Linkuri accesibilitate

Luptele grele continuă în estul Ucrainei, America începe instruirea de militari ucraineni în Germania


Militari ucraineni trag o salvă cu un tun antiaerian spre pozițiile ruseși pe linia frontului de la Bahmut, 15 ianuarie 2023
Militari ucraineni trag o salvă cu un tun antiaerian spre pozițiile ruseși pe linia frontului de la Bahmut, 15 ianuarie 2023

Forțele ucrainene au respins noi atacuri rusești în estul Ucrainei, a declarat armata ucraineană pe 16 ianuarie, în timp ce Statele Unite au anunțat începerea unui program extins de instrucție de luptă pentru trupele ucrainene în Germania.

Între timp, numărul civililor uciși într-un atac rusesc cu rachetă asupra unui bloc de locuințe în orașul Dnipro din centrul Ucrainei a ajuns la 36, a spus poliția ucraineană, iar Kremlinul a negat că forțele ruse s-au aflat în spatele acestui atac.

Bombardamentul de la Dnipro a făcut parte dintr-un nou val de atacuri rusești lansate la sfârșitul săptămânii trecute, inclusiv asupra mai celor mai mari orașe din Ucraina, capitala Kiev și Harkov.

„Până la ora 10:30 în această dimineață, 36 de persoane au murit, inclusiv doi copii, și 75 de oameni au fost răniți, dintre care 15 sunt copii”, a spus poliția pe Telegram, adăugând că 39 de oameni, inclusiv 6 copii, au fost salvați.

Kremlinul a negat luni că forțele ruse au fost cele care au lovit blocul de la Dnipro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarat presei că „forțele armate ruse nu atacă clădiri rezidențiale sau instalații de infrastructură. Atacurile au loc doar contra unor ținte militare clare, sau deghizate”.

Forțele ruse au atacat pozițiile ucrainene și așezări rezidențiale în Luhansk și Donețk, a făcut cunoscut pe 16 ianuarie Statul Major al armatei ucrainene în buletinul său informativ cotidian, în timp ce continuă incertitudinea privind cine anume controlează acum orașul Soledar, care a fost distrus aproape în întregime de bombardamentele rusești.

Ce valoare militară au galeriile Soledarului?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:28 0:00

Armata rusă pretinde că a cucerit Soledar, o afirmație respinsă de autoritățile de la Kiev, care spun că luptele grele continuă în și în jurul acestui oraș minier strategic din Donețk.

O victorie rusă la Soledar ar permite Moscovei să se apropie de orașul mai mare Bahmut, unde se dau lupte grele de mai multe luni.

Ministerul britanic al apărării a spus că până pe 15 ianuarie, forțele ucrainene „aproape sigur și-au menținut pozițiile” la Soledar, unde luptele au continuat la sfârșitul săptămânii trecute.

Armata ucraineană a afirmat că forțele ruse au continuat să atace infrastructura energetică și civilă în regiunile Zaporojie, Dnipropetrovsk și Herson.

Generalul american Mark Milley, șeful Statelor Majore Reunite ale armatei Statelor Unite, a anunțat că un program extins și mai complex de instrucție de luptă destinat trupelor ucrainene a început pe 15 ianuarie în Germania. Milley a mai spus că se va deplasa la poligonul de instrucție Grafenwoehr pe 16 ianuarie.

„Acest sprijin este chiar important pentru a face ca Ucraina să se poată apăra”, a spus Milley pentru agenția Associated Press.

Statele Unite au instruit deja mai mult de 3.200 de militari ucraineni în a folosi și întreține sisteme de armament puse la dispoziție de armata americană, între care se află obuziere autot-propulsate (așa-numitele howitzer), vehicule blindale și Sisteme de Rachete de Artilerie cu Mobilitate Sporită (High Mobility Artillery Rocket System - HIMARS).

Alți aliați occidentali instruiesc și ei militari ucraineni pentru ca aceștia să poată folosi armamentele livrate Ucrainei.

PRIVEȘTE: Pompierii au continuat operațiunile de curățare a molozului și de salvare a supraviețuitorilor din blocul de apartamente lovit pe 14 ianuarie de o rachetă rusească la Dnipro. Poliția ucraineană a spus că numărul celor uciși a ajuns la 36.

Salvatorii ucraineni caută supraviețuitori după bombardarea unui bloc de locuințe la Dnipro
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:12 0:00

Într-o evoluție separată, ministra germană a apărării Christine Lambrecht a demisionat pe 16 ianuarie, după ce a fost criticată dur pentru răspunsul ezitant al Berlinului la invazia neprovocată declanșată de Rusia în Ucraina.

Plecarea lui Lambrecht a venit într-un moment când asupra Germaniei se fac presiuni ca să pună la dispoziția Kievului tancuri de luptă, după ce alți aliați ai Ucrainei au promis că vor trimite armatei ucrainene astfel de echipamente militare.

Premierul Marii Britanii Rishi Sunak a promis săptămâna trecută că Londra va trimite Kievului tancuri britanice de tip Challenger 2, după ce la începutul lui ianuarie autoritățile franceze a spus ele că vor trimite Ucrainei tancuri ușoare de tip AMX-10 RC.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a negat pe 16 ianuarie că livrarea de tancuri occidentale Ucrainei va avea vreun impact asupra desfășurării conflictului, spunând că tancurile promise de britanici „vor arde” pe câmpul de luptă, iar livrarea acestor tancuri nu va „schimba situația de pe teren, doar va prelungi povestea”.

Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei, care coordonează livrările de armament pentru Kiev, urmează să se reunească peste câteva zile la Baza aeriană de la Ramstein, din Germania.

Între timp, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) Rafael Grossi a spus pe 16 ianuarie că Agenția își va spori prezența în Ucraina, pentru a ajuta la evitarea unui accident nuclear, după ce au fost raportate noi bombardamente rusești în apropiere de centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa.

La ora actuală, doar centrala de la Zaporojie, care e aproape de linia frontului și e ocupată de armata rusă, are o prezență AIEA permanentă, cu patru experți care monitorizează situația de securitate de acolo.

„@AEIA.org își extinde prezența în #Ucraina pentru a ajuta la prevenirea unui accident nuclear în timpul actualului conflict, a scris Rafael Grossi pe Twitter.

Tot pe 16 ianuarie, autoritățile de la Minsk au anunțat că armata bielorusă și cea rusă au început un exercițiu militar aerian. Minskul susține că e vorba de un exercițiu militar defensiv, dar anunțul vine în contextul temerilor legate de eventuala atragere Bielorusiei în războiul din Ucraina.

Cu relatări Associated Press și Reuters
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG