Linkuri accesibilitate

Liudmila Alexeeva – un reper moral al Rusiei postsovietice


Liudmila Alexeeva, Moscova, 30 octombrie 2017.

Pentru Republica Moldova, ca și pentru întregul spațiu ex-sovietic, dispariția Liudmilei Alekseeva este o pierdere dureroasă și semnificativ-funestă ca mesaj.

S-a mai stins o lumină. Ludmila Alexeeva, fondatoare și președinte al Comitetului Helsinki pentru drepturile omului din Rusia, a murit la 8 decembrie 2018. Avea 91 de ani.

Viața ei reprezintă drumul celui care a parcurs toate etapele maturizării și conștientizării lumii și a realităților țării în care s-a născut. A vrut să meargă pe front, să lupte împotriva naziștilor în anii celui de-al Doilea Război Mondial, dar a fost refuzată, fiind considerată prea tânără. A studiat istoria la Universitate, a descoperit de timpuriu discrepanța flagrantă dintre lozincile Partidului Comunist – care vorbeau despre egalitate, justiție, principii umaniste – și schema parvenirii pe scara ierarhică și administrativă, unde lingușirea șefilor, ca și perfidia și disprețul pentru semeni, constituiau o regulă infailibilă.

A intrat în mișcarea disidentă, și-a transformat locuința din Moscova într-o redacție clandestină în care se producea literatură samizdat și de unde porneau spre toate colțurile imperiului sovietic texte subversive. A fost solidară cu cei suferinzi, i-a ajutat prin toate mijloacele pe deținuții politici din imensul Gulag URSS-ist.

Aflată în exil, în Statele Unite, unde a trebuit să plece, în 1977, după numeroase amenințări cu represalii din partea KGB-ului, Ludmila Alexeeva a avut emisiuni la Radio Liberty și Vocea Americii pe teme legate de drepturile omului, a scris pentru presa occidentală și pentru periodice ale emigrației est-europene și a continuat să lucreze asupra unor cărți despre istoria gândirii disidente, nonconformiste din Uniunea Sovietică.

A avut o activitate intensă după întoarcerea în Rusia, în 1993, fiind membru în Consiliul prezidențial pentru Societate civilă și Drepturile Omului, animată de speranța că, protejate, încurajate de la cel mai înalt nivel politic, aceste valori se vor impune în cele din urmă și în societatea rusă. Evident, nu putea decât să trăiască o altă decepție. A continuat la o vârstă înaintată să participe la acțiuni de protest, în stradă, să militeze pentru respectarea drepturilor civile consacrate în Constituția Federației Ruse, și chiar a fost bruscată și reținută de mai multe ori de trupele OMON. Zbirilor în uniforme li se va fi părând că reprezintă un mare pericol pentru ordinea publică și mai ales pentru fundamentele abuzive – și aici aveau dreptate! – ale actualului regim din Rusia. Ca și pretinselor organizații „patriotice”, „slavofile”, controlate de putere, care n-au ratat nici un prilej să o insulte și să o agreseze în timpul unor conferințe de presă și întâlniri cu cetățenii.

Acuzată în presa oficială, dar și de la tribuna Dumei de stat, de trădare și activitate în serviciul Statelor Unite, Ludmila Alexeeva, curajul și dedicația ei morală, mi s-au asociat mereu cu alți camarazi ai ei de luptă politică și civică din Rusia: Valeria Novodvorskaya – decedată în 2014 – și cu Boris Nemțov – politicianul rus liberal, asasinat la 27 februarie 2015 sub zidurile Kremlinului. A avut, la fel ca ei, speranța că lucrurile se vor îndrepta, că în țara ei se va instaura un regim compatibil cu valorile lumii occidentale.

Mi s-a părut, de aceea, o tristă ironie, cu aer de zeflemea, vizita pe care i-a făcut-o Putin, în 2017, la aniversarea ei de 90 de ani, atunci când „eliberatorul pământurilor rusești” – cum e gratulat în presa șovină liderul de la Kremlin – i-a dăruit o gravură cu orașul Eupatoria, localitatea de baștină a disidentei din Crimeea anexată. Și asta după ce Ludmila Alexeeva, semnase, în septembrie 2014, o declarație în care cerea retragerea trupelor rusești din Ucraina și încetarea propagandei și sprijinului acordat de Kremlin separatiștilor din Donbas.

Pentru Republica Moldova, ca și pentru întregul spațiu ex-sovietic, dispariția Liudmilei Alekseeva este o pierdere dureroasă și semnificativ-funestă ca mesaj. Cu fiece om demn care pleacă, despotismul și obscurantismul mai înving un obstacol în expansiunea lor. Vechea generație a „gardienilor libertății”, trecuți prin închisori, căliți pe baricadele luptei antitotalitare, se retrage treptat din scenă, lăsând loc unui Ev întunecat și barbar, în care individul uman se va simți tot mai singur și mai neajutorat.

XS
SM
MD
LG