arhitectului italian Mario Stoppa, notează publicațiile interbelice.

După 1930, palatul va intra în posesia Regelui Carol al II-lea, care l-a folosit ca reședință de vară. Regina Maria și-a oprit 2.780 m pătrați din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, „Vila Stirbey”.

Regina Maria amintea despre palat în scrierile sale. „La Mamaia este, de asemenea, o căsuță care poartă pecetea mea. Se găsește pe aceleași locuri cu o casă mult mai puternică pe care eu și regele am clădit-o pe nisipurile țărmului întins așa kilometri și kilometri, care ne-a dat totdeauna la toți o mare bucurie“, povestea regina României.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, reședința a fost ocupată de generalii armatei sovietice care, la plecare, în noiembrie 1944, au vandalizat construcția și au furat tot ce se putea transporta. În perioada comunistă, moștenirea regalității a devenit „casă de odihnă pentru oamenii muncii“.

După Revoluție, castelul a ajuns în administrarea Mamaia SA, o companie de stat care a preluat o parte din activul stațiunii.

Deși era monument istoric, castelul a fost vândut în 2003 la prețul de 850.000 de lei unei firme private, Light System SRL. Prețul era cât al unui apartament din Constanța. Ulterior, curtea palatului, în suprafață de aproximativ 1,5 hectare de teren, a fost vândută aceleiași firme de către fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, cu 23 de euro/metrul pătrat.

Abia în 2018, ministerul Culturii, condus la acea vreme de George Ivașcu, a atacat în instanță contractul prin care Vila Reginei Maria a fost privatizată în anii 2000.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție din România au decis în primăvara acestui an că Palatul Regal din Mamaia a fost privatizat ilegal, în anul 2003, și că monumentul istoric se întoarce în patrimoniul statului român. Decizia Curții Supreme a validat hotărârea dată de Tribunalul Constanța în anul 2020 prin care contractul de vânzare cumpărare a fost anulat.

Publicația locală Info Sud-Est a scris în premieră despre vânzarea Palatului Regal din Mamaia în 2014 și a militat pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare, prin conferințe și campanii de presă de-a lungul anilor.

Reprezentanții Ministerului Culturii au precizat pentru Europa Liberă că se analizează varianta prin care clădirea „să fie introdusă în circuitul cultural și turistic”. Până atunci, clădirea trebuie refăcută.

Singura amintire a Coastei de Argint e în Bulgaria

Doar Balcicul mai amintește de magia litoralului din perioada interbelica, asta și pentru faptul că aici s-a născut această poveste, cât și termenul de „Coastă de Argint”, care printr-o forțare a fost extins mai departe de coasta bulgară la începutul secolului XIX.

Castelul, poreclit de regină Tenha Yuva („Cuibul Singuratic” în limba turcă), este de fapt o vilă mare cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret construită anume după planurile și gusturile Reginei Maria, de-a lungul a trei terase.

Balcicul este una dintre cele mai importante destinații turistice din Bulgaria, iar principala atracție a orașului este castelul Reginei Maria.

„Castelul” din Balcic a fost vizitat anul trecut de 191.670 de turiști – o creștere de peste 60.000 față de 2020 – 133.963. Se păstrează tendința ca cei mai numeroși turiști să fie din România, peste 90.000, urmați de bulgari, apoi de ruși și polonezi, relatează 24Chasa, citată de Rador. Ca o comparație, în 2019, înainte de pandemie, pe litoralul românesc s-au cazat sub 50.000 de turiști străini, potrivit datelor Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

De fapt, numărul turiștilor români care se cazează pe litorul autohton era doar de două ori mai mare decât numărul românilor care se cazau pe litoralul bulgăresc.

Conform unui studiu efectuat de Travel Planner pe baza datelor obținute de la Institutul de Statistică din Bulgaria, în 2021 au mers în sezonul estival 460.000 de români. Bulgaria a numărat anul trecut, ca și în 2019, peste 4,5 milioane de turiști străini. Trebuie ținut cont că în acest studiu s-a ținut cont de estimări, nu este vorba de numărul cazărilor înregistrate în Bulgaria.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc a raportat cifre anuale de aproape un milion de români care s-au cazat pe litoralul autohton în ultimii cinci ani. Cifre care au crescut cu 22%-25% după introducerea tichetelor de vacanță, oferite bugetarilor și care nu pot fi folosite decât în România.

Lipsa identității

După Revoluție, statul român a organizat o singură campanie de promovare a turismului autohton, cea cu „Frunza” din mandatul de ministru al Elenei Udrea.

„Litoralul nici atunci nu a fost promovat foarte bine. De fapt, nu e problema promovării, e vorba unei lipse de strategii. Cine vine la plajă în România vine să stea la plajă, că așa e tradiția vara și atât. Poate a mai fost o perioadă în care Aqua Magic chiar oferea ceva în plus litoralului”, ne spune Octavian Popescu, managerul unui companiii de turism.

Corina Martin, reprezentant patronatelor din domeniu, susține că sunt două categorii de turiști care merg pe litoral.

Este vorba de bugetarii care primesc tichete de vacanța în valoare de 1.450 de lei, și care nu pot fi folosite decât în turismul autohton. Conform datelor Corinei Marin, unul din cinci turiști care ajung pe litoral vin motivați de aceste tichete. Alte 3 din 5 persoane vin la mare doar în weekend, o dată sau de mai multe ori pe parcursul verii, conform datelor patronatelor.

Ministerul Turismului și Agenția Națională pentru Turism ne-a transmis că nu a realizat studii din care să reiasă care sunt cele mai importante obiective turistice din România sau de pe litoral.

Cartea de identitate a litoralului românesc

Traian Bădulescu este de părere că în acest moment, zona de țărm de la Marea Neagră poate fi promovată pentru că sunt numeroase atracții. „Trebuie să plecăm de la un adevăr, plajele românești sunt mai mici, ca lungime, față de cele din Bulgaria. Noi avem vreo 70 de kilometri, în Bulgaria sunt vreo 200 de kilometri. Apoi, vremea e puțin mai caldă în Bulgaria, sezonul nu se rezumă doar la iunie-august, cum e în România. Însă, cred că avem ce să oferim turiștilor străini, și nu numai”, ne spune acesta.

Specialistul în turism construiește chiar o hartă a atracțiilor din zona de coastă românească, puncte de atracție care pot fi promovate ușor de o strategie publică:

Zona de distracție din Mamaia. „Cred că aici stăm mai bine decât bulgarii. Putem să promovăm asta, să atragem tinerii care merg la distracție în Bulgaria”, este opinia specialistului.

Zona de familie din sudul litoralului. În acest moment în această parte a țărmului românesc sunt în jur de 40 de hoteluri care oferă inclusiv sistemul all inclusive căutat de familiile care merg cu micuții la plajă.

Cazinoul și Constanța. „Orașul trebuie să fie o atracție în sine. Poate nu doar Cazinoul este de vizitat, poate și Delfinariul, poate se găsesc și alte obiective. Turistul străin, și nu numai, trebuie atras și în oraș”, ne mai spune Traian Bădulescu.

Turismul balnear și centrele spa. Tot Traian Bădulescu ne spune că centrele balneare de pe litoral trebuie să fie un punct de atracție, măcar pentru un anumit segment de public. În ultimii ani chiar s-au amenjat centre balneare și spa foarte moderne pe litoral. Este cunoscută zona Mangalia pentru asta”, ne mai spune specialistul în turism.

Delta Dunării. Este un atu pe care celelalte state din jur nu le au. „Litoralul trebuie lipit și de o excursie în deltă pentru a atrage turiști străini. Desigur trebuie făcute investiții în infrastructură, dar delta trebuie să fie un punct în plus pe care să-l folosim în promovarea litoralului”, mai punctează Traian Bădulescu.

Cramele din Dobrogea. „În ultimii ani, în Dobrogea, au fost amenajate multe crame care arată frumos, condiții bune, care pot atrage turiștii care vin la mare să petreacă o seară, o zi aici”, ne mai spune specialistul în domeniu.

Ofertele TUI: litoralul românesc versus cel bulgar

Faptul că statul român a ratat să identifice litoralul românesc cu anumite obiective turistice, anumite facilități, se poate observa cel mai ușor din ofertele unuia dintre cei mai mari operatori internaționali în domeniu. Este vorba de TUI.

Când vine vorba de vacanțe în Europa pe litoral, publicul englez este ținta preferată a operatorilor. TUI consideră că Bucureștiul și Transilvania sunt cele mai importante atracții turistice ale României. Un alt avantaj al României este că de aici se poate ajunge foarte ușor pe litoralul din Bulgaria.

Țara vecină este în schimb promovată de TUI ca fiind un loc unde plajele rivalizează cu cele din Grecia și Spania.

„În ceea ce privește vacanțele, Bulgaria este la un pas de lucruri mărețe. S-ar putea să nu fie la fel de cunoscut ca insulele grecești sau spaniole în acest moment, dar este posibil să se schimbe în următorul deceniu”, se precizează în prezentarea TUI.

Sunt apoi promovate „Sunny Beach”, „Golden Sands”, „Obzor” și „Nessebar”.

Unde a ajuns metafora de „Coastă de Argint”

În ultimele două decenii, sintagma de „Coastă de Argint” este folosită în Portugalia și Marea Britanie pentru a descrie coasta iberică dintre Lisabona și Porto.

„Costa da Prata” se întinde pe aproximativ 150 km de la nord de Lisabona până la sud de orașul Porto și găzduiește orașe fermecătoare, plaje uluitoare și o coastă spectaculoasă și accidentată.

„Coasta de Argint este o regiune extrem de variată, de la satele de coastă ciudate și orașele în dezvoltare, la cătunele rurale și peisajul rural extins. Zona este, de asemenea, o opțiune foarte accesibilă pentru expatriați, prețurile locuințelor în zonele principale de coastă, în general, mult mai mici decât în Algarve, de exemplu”, se precizează în materialele de promovare ale zonei.

Articolul a fost preluat de pe pagina Europa Liberă România.