Linkuri accesibilitate

Mădălin Necșuțu: „Republica Moldova este un stat aflat într-o perpetuă campanie electorală”


Mădălin Necșuțu

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu jurnalistul Mădălin Necșuțu

Născut în 27 august 1983 la Brăila, România. A absolvit Facultatea de Istorie la București, unde și-a terminat și studii de master în Relații Internaționale. A facut studii post-universitare în domeniul diplomației. A început să lucreze în presă, în anul 2006, la agenția de știri Mediafax. Un an mai târziu avea să facă parte din colectivul departamentului de politică externă al ziarului „ZIUA”. Din 2010 a lucrat la ziarul „Curentul” din București și a ajuns redactor-șef adjunct. Din 2017 corespondent al Balkan Insight la Chisinau și reporter al Centrului de Investigatii Jurnalistice din Moldova (CIJM). Din 2013 este și fondator și vicepreședinte al Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români (AIJR)

Luni

Încerc să-mi reintru într-un ritm optim de muncă, după cea mai multă absență din ultimii mulți ani pentru mine. „Vacanța fortața” de circa două săptămâni m-a pus în postura inedită de a avea de-a face frontal cu sistemul medical din Republica Moldova.

O experiență profund nefastă care m-a bulversat complet.

Am scris destul de mult despre sistemului medical din Republica Moldova, dar nu mi l-am închipuit atât de nefuncțional, neprofesionist și corupt. Vizitele mele în spitale s-au lăsat de obicei cu reportaje faine și oarecum pline de speranță. Dar nu toți medicii sunt la fel. La fel cum nu putem generaliza că toți sunt buni sau neprofesioniști.

Oricum, am dezlegat un mister de ce nu toți medicii din Republica Moldova nu își iau tălpășița spre orizonturi mai bogate. Răspunsul este simplu: unii fac aceeași bani aici și fără prea multă bătaie de cap din șpagă. Iar când bine vorba de meserie, probabil nici nu ar fi lăsați să intre în săli de operații din Occident.

Mulți prieteni m-am întrebat dacă a fost COVID. Le-am răspuns post-factum că probabil mi-aș fi dorit să fie. Deoarece probabil ar fi fost mai ușor pentru mine. Am spus întotdeauna că, la cât de multă treabă am, n-am timp să mă îmbolnăvesc. Însă nu totdeauna depinde de noi, iar dacă mai ai ghinion și nimerești pe mâini greșite, atunci lucrurile se complică de parcă nu-ți vine să crezi ce trăiești.

În fine, mi-am luat de luni inima în dinți și m-am reapucat de treabă. Ședințe de redacție, propuneri de subiecte, telefoane, e-maluri, descifrare de interviuri, gândit o nouă analiză și s-a făcut deja seară. Am pus punct și am zis că mai este și mâine o zi. Așa a fost, am adormit tun.

Marți

Capul de afiș l-a ținut cu siguranță știrea de condamnarea opozantului rus Navalnîi la închisoare într-un deznodământ oarecum așteptat. În schimb, la Chișinău, situația politică devine tot mai tulbure privind formarea unui nou guvern și alegerile anticipate parlamentare. Până și analiștilor le este greu să dea un pronostic și se feresc să facă presupuneri.

Frica de necunoscut paralizează orice tentativă de schimbare drastică în R. Moldova

Moldova este încă o nouă campanie electorală sau criză politică. Nu se mai face diferența. Nimeni nu pare să se fi hotărât încă pe una dintre cele două variante. Republica Moldova este un stat aflat într-o perpetuă campanie electorală. Nimic nu se oprește sau dă să se schimbe. O mică republică a combinațiilor de moment în care găști rivale găsesc resurse să-și de amâna și să facă cele mai odioase alianțe spre dezgustul public. Dar din păcate, atunci când vine vorba de pus ștampila de vot, parcă nimic nu se schimbă. Frica de necunoscut paralizează orice tentativă de schimbare drastică în Republica Moldova. Aceasta amână încontinuu, la limita parcă, acel punct de inflexiune care ar putea aduce schimbarea.

Dar atăzi parcă nici nu găsesc ritmul potrivit pentru a scrie. Mă învârt în jurul degetelor pe tastatură și parcă nimic bun nu iese din coordonarea creier-degete. E clar, nu e cea mai bună zi pentru mine, deși volumul de muncă e mare.

Reușesc totuși să scriu despre o dezinformare crasă și un scandal mocnit de la București legat de posibila redenumire a uni parc după un defunct mareșal rus. Fapt care cel mai probabil va provoca cu siguranță isterie din partea Ambasadei ruse la București.

Miercuri

Mă scol cu noaptea-n cap. Aproape termin de dimineață o analiză despre ce se întâmplă la Chișinău. Ar fi trebui să merg la doctor în România să văd dacă există sechele după „măcelarul” pe mâna căruia am nimerit la Chișinău. Și nu exagerez cu nimic.

Dar în ultima clipă, doctorul mă roagă să amânăm întâlnirea deoarece a intervenit o urgență. Probabil o operație de ultim moment pe care merge să o execute. Nu așteptă cinci zile, așa cum a făcut-o cu mine chirurgul de la Chișinău. Asta deși am venit la urgențe în ultimul hal, cocoșat la 90 de grade de durere, abia târându-mă pe holurile spitalului plin deja de calmante pentru a mai putea sta în picioare.

Urmează un call în Georgia pentru un proiect de investigație. După care mă apuc de documentare pentru câteva viitoare reportaje despre cum a afectat pandemia Republica Moldova. Trag cu ochiul la știri să vad ce face președintele Maia Sandu în drum spre Paris.

Numai că, spre surprinderea mea, văd după-amiază că a făcut o mică escală la București, acolo unde s-a întâlnit deja cu premierul român Florin Câțu și au discutat despre ajutor medical, interconectare energetică și de infrastuctură prin poduri.

Mă apuc apoi să documentez pentru un coleg francez din Georgia un mic înavuțit din România, fost ministru la Chișinău, de ani buni un mare combinator în România în afaceri cu statul, Lukoil-ul, Abramovici și alți oligarhi ruși. Mă minunez de ce găsesc și încep să cred că și România este „tărâmul tuturor posibilităților”.

Spre seara mai primesc o invitație de colaborare cu o media internațională pentru România și Moldova. Zic că sunt deja prea multe și mă limitez la ce deja am, cu toate că sună tentant. Mt ă gândesc câteodată că, dacă aș face treabă mai proastă, probabil aș fi și mai puțin solicitat și mai puțin stresat.

În fine, vine seara și mă uit la un meci de fotbal. Nu am mai privit de ceva vreme unul și vreau să mă deconectez.

Joi

Mă gândesc la o scurtă vacanță, numai că, dacă vrei așa, pe ultima sută de metri, trebuie să improvizezi. Îmi fac o parte din treabă, apoi fac un mic schim de tură cu un coleg pentru a avea vinerea mai liberă. Merge, deoarece am colegi buni și săritori. Unii care chiar îmi sunt ca frații la orice oră din zi sau noapte.

Mă uit apoi la vizita Maiei Sandu la Paris. Cel mai mult rămân impresionat de faptul că aceasta a reușit deja să redea cetățenilor moldoveni mândria. Nu am mai văzut de demult motive de mândrie națională, iar vizita la Palatul Elysee este într-adevăr un motiv de mândrie, după ce timp de 13 ani nu a mai călcat picior de președinte moldovean acolo.

Maia Sandu se comportă relaxat, ca un politician cu ștaif. Vorbește bine, iar Macron este și el foarte amabil cu oaspetele său. Citesc comentariile de pe forum, mă uit la numărul de share-uri și like-uri și realizez că, după mulți ani, moldovenii chiar sunt mândrii de șeful lor de stat.

E un sentiment plăcut, recunosc, și pentru mine. O cunosc personal pe președintele Maia Sandu de mulți ani. De când mergeam să îi iau interviuri în biroul său mic și modest de pe Mateevici. Am fost apoi și la Guvern pentru interviu și apoi și cu cei de la BBC să-i ia chiar primul interviu ca președinte. De fiecare dată, Maia Sandu nu s-a schimbat. A vorbit frumos cu mine și nu mi-a dat niciodată sentimentul că s-a schimbat odată cu funcția.

Țin minte că, imediat după ce a cîștigat alegerile, am merg cu cei de la BBC la dânsa în birou pentru un interviu. Cum nici acel birou de la sediu PAS nu era, să zicem ofertant pentru interviu, cei de la BBC au vrut să facem interviul pe balcon. Zis și făcut. Numai că afară erau doar câteva grade, iar Maia Sandu era îmbrăcată cam subțire. După vreo 15 minute de stat în frig, când a reintrat de pe balcon în birou, a început să tremure deși încerca să se abțină.

I-am zis atunci că mi-aș dori și eu un interviu de la dânsa în noua postura. „Bineînțeles, numai nu astăzi Sunt deja vreo 15-20 de interviuri aranjate”. „Sigur”, i-am răspuns nici nu aș vrea să stau la coadă. „Îl vom face când veți avea Dvs un program mai lejer”. A zâmbit ca și când acest lucru nu va mai fi posibil în următorii ani. Știa dânsa ce știa.

Era deja răcită șă extenuată de campanie. Se simțea în voce. În tâmpenia mea, asociată de multe ori cu omenia simplă și dorința sinceră de a face bine, m-am oferit să ajut. „Să știți, doamna Sandu, că am Nurofen-ul la mine. Vreți să vă dau o pastilă?”, i-am zis sincer. S-a uitat la mine, a zâmbit și mi-a zis:„Nu, dar vă mulțumesc frumos!”. Atunci mi-am dat seama că tocmai mă oferisem să îi dau pastile unui șef de stat și m-am simțit cam aiurea. În fine, am trecut peste moment și ne-am despărțit bcuuroși prin prisma lucrului bine făcut.

Vineri

Le fac pe toate pe rând cu dexteritatea unui pianist

Sfârșitul de săptămână nu vine deloc lejer. Multe task-uri încă de dimineață. Mă împart între partea editorială, conceput și scris materiale. Engleză, română, ca la Babilon. Mai vine și partea administrativă. Semnat acte și planificare stategică. De zici că-i vreun întreg minister la mine în cap de gestionat. Le fac pe toate pe rând cu dexteritatea unui pianist. Dau din degete și încerc să le sincronizez cât pot de bine și cu creierul. Mă gândesc apoi cu instituțiile de stat sunt vaci de mult, iar când auditul de la Curtea de Conturi îți blochează conturile la Căilea Ferate ale Moldovei, după ani de furt, tu, ca manager răspunzi calm cum că ai luat notă de raportul Curții și că ai remis un ordin intern să se remedieze relele constatate.

Așa, de parcă ai mai da cu mătură prin colțurile pe unde a mai rămas puțin praf. Impunitatea este încă poate cea mai mare problemă a Republicii Moldova, după corupție. Nu există absolut nicio teamă de răspunderea penală pentru actele de corupție săvârșite grosolan la cel mai înalt nivel.

Republica Moldova este o continuă „Dama de Cupă”, romanul excelent al scriitorului Iulian Ciocan. Acolo autorul descrie corupția generalizată din Republica Moldova și blestemul acesteia sub formă distopică: o mare groapă ce riscă să înghită Chișinăul cu totul de pe fața pământului. Romanul descrie perfect corupția instituțională, dar și decăderea morală a societății care se complace și ea în situația mai sus expusă. Nici finalul romanului nu este unul fericit.

Cu toate acestea, încă mai sper ca Republica Moldova să vindece treptat, vreodată, de mentalitatea cleptocratică care din păcate nu se regăsește numai la cel mai înalt nivel, ci și la patura de mijloc și cea de jos a societății. Uniunea Europeană nu este doar o altă vacă de muls, ci și o stare de spirit și un oarecare etalon de moralitate și civism la care trebuie să aderi nu numai cu buzunarele, dar și cu modalitatea de a fi ca locuitor implicat al „polis-ului”.

XS
SM
MD
LG