Lucia Ţurcanu este criticul de întâmpinare & istoricul literar cel mai în formă de la noi, ale cărei luări de cuvânt – c-o face în scris, că vorbeşte la lansările de carte – constituie tot atâtea probe ale bunului simţ & ale gustului elevat. Un soi de „tabel Mendeleev” al poeziei româneşti a începutului de mileniu, fără a uita însă de contribuţia înaintaşilor, de la noi – această culegere de prefeţe & cronici, Poezia BASA, Arc, 2019, despre care Eugen Lungu afirmă că lasă impresia de „ansamblu bine gândit şi bine articulat, urmând o cât se poate de firească evoluţie cronologică. Însumând un secol de poezie”.
Structurat în 5 compartimente „pe epoci şi generaţii” – Dogmă şi rezistenţă; Evadarea în metaforă; Democratizare şi sincronizare; Teribilism şi minimalism; Noua sensibilitate –, în ideea de a releva „evoluţia formulelor poetice şi a limbajului timp de aproape 100 de ani”, volumul stă sub imperativul lui Sine ira et studio, când e vorba de autorii de „supt vremi” (L. Deleanu, M.I. Ciubotaru ş.a.), şi se întoarce în exerciţii de admiraţie în unele cazuri (Vasile Romanciuc, feţele poeziei; Marcela Benea, poezia dintre tăceri), nu doar că binemeritate, ci şi făcând dreptate unor poeţi de raftul întâi – după mine, adevăraţii lideri ai generaţiei ’70 –, dar abia scriind despre 80-işti (10 din cei 24 de autori incluşi) Lucia Ţurcanu se simte în largul ei, şi asta deoarece este, ca să zic aşa, consubstanţială cu poezia acestora, cu care practic a crescut: „Optzeciştii alcătuiesc, probabil, generaţia care a intrat cel mai spectaculos în scena literaturii române. (...) În volumele de după 2000 ale multora dintre optzecişti se poate observa o de-metaforizare pregnantă a discursului şi, totodată, o diluare a livrescului, o distanţare de faptul de cultură şi de textualism. Poemele dovedesc că sensibilitatea rafinată, faptul de cultură şi banalul cotidian alternează iscusit şi converg adesea către un lirism al notaţiei realist-minimaliste, care glisează pe alocuri către meditaţia sau evocarea cu tentă existenţialistă”.
Ceea ce-a fost Mihai Cimpoi pentru generaţia ’60, Andrei Ţurcanu pentru generaţia ’70, Eugen Lungu pentru generaţia ’80 (la debut) – ca să dau doar trei repere –, înseamnă acum Lucia Ţurcanu pentru poezia Basa la zi, a cărei voce dă tonul receptării critice, dar şi „trece sub tăcere” unele glorii de altădată. Într-un cuvânt, un critic de direcţie!
28 octombrie ’19
