„Lupii Albi”: Lungul drum al Uzbekistanului către Cupa Mondială la fotbal
Pe 17 iunie, Uzbekistanul a devenit prima țară din Asia Centrală care participă la Cupa Mondială FIFA, după numeroase încercări anterioare de a se califica la această competiție de fotbal atât de râvnită.
5
Un meci din 1978 între echipa Pahtakor din Tașkent și o echipă din Turakurgan. Pe fondul unei scene fotbalistice naționale în plină ascensiune, țara a fost îndoliată de un accident aviatic în august 1979, în care și-a pierdut viața întregul lot al echipei de seniori a clubului Pahtakor din Tașkent (pe care o vedem aici îmbrăcată în șorturi cu dungi).
6
Alexei Nikolaev din Uzbekistan (în alb) sare la balon într-un meci de baraj pentru Cupa Mondială împotriva Bahrainului, în octombrie 2005. Uzbekistanul a încercat de cinci ori să se califice la Cupa Mondială de la obținerea independenței față de URSS, ajungând uneori la un pas de calificare. Cea mai controversată ratare a avut loc în 2005, când o eroare de arbitraj în prima manșă a barajului împotriva Bahrainului a determinat FIFA să dispună rejucarea meciului. În final, Bahrainul s-a calificat datorită golurilor marcate în deplasare.
7
În octombrie 2007, niște băieți joacă fotbal în fața unei porți desenate la Buhara. Începând cu anii 2010, Uzbekistanul a investit sute de milioane de dolari în stadioane de fotbal din toată țara și într-un sistem de selecție a tinerelor talente care a dat recent roade.
8
Fundașul de 22 de ani al echipei Manchester City, Abdukodir Khusanov, sărbătorește victoria echipei sale în Cupa FA (britanică) în mai 2026. El este cel mai cunoscut dintre cei aproximativ 20 de jucători uzbeci aflați în prezent sub contract cu cluburi străine. Mai mulți dintre acești tineri profesioniști, printre care și Khusanov, joacă la Cupa Mondială, unde naționala lor va mai întâlni în grupe Portugalia lui Ronaldo pe 23 iunie și R. D. Congo pe 28 iunie.