Linkuri accesibilitate

Logosul în campanie și războiul celor patru biserici ucrainene


Preot ortodox luptându-se cu forțele de ordine pe Maidan, în Kiev, 7 august 2014.
Preot ortodox luptându-se cu forțele de ordine pe Maidan, în Kiev, 7 august 2014.

În plin sezon pascal, între Paștele catolic și cel evreiesc și în așteptarea celui ortodox, ba chiar pe fundal de luna Ramadanului, în Italia, La Repubblica se ocupă de dimensiunea religioasă a războiului declanșat d Rusia în Ucraina. La Repubblica enumeră astfel în Ucraina: ortodocșii supuși Moscovei; cei ai Constantinopolului; biserica autocefală; și, în sfârșit, catolicii uniați. Până și URSS-ul trebuise să accepte această situație.

Cum o rezumă așadar La Repubblica: «Leagăn al Rusiei arhaice și păzitoare a misterului creștinării sale, Ucraina are un singur zeu disputat între patru biserici, toate creștine, una ortodoxă ce ascultă de Moscova, alta care își leagă ortodoxia de Constantinopol, o a treia tot ortodoxă, dar autocefală și în cele din urmă un cult catolic uniat, de obediență romană dar de rit bizantin. Binecuvântarea imperialistă aruncată de Patriarhul rus Kirill asupra invaziei în a Ucraina a armatei lui Putin a rupt echilibrul concurent dintre cele patru versiuni ale aceleiași religii, cu Patriarhul rus care astăzi predică veșnică osândă a Antihristului revenind în lume pentru a rupe spiritualitatea unitară a pământului rus, și revolta a 240 de popi care se împotrivesc războiului și prefigurează o schismă: cerând înlocuirea lui Kirill, al cărui nume a fost deja anulat din invocațiile adresate Domnului în rugăciunile solemne din timpul liturghiei.»

Preoțimea ucraineană a fost întotdeauna militantă, deseori răzvrătindu-se fizic (cf. foto). Pe acest fundal de înfruntări între cele patru tipuri de creștinism ucrainean și ortodoxia rusă, un alt cotidian italian, Corriere della Sera, aduce un scoop în legătură cu nava amiral Moskva scufundată de ucraineni: în capela de la bordul navei ar fi fost păstrat un fragment din «adevărata cruce» a lui Hristos.

În februarie 2020, Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat că relicva a fost predată comandantului de atunci al flotei Mării Negre, viceamiralul Igor Osipov.

Relicva în cauză este un fragment de lemn mare de aproximativ 2,5 cm, fixat într-o cruce de metal din secolul al XIX-lea, care este ea însăși păstrată într-o raclă. Vasul Moskva avea la bord o capelă unde marinarii se puteau ruga, a declarat Serghei Haliuta, protopop al districtului Sevastopol al Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru agenția oficială TASS.

Fragmentul „sfânt” fusese donat flotei ruse de către un colecționar anonim. Se vede că protecția oferită de sfânta relicvă nu a fost prea eficace.

Logosul merge la război

«Mariupol» nu mai există, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, într-un interviu cu CBS. Cu toate astea Mariupol încă“nu a căzut”, a insistat ieri, duminică 17 aprilie premierul ucrainean Denis Șmihal într-un interviu cu canalul american de TV ABC. Printre ruinele portului ras de pe fața pământului de bombardamentele rusești“forțele ucrainene sunt încă acolo, iar soldații noștri se vor bate până la capăt”, a spus Șmihal.

Săptămânalul duminical britanic The Observer (cel mai vechi din lume, apărând fără întrerupere din 1791) analizează tehnicile retorice atât de eficace folosite în discursurile lui Zelenski adresate feluritelor parlamente ale lumii.

Este vorba de influențe și aluzii și trimiteri culturale care merg de la Churchill la Tolkien, împletite în discursurile video atât de convingătoare ale președintelui ucrainean:

Pentru britanici, așadar, Zelenski l-a invocat pe Churchill. Pentru parlamentul grec a fost Mariupol – oraș-port în care au trăit întotdeauna mulți etnici greci – iar pentru finlandezi, cocktailurile Molotov aruncate împotriva invadatorilor sovietici. Vorbind cu australienii, Zelenski a amintit zborul MH17, avionul Malaysia Airlines doborât de Rusia în 2014. Adresându-se Congresului SUA, el a asemănat bombardamentul Ucrainei cu Pearl Harbor și 9/11.”

Cel care imaginează și scrie toate acestea este un fost jurnalist și analist politic în vârstă de 38 de ani, cu mai puțin de 200 de urmăritori pe Twitter. Într-un interviu realizat prin WhatsApp, Dmitro Litvin a spus pentru The Observer că ideile din spatele discursurilor sunt în realitate ale lui Zelenski: „Președintele știe întotdeauna ce vrea să spună și cum vrea să o spună”.

… dar gazul continuă să curgă

Continuă însă în acest timp, cum o subliniază agenția Reuters, exporturile de gaz rusesc spre Europa prin Ucraina.

În Franța, Le Monde publică însă un comentariu în care se explică cum ar putea scăpa Europa de “tirania gazului rusesc”, la fel cum în războiul civil american, războiul de secesiune din SUA, puterea nordistă a știut să renunțe la bumbacul sudului și să blocheze exporturile statelor sclavagiste, instaurând o blocadă maritimă.

La Moscova, Kommersant, cotidian până recent independent, pune întrebarea cum — și dacă — economia Rusiei ar putea funcționa în izolare, în autarcie, ca o insulă, ruptă de restul planetei.

În Franța, în așteptarea celei de-a doua runde a alegerilor prezidențiale de duminica următoare, 24 aprilie, Libération prezintă astăzi strânsese legături ideologice și financiare care leagă formațiunea politică de extrema dreaptă a adversarei lui Macron, Marine Le Pen, de Putin și de Kremlin.

Pe deasupra, instanțele UE au decis și insistă că Le Pen trebuie să ramburseze o serie de importante fonduri europene pe care le-a încаsat și cheltuit fără justificare în calitatea ei de europarlamentar. Este vorba de nu mai puțin de 600.000 de euro.

Refugiați la Eforie

În sfârșit, tot Libération prezintă în numărul de azi un mare reportaj realizat în România, la Constanța și Eforie, în jurul situației celor circa 4000 de refugiați ucrainene repartizați în hotelurile goale din stațiunile litoralului românesc și în Constanța.

Reportajul prezintă deruta și nesiguranța refugiaților cu viitorul neclar și rareori vizitați de autoritățile locale, dar și confuzia proprietarilor de hoteluri, care nu știu cât va dura această situație și care se văd deja cu încă o vară pierdută, fără turiști și cu camerele rechiziționate pentru refugiați săraci.

Reportajul se încheie cu o scenă într-o maternitate din Constanța, unde în săli au fost cazate câteva familii de ucraineni. Singurul consemn din partea primăriei a fost să le ceară refugiaților să între în săli doar în șosete și să nu murdărească mocheta.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG