Al treilea an consecutiv restauratori şi specialiști în patrimoniu din Polonia vin în Republica Moldova şi se îngrijesc de cele mai vechi pietre funerare din cimitirele din Chișinău şi din Rașcov, localitate de pe malul stâng al Nistrului, ori din alte sate şi oraşe în care au existat importante comunități de polonezi.
Se estimează că în Cimitirul catolic din Chișinău (strada Valea Trandafiriilor, Nr. 11) în jumătate din cele peste 3000 de morminte sunt înhumați polonezi.
Unele pietre funerare reprezintă valoare istorică şi artistică, spune însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Polone la Chişinău, Jerzy Stankiewicz.
„Acest monument a fost selectat pentru originalitatea artistică. Motivele pe care le vedem aici nu le avem în altă parte în Moldova. Este un monument unic. Aici, în acest cimitir sunt înmormântați medici, juriști, arhitecți. Ei au fost oameni care au contribuit mult în dezvoltarea Chișinăului şi a Moldovei în general”.
La restaurare participă atât experţi polonezi, cât şi locali. Astfel are loc şi un schimb de experiență. Guvernul de la Varşovia alocă numai pentru Cimitirul catolic din Chişinău câte 12-15 mii de euro anual, ceea ce ajunge pentru reabilitarea a două morminte. La selectarea monumentelor se are în vedere rolul persoanei în istoria localității şi regiunii, valoarea artistică a pietrei funerare, dar şi în ce stare se află respectivul obiect. Dacă este într-o stare gravă şi este de însemnătate, atunci intră pe lista de priorități.
Profesorul la Academia de Arte Frumoase din Varşovia, Janusz Smaza, restaurator de monumente culturale şi expert al Ministerului polonez al Culturii şi Patrimoniu Național este cel care coordonează echipa din teren.
„Până acum aşa s-a întâmplat că restauratorii au lucrat cu pietrele funerare cioplite în piatră. Sculpturile fie s-au pierdut, fie au fost furate, iar monumentele din piatră s-au păstrat. Este vizibil că ansambluri sculpturale sunt lucrări ale autorilor profesioniști, executate din materiale de cea mai bună calitate. Aici sunt pietre funerare fin marmură, granit, labrador”.
Consiliu de restaurare reunit zilele trecute la Cimitirul catolic din Chişinău a discutat şi despre restaurarea capelei familiei Ohanovocz, nobili polonezi din timpul Imperiului Ţarist proprietari ai conacului de la Mândâc.
Capela în stil gotic, monument istoric unic în Basarabia, potrivit unor specialiști, a ajuns aproape o ruină. O expertiză făcută de experţi moldoveni arată că pentru repararea ei va fi nevoie de peste 300 de mii de euro.
Michał Michalski, şeful secţiei patrimoniu cultural polonez de peste hotare din cadrul Ministerului Culturii de la Varşovia, afirmă că repararea capelei se va face pe etape, inclusiv că necesită investiții consistente.
„Aici chestiunea cea mai importantă nu este restaurarea ori conservarea, dar lucrările inginerești de urgență, deoarece vedeți obiectul este într-o stare dezastroasă. La prima etapă am vrea să întărim partea superioară a pereților şi să facem ceva provizoriu la acoperiș. Dacă nu o vom face, capela se va ruina şi nimeni nu știe dacă va mai supraviețui o iarnă”.
Pentru că este unică în felul său, capela catolică din cimitir ar putea deveni un loc de atracție turistică, crede directoarea întreprinderii municipale Combinatul servicii funerare, Ludmila Boţan. Ea a spus că se poartă discuții cu episcopul catolic Anton Coșa ca după restaurare, pe lângă oficierea serviciilor divine, biserica să poată fi vizitată de elevi şi studenţi, fiind un simbol al patrimoniu cultural comun moldo-polonez.