Candidata Partidului Şor, Marina Tauber, a învins în primul tur al alegerilor din Bălţi şi a declarat: „Sper că în cel de-al doilea tur de scrutin nu vor continua atacurile la care am fost supusă. Demonstrați măcar o dată că puteți juca demn și că știți să pierdeți cu demnitate. Sunt o sportivă adevărată. Foști sportivi nu există. Vreau să înving, împreună cu echipa mea, în mod profesionist, corect, fără capcane și viclenii și cer ca și dumneavoastră să procedați la fel. Vă rog să jucați conform principiului fairplay…”
Mi s-a părut foarte curioasă prezentarea asta a luptei politice în chip de sport, de competiţie spotrivă. Nu-mi amintesc să mai fi recurs la o asemenea comparaţie un alt politician moldovean. Că Marina Tauber vreau să învingă corect, fără viclenii, e minunat, dar nu e cam utopică dorinţa asta de fairplay? În cei 30 de ani de politică autohtonă, cu tot soiul de protagonişti şmecheri şi lacomi, cât fairplay am avut aici? Mai curând o normă a politicii moldoveneşti au fost mereu şmecheria, ţepuiala, minciuna şi făţărnicia. Ideea asta de fairplay îmi aminteşte de sintagma celebră a lui Marian Lupu, „principii şi valori”. Şi aceasta din urmă îi făcea pe moldoveni să zâmbească.
Ideea Marinei Tauber conţine parcă nu doar dorinţa de corectitudine, ci şi un soi de relaxare, o îndepărtare uşoară de încrâncenarea proverbială a politicii. Sportul pare mai luminos decât politica, iar înfrângerile sportive mai suportabile. Dar nu e cam forţată comparaţia Marinei Tauber?
În sfârşit, deoarece tot despre fairplay discutăm, ar trebui să ne lămurim odată care-i situaţia reală a liderului fugar Ilan Şor, coechipierul doamnei Tauber. Aş vrea mult fairplay în această privinţă şi din partea politicianului Şor, şi din partea judecătorilor moldoveni. Vrem să ştim în ce măsură acuzaţiile aduse lui Şor sunt adevărate. E timpul să ştim.
