Linkuri accesibilitate

Lucia Caciuc-Roșioru: „Este important să punem accentele pe ce este important cu adevărat”


Lucia Caciuc-Roșioru
Lucia Caciuc-Roșioru

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Lucia Caciuc-Roșioru

Născută la 5 iulie 1971 în orăşelul Durleşti. Absolventă a Universităţii de Stat din Moldova, facultate de istorie şi a Academiei de Administrare Publică. Masterandă la Universitatea Pedagogică Ion Creangă. Profesoară de istorie, fost consilier al primarului general al municipiului Chişinău. Actualmente este șefa Direcției generale educație și cultură, Strășeni.

Luni

Fiecare început de săptămână este un arc peste timp. Îmi place să revin la ziua de duminică, deoarece duminicile au un farmec deosebit. Îmi dau un plus de energie de care am nevoie pe parcursul noii săptămâni. Ziua de ieri mi-a adus bucuria reîntâlnirii cu foști elevi din prima mea promoție în calitate de dirigintă la liceul teoretic ,,Hyperion”. Dorința lor de a mă vedea îmi întărește și mai mult convingerea că ceea ce faci cu pasiune, cu dăruire nu se pierde în timp. Or, întotdeauna am încercat să fiu aproape de sufletul elevilor mei, să fim pe aceeași undă. Poate pare prea patetic, dar am convingerea că rodul investițiilor în educație este perpetuat prin timp.

Astfel, ziua de luni o încep, tradițional, cu discuții despre procesul educațional. Organizez ședința operativă cu angajații Direcției Generale Educație și Cultură. Chiar dacă situația pandemică restricționează activitatea noastră, totuși am decis să mergem în teritoriu, pentru a vedea care este situația reală.

Agenda stabilită pentru ziua de astăzi a fost completată ad-hoc cu alte evenimente. Reiterez că sistemul educațional are multe oportunități de dezvoltare și că dincolo de finanțare, la care întotdeauna se face referire, este necesară, în primul rând, implicarea.

Abia ajunsă acasă, am reușit să discut cu fiica Anișoara-Florentina. Atâtea și atâtea avem de discutat. Legătura spiritual mamă-fiică este atât de puternică, încât nu poate fi descrisă.

Marți

O zi cu ședințe, discuții despre planuri și proiecte de colaborare cu diferite ONG-uri. Am avut și o ședință la Ministerul Educației, axată pe pilotarea în raionul Strășeni a unui proiect privind organizarea alimentației copiilor și elevilor. Deși ține mai mult de sfera socială, totuși este o preocupare foarte importantă în procesul educațional. Dorința de a soluționa unele probleme cu care se confruntă colegii din instituțiile de învățământ mă determină să includ în programul de lucru multe întâlniri, pentru a discuta noi proiecte.

Lucia Caciuc-Roșioru
Lucia Caciuc-Roșioru

Multe lucruri trebuie să le analizez, să le înțeleg din mers. Cert e că sunt mulți oameni devotați profesiilor lor. La toate întâlnirile avute astăzi - cu rectorul Universității pedagogice ,,Ion Creangă”, cu reprezentanții Asociației ,,SOS Autism”, cu managerii instituțiilor de învățământ unde sunt copii cu spectru de autism și alte boli genetice, am constatat intenția de schimbare a situației.

De asemenea, am participat cu mare bucurie la festivitatea de premiere a învingătorilor concursului ,,Itinerarul Dorului de Plai”, organizat în contextul Zilei Turismului. A fost o revelație să admir clipurile video realizate de elevi, care reflectă frumusețea plaiului nostru. Încă un argument că prin ochii unui copil putem vedea frumusețea lumii.

Miercuri

Ziua începe cu gândul la un eveniment care urmează să aibă loc la Teatrul Național ,,Mihai Eminescu”, un concert organizat de Școala Internațională de performanță în domeniul artei muzicale ,,Talents by Rodica Roșioru”. Mă bucur enorm pentru succesele surorii mele dragi, care este un exemplu de dăruire în ceea ce face. Aștept cu nerăbdare acest spectacol inedit. Toți elevii ei vor cânta live în acompaniamentul Angry Band.

Un refugiu în atmosfera feerică a toamnei este mai mult decât binevenit...

Deși activitatea pare a fi aceeași zilnic – ședințe, discuții – totuși fiecare întâlnire are farmecul ei. Cunoașterea unor noi oameni, implicit a problemele lor, mă face să cred că vom reuși să facem multe lucruri frumoase, dacă vom fi pe aceeași undă, dacă ne vom conjuga eforturile în atingerea obiectivelor trasate.

Din multiplele poziții din agenda pentru ziua de astăzi remarc una mai specială – pregătirea pentru semnarea unui acord de colaborare cu județul Harghita din România, căci întotdeauna am fost de părerea că este necesar să învățăm din experiența altora. În acest iureș al evenimentelor un refugiu în atmosfera feerică a toamnei este mai mult decât binevenit. Mi l-au oferit colegii care au pregătit compoziții florale pentru concursul ,,Toamna de aur”. Unele dintre ele vor înfrumuseța holul Consiliului Raional. Admirându-le, în gând îmi apar versurile lui Tudor Arghezi ,,Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”. Or, ce ar fi să ne oprim din alerta cotidianului și să contemplăm această feerie, să călcăm pe frunze ca pe o avere, ce Zeul Vremii ne-a lăsat? Însă noi, oamenii, mereu trecem cu vederea frumusețile care ne înconjoară. Și eu alerg, chiar la propriu, ca să nu întârzii la spectacolul ,,Pe treptele succesului”. Ascult cu mare plăcere fiecare elev al Rodicăi Roșioru și mă bucur pentru ea. Munca ei nu este în zădar. Dă rezultate concludente prin urcarea pe treptele succesului a elevilor ei. O seară muzicală extraordinară care mi-a creat un confort sufletesc deosebit.

Joi

Pentru câteva ore revin la ceea ce sunt și voi fi mereu – profesoară de istorie. Destinul și vocația mea. Lecțiile de istorie pe care le am astăzi la liceul ,,Ion Vatamanu” din Strășeni se pretează perfect cu ceea ce urmează să discutăm la trainingul ,,Arderea profesională și managementul timpului” moderat de Alexandru Bordea, un specialist extraordinar. Mă bucur că am reușit să organizez acest eveniment, dar și alte cursuri de instruiri axate pe tematica gestionării timpului. Este foarte important să știm să punem corect accentele pe ceea ce este important cu adevărat. Am reuși mult mai multe, dacă în prim-planul preocupărilor noastre ar fi activitățile cu impact și nu am irosi timpul pentru lucruri mai puțin esențiale, care nu contribuie la creșterea noastră profesională și nici la cea emoțională. Trebuie să alegem ceea ce face să ne recăpătăm speranța, convingerea în forțele proprii.

Picturile cu elemente naționale românești și poloneze vor înfrumuseța mai multe edificii din Strășeni...

Celelalte ședințe și activități sunt importante cu adevărat. În vizită la Strășeni a venit Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartolomiej Zdaniuk. Împreună cu primărița municipiului Strășeni Valentina Casian și alți oficiali, asistăm la lansarea unui proiect – picturi murale, care dau culoare, atractivitate clădirilor. Picturile cu elemente naționale românești și poloneze vor înfrumuseța mai multe edificii din Strășeni. În acest context reiterez sprijinul oferit de Ambasada Poloniei la Chișinău prin multiple proiecte.

Fac abstracție de oboseală și încerc să-mi proiectez ziua de mâine. Constant că și ziua de vineri va fi una supraîncărcată.

Vineri

Cum să nu mă duc la o grădiniță, unde copiii au încercat să descrie atât de frumos toamna, anotimpul care ne oferă atâtea clipe de revelație, de liniște sufletească. Într-adevăr, o toamnă de aur. Aș fi stat împreună cu copii încă mult timp, căci m-am simțit atât de bine alături de ei, în atmosfera pe care au creat-o, dar a trebuit să merg la alt eveniment – un curs de instruire „Secretele profesorului” moderat de un expert din România. Cei 77 de profesori care au participat, cu siguranță, au acumulat cunoștințe suplimentare în ceea ce privește prestanța unui profesor, căci este ceea ce se învață continuu. Eu, ca la sfârșit de zi, cu atâtea întâlniri, constat că „am învățat că oamenii pe care-i întâlnești în viață, îi întâlnești cu un scop. Unii te vor testa, unii te vor învăța câte ceva. Dar, cel mai important, vor fi și câțiva care vor scoate la iveală tot ce-i mai bun din tine...”.

Vin zilele de sâmbătă și duminică, dar și pentru ele am planificate câteva activități cu tinerii din Strășeni, care vor fi gazda unui frumos eveniment pentru mai multe centre de tineret din țară.

XS
SM
MD
LG