Linkuri accesibilitate

Lucia Bacalu-Jardan (jurnalistă): „Tare mă tem că moldoveanul nostru va sărbători ca în vremurile bune”


Moldova - Lucia Bacalu

Lucia Bacalu-Jardan: s-a născut la 7 mai 1958 în orașul Cornești, raionul Ungheni. A absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova. Timp de 30 de ani a activat în mass-media, a colaborat cu cele mai importante publicații periodice din Republica Moldova, a fost redactor-șef al ziarelor ”Flux de Ungheni” și ”Unghiul”, după care a fondat ziarul regional ”Expresul”, care apare pe piața mediatică de 13 ani.
În prezent, este specialist informare și consiliere la Primăria municipiului Ungheni.


LUNI
Soarele încălzește de dragă dimineață. Se pare că va fi o zi frumoasă. Îmi beau cafeaua și… la muncă! De trei săptămâni, lucrez de acasă. Eh, multe planuri a dat peste cap acest COVID 19. Și multe, probabil, ne va învăța.
Trecem cu toții printr-o experiență unică. Eu personal niciodată nu am stat atât de mult timp acasă și nici măcar nu puteam să-mi imaginez cum e să nu mergi la serviciu, să nu-ți vezi colegii, să nu schimbi o vorbă cu ei de dimineață.
Noroc de tehnologiile informaționale! Ce ne-am face fără ele în aceste momente?
De două luni sunt angajată a Primăriei municipiului Ungheni. E o mare provocare pentru mine. După 30 de ani de activitate jurnalistică, m-am pomenit pe partea cealaltă a baricadei.

Ungheni, aprilie 2020
Ungheni, aprilie 2020

Recunosc că în primele zile am avut un șoc adevărat. Eu credeam că știu bine cum funcționează o primărie, cum trebuie să comunici cu cetățenii, cum trebuie să oferi o informație, ce trebuie să faci pentru a asigura accesul total la informație.
În vorbe e foarte simplu. În practică, însă…

Trebuie să spun că, atunci când primarul Alexandru Ambros mi-a propus funcția de specialist informare și comunicare, am acceptat cu o singură condiție: să nu fiu obligată să cânt cuiva osanale. ”Nici nu vreau să faceți așa ceva”, a fost replica dânsului.
În cele două luni de activitate, nu doar că nu a trebuit să alerg din urma nu știu cui să-l tot fotografiez, ci dimpotrivă: mi s-a sugerat de multe ori că un cuvânt sau o frază dintr-un comunicat seamănă prea mult a laudă.
Acum, învăț din mers legislația, învăț din mers să fiu mai reținută în aprecieri, să adopt un stil mai oficial…

MARȚI
Am vorbit cu mama mea, încercând să-i reamintesc să stea acasă, mai ales că are o vârstă onorabilă, să nu se expună riscului de a se infecta.
E-he! Să vedeți ce explicații mi-a oferit și despre coronavirus, și despre situația creată de pandemie, și despre declarațiile mai-marilor zilei. Dacă ar fi toți vârstnicii ca mama mea, cu siguranță am avea alte rezultate la scrutinele electorale și, în consecință, altă situație politică și economică. Demult am fi fost în rând cu lumea civilizată și nu am mai fi plâns după trecut.
Am avut mare noroc de părinți și nu scap nici o ocazie s-o spun.

MIERCURI
După nouă zile de izolare totală, am ieșit pentru prima oară în oraș. Vrei, nu vrei, dar mai e nevoie de o pâine, de niscaiva produse alimentare. Nu poți trăi doar cu aer și speranța că totul va fi bine.
Chiar dacă autoritățile și medicii îi tot roagă și-i imploră pe oameni să stea acasă, ceea ce am văzut m-a uimit. Peste tot, cozi imense. Nici un fel de coronavirus nu-l sperie și nu-l oprește pe moldoveanul nostru, mai ales dacă e vorba să se pregătească de sărbătoare. Suntem în Săptămâna Mare și au început deja pregătirile pentru Paști. Tare mă tem că moldoveanul nostru va sărbători ca în vremurile bune, cu mâncăruri și băuturi, cu oaspeți de tot felul.
Ca să-mi cumpăr ceva produse alimentare, am stat la coadă, respectând, bineînțeles, distanța socială, exact o oră! Interesant, câți oare au știut până mai ieri ce înseamnă distanță socială? În magazin – era deja sfârșitul zilei, trecut de ora 20.00 - am văzut oameni de-a dreptul epuizați, epuizați fizic și moral. Mă refer la angajați. Dar mai aveau puterea să zâmbească de după măștile de protecție pe care le purtau.
Am revenit acasă cu ceea ce planificasem să cumpăr, dar și cu decizia fermă de a ieși la cumpărături peste alte nouă-zece zile. Sunt om responsabil și-mi doresc din tot sufletul să nu contribui și eu la răspândirea infecției COVID 19.

Ungheni, aprilie 2020
Ungheni, aprilie 2020


JOI
”Orașul e plin de oameni. S-a terminat carantina?”, întreabă ironic un unghenean pe pagina de facebook a Primăriei Ungheni.

Ce să-i răspunzi? Că au fost făcute zeci de apeluri, că oamenii au fost rugați, au fost implorați să stea acasă? Că zilnic li se reamintește să respecte recomandările specialiștilor? Că nu poți pune la fiecare persoană câte un polițist? Că fiecare, dar absolut fiecare cetățean trebuie să fie responsabil și, cel puțin, să se gândească la sănătatea sa și a celor dragi?
Orice ai scrie, efectul e cam același: sunt persoane care, consideră ele, știu cel mai bine ce trebuie să facă Primăria, când, cum și unde. Dacă anunți că în oraș are loc dezinfectarea străzilor, neapărat se va găsi cineva să spună că a stat la geam de dimineață până seara, a stat la geam și-o noapte-ntreagă, dar nu a văzut pe nimeni să vină să dezinfecteze intrarea de la bloc. Se va găsi neapărat cineva care va spune că nu i-a mirosit a clor și, deci, nu a avut loc nici o dezinfectare. Altul se va indigna că soluția de clor e prea puternică și ar putea afecta mediul.

Ceea ce mă întristează e faptul că mulți dintre cetățeni au pierdut încrederea în autorități.

Încerc să explic și să răspund la fiecare dintre întrebări și nemulțumiri. E bine că oamenii nu sunt indiferenți. Poate e un prim pas spre trezire, spre conștientizarea faptului că doar prin implicarea tuturor vom reuși să facem mult mai multe schimbări în bine. Ceea ce mă întristează e faptul că mulți dintre cetățeni au pierdut încrederea în autorități. Poate că și au dreptate, dar e cert că, la momentul de față, nu pot sau nu vor să facă diferența, să vadă unde e negru cu adevărat și unde e alb.

VINERI

Se împlinesc exact 30 de ani de la prima ședință a primului Parlament ales în mod democratic. Printre deputați, era și soțul meu, Valeriu Jardan. În competiția electorală de atunci a reușit să învingă trei președinți de colhoz, el fiind doctor. Îmi amintesc bine acele vremuri. Am rămas acasă cu trei copii, dintre care cel mai mic avea doar trei luni…
Niciodată nu m-am plâns, nu mi-a trecut măcar prin cap ideea că am putea încerca să obținem cumva vreun apartament în capitală sau niscaiva privilegii.
După mine, niciodată nici o altă legislatură nu a avut atât de mulți deputați onești, sinceri, curajoși. Își desfășurau activitatea parlamentară fără a fi remunerați pentru aceasta. Li se păstraseră doar salariile de la locul de muncă pe care îl avea fiecare în localitatea de unde venea. Erau cazați în hotelul "Codru", unde trebuiau să plătească din buzunarul lor convorbirile telefonice, dar și alte servicii. Pentru a face economii, cei patru deputați domiciliați in raionul Ungheni (Vasile Basoc, Vasile Para, Victor Uncuță, Valeriu Jardan) se deplasau la Chișinău cu o singură mașină, luându-și cu ei torbe întregi de mâncare. Bănuiesc că așa procedau majoritatea…
Multe sunt de povestit. Cine știe, poate într-o zi voi așterne aceste amintiri pe hârtie.
Sunt mândră de ceea ce s-a reușit atunci și tare mi-aș dori să mai avem parte o dată de un astfel de parlament cu atât de mulți oameni cu demnitate și verticalitate.

P.S. Săptămâna a fost foarte și foarte complicată pentru mine. M-am străduit să scot în evidență doar lucrurile frumoase, iar peste greutăți să trec, așa cum m-au învățat părinții, cu demnitate, în speranța că totul va fi bine. Trebuie să fie bine!

XS
SM
MD
LG